Magic Library la Noaptea Cărților Deschise! Intră în universul magic al cărților!

A 6-a ediție a celui mai cunoscut eveniment de încurajare a lecturii are loc pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, în Piața Sfântul Anton, Centrul istoric al Bucureștiului.

De-a lungul anilor, Noaptea Cărților Deschise a conturat o comunitate extraordinară de cititori, iar împreună ne propunem să așezăm carte lângă carte pentru a construi cea mai frumoasă și mai mare bibliotecă urbană în aer liber. Așadar, luni, 23 aprilie, de la ora 19.00, într-un decor special creat, invităm cititorii să intre în universul magic al cărților, să citească și să facă schimb de titluri, autori sau idei, alături de cei care an de an aleg să celebreze cartea la Noaptea Cărților Deschise.


Designul bibliotecii va fi unul deosebit, realizat împreună cu prietenii de la Festivalul Awake, cei care au imaginat Forest Library pe Domeniul Teleki din Gornești, Mureș, unde participanții festivalului au citit din cărțile Litera.

Pentru a continua buna tradiție de anul trecut, când am fost impresionați de numărul celor care au participat la schimbul de cărți, cine dorește să doneze din propria bibliotecă va primi din partea Editurii Litera o carte nouă. Vom regăsi pe rafturile Magic Library la Noaptea Cărților Deschise o selecție a celor mai bune colecții Litera de ficțiune, non-ficțiune, cărți de colorat, young adult și cărți pentru copii: Buzz Books, Blue Moon, Prima mea lectură, Cavalerii Pardaillan, Cele mai frumoase romane de dragoste, Agatha Christie, Lira, Carte pentru toți, Thriller, Romanul de dragoste, Biblioteca pentru toți copiii, Clasici Contemporani, Clasici Moderni și altele.

Anul acesta, în premieră, Noaptea Cărților Deschise va continua și după 23 aprilie! Până miercuri, 25 aprilie, ora 24.00, va avea loc o serie de evenimente dedicate cititorilor: ateliere de lectură pentru copii, desene creative pentru adulți și lecturi publice. Mai multe detalii despre program și noutăți în timp real vor fi disponibile pe pagina de Facebook Editura Litera.

Pasionații de literatură din întreaga lume sărbătoresc în fiecare an Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, eveniment organizat de UNESCO cu scopul promovării lecturii, publicării cărților și a drepturilor de autor. În România, marcăm împreună această zi, de 6 ani consecutiv, prin Noaptea Cărților Deschise. Alături de prieteni ai cărților, copii, studenți, părinți, bunici, acest eveniment a devenit un adevărat manifest pro-cultură ale cărui ecouri au depășit granițele țării – o realizare importantă pentru România, țară pe care statisticile europene încă o plasează la coada listei la capitolele obișnuințelor de lectură.

Anul acesta citim și dăruim împreună prin amabilitatea sponsorilor FAN Courier, Idea Bank, Carlsberg România.


Cu sprijinul Primăriei Capitalei București prin Arcub.
Parteneri Awake, Șapte Seri, Europa FM, București FM, Blitz, Cocor Media Channel.
Eveniment organizat de Editura Litera.

Ilustrația evenimentului este realizată de Mura. 

Ne vedem pe 23 aprilie! Intrare liberă!
#noapteacartilordeschise2018 #magiclibrary

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Singura amintire a Florei Banks · Emily Barr – „Trăieşte clipa! Nu ai nevoie de memorie pentru asta.”

„Nu ar trebui să scriu niciodată lucruri care nu sunt adevărate.” Amintirile sunt fragile şi uşor de pierdut. Ecouri din trecut, imagini, cuvinte şi sunete ce ţi-au definit idealurile şi visele. Ţi-au oferit un trup şi sentimente, durere şi bucurie, lacrimi, râsete şi zâmbete. Ţi-au păzit victoriile, dar şi înfrângerile, eşecurile, greşelile şi minciunile. Sunt piese de puzzle, răsfirate în timp ş...[Read More]

Băiatul care vorbea cu corbii (Neîmblânziții #1) · Jacob Grey

„- Ar fi trebuit să-ți spun că aterizarea e greu de stăpânit.” În timp ce oscilam între două romane YA, o serie fantasy de 12 volume și Potopul de Sienkiewicz, Thomas, motanul meu cel slăbănog, veșnic nemulțumit de viața „dificilă” pe care o are alături de mine, s-a suit pe birou și mi-a dărâmat câteva cărți, ca să îmi atragă atenția. Nici nu a clipit când m-am luat de manierele sale. M-a privit î...[Read More]

Porecla · Jhumpa Lahiri – „Numele de alint sunt rămăşiţe permanente ale copilăriei.”

„Numele de alint sunt rămăşiţe permanente ale copilăriei.” Sunt cărţi pe care le citeşti din curiozitate, atras de un citat, de titlu sau de copertă. Nu plănuieşti să le termini într-o noapte sau să le transformi într-o prioritate. Le vrei în bibliotecă, de parcă reprezintă o asigurare, un imbold pentru a-ţi schimba preferinţele literare şi pentru a testa ceva nou, care ar putea sau nu să îţi fie ...[Read More]

Salvând-o pe Francesca · Melina Marchetta – „Te compar cu toate lucrurile pe care nu le pot avea când mi le doresc.”

„Mă lasă să îi mângâi cicatricea de pe abdomen, cicatricea pe care eu i-am lăsat-o acolo. – Erai așa de grăbită și eu voiam să te mai țin un pic doar pentru mine… murmură aproape adormită. Chiar și atunci eram în război. Când o să cresc, o să fiu mamă.” În filme, cărți și seriale, liceul este prezentat drept o perioadă dificilă și stresantă, un loc „dominat” de majorete cu talie de vie...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader