Abandonat de părinți la vârsta de cinci ani, Caw nu s-a întrebat niciodată de ce poate vorbi cu corbii. Dar, după ce salvează o fată pe nume Lydia de un atac primejdios, descoperă că sunt și alții ca el: oameni ce au puterea de a controla și comunica cu animalele. Neîmblânziți. Unii preferă să se ascundă sub aparențele unor oameni obișnuiți, unii aleg o viață solitară, unii sunt proscriși, iar alții... ei bine, alții ar face orice pentru a aduce întunericul înapoi în Blackstone.
Goodreads: 3.71
„- Ar fi trebuit să-ți spun că aterizarea e greu de stăpânit.”
În timp ce oscilam între două romane YA, o serie fantasy de 12 volume și Potopul de Sienkiewicz, Thomas, motanul meu cel slăbănog, veșnic nemulțumit de viața „dificilă” pe care o are alături de mine, s-a suit pe birou și mi-a dărâmat câteva cărți, ca să îmi atragă atenția. Nici nu a clipit când m-am luat de manierele sale. M-a privit în continuare, cu ochii mijiți, la un pas să se lungească pe laptop și să adoarmă acolo, cu speranța că poate mi se face milă de el și îl las să stea cu mine, cât citesc.
Cum nu îi pot rezista și e și Thomas un „suflețel”, l-am luat în brațe, moment în care ochii mi-au căzut pe cartea care alunecase sub birou:Neîmblânziții. Abia terminasem Berlin I și II și voiam ceva diferit,. Să mă distanțez de seriile în care protagoniștii sunt copii. Dar, cum nu reușisem să mă decid în treizeci de minute asupra unui roman, iar teancul de cărți amenința să se prăbușească din nou de pe birou, am înhățat cartea, cu motanul adormit pe umăr, minunându-mă, pentru a nu-știu-câta-oară, de cât de deosebită este copertă, de la cei trei corbi încăpățânați și mereu pregătiți de ceartă (pe care i-am adorat), la păianjenii care vorbesc despre moarte, răpiri și Vara Întunecată.
Deși povestea nu este foarte complexă, iar Jacob Grey îți oferă indicii din belșug pentru a dezlega aura de mister care învăluie primul volum al trilogiei, am închis ochii în fața asemănărilor cu alte serii și m-am bucurat de lectură, savurând cu un entuziasm neașteptat cartea, cu ajutorul lui Caw, un personaj uimitor, cu care abia aștept să mă întâlnesc în volumele următoare.
Trăiește într-un parc părăsit, într-un cuib improvizat, de care este foarte mândru. Se hrănește cu resturi, atunci când găsește ceva comestibil prin gunoaie și reușește să scape de cei care vor să îi fure mâncarea și să îi facă rău, doar pentru că este mic și firav. Are o haină lungă și neagră, care îi acoperă îmbrăcămintea murdară și ruptă. Se ferește și se teme de oameni; preferă compania celor trei corbi, care îl însoțesc pretutindeni și au grijă de el. Iubește înălțimile și mereu caută cea mai rapidă cale prin care picioarele lui pot atinge acoperișul: o bârnă rezistentă, o scară de incendiu, o țeavă suficient de stabilă încât să-i susțină greutatea. Pentru că el mereu va alege să fie mai aproape de cer și cât mai departe de pământ. El este Caw. Și are doar treisprezece ani.
„Un singur corb rămăsese alături de el din acea zi, cu opt ani în urmă, Milky cel mut, orb și cu pene albe. Cu Glum era coleg de cuib de cinci, iar cu Screech de trei. Unul care nu avea nimic util de spus, unul care nu avea nimic vesel de spus și altul care nu zicea nimic niciodată.”
Un copil al străzii și al amintirilor încețoșate. Un tânăr bântuit de coșmaruri și de imaginea unui bărbat palid și viclean, care l-a separat de familie și l-a lăsat incomplet, cu sufletul încărcat de deznădejde, teamă și singurătate. Norocul lui că îi are alături pe Glum, Screech și Milky; dacă primii doi sunt puțin cam nesuferiți și irascibili, având obiceiul să-l contrazică pe Caw sau să îi impună ce să facă sau cum să gândească, Milky este… foarte special. Este un corb alb, orb și mut, al cărui glas prinde viață abia după opt ani de aventuri și nopți sub cerul liber, când trei deținuți periculoși și violenți evadează din închisoarea Blackstone.
Chiar dacă e timid și nu știe cum să se comporte în preajma oamenilor, având un aer ușor sălbatic, când guvernatorul închisorii este în pericol, iar fiica lui, Lydia, este amenințată de către prizonieri, Caw renunță la protecția oferită de întuneric și de anonimitate și îi salvează. Legătura care se formează între Caw și Lydia este naturală și foarte comică. Cum el obișnuia să o spioneze și să o urmărească, tânjind după o familie, o casă și o masă caldă, e uimit când ea îi mărturisește că l-a văzut ascuns în copaci, o umbră care a prins viață abia după ce a salvat-o și a îndrăznit să facă parte din viața ei.
Lydia este simpatică, naivă și se atașează foarte repede de Caw. Vrea să-l învețe să citească și să-l ajute să își recapete amintirile, ca să afle ce s-a întâmplat cu părinții săi. E sufletistă și curajoasă, mereu optimistă și cu zâmbetul pe buze. Alături de ea, Caw prinde aripi. Zâmbește mai des, își înfruntă temerile și descoperă că este un Neîmblânzit, o persoană care poate să vorbească și să controleze toate animalele, păsările sau insectele dintr-o anumită specie. Caw este vorbitorul cu corbii.
„Caw se concentră pe acel sentiment. Și apoi nu mai era nevoie să-și imagineze, pentru că se întâmpla cu adevărat. Nu doar în brațe. Simți un val de căldură în stomac, crescând și răspândindu-se prin tot corpul, până în vârful degetelor și mai departe. Câțiva îi coborâră pe brațe, păsări pe care era convins că nu le mai văzuse înainte. Caw închise ochii din nou, în timp ce energia îl cuprinse, făcându-l să se simtă ușor, ca și cum trupul lui cântărea puțin mai mult decât o pană. Simți mai mulți corbi, nenumărați corbi, zgâriindu-i haina cu ghearele. Fiecare pasăre care ateriză îl făcea mai puternic decât înainte. Mai puternic și mai ușor.”
Băiatul care vorbea cu corbii mi-a amintit foarte mult de Harry Potter: de la felul autorului de a portretiza personajele, în special cele secundare, și atmosfera magică, pe care abia aștepți să o descoperi, la neliniștea și drama eroului, care este singur și pierdut, copleșit în fata informațiilor noi la care are acum acces. Din multe puncte de vedere, Caw pare un Încuiat care trebuie să înțeleagă totul din mers (sau zbor). Norocul lui că o are alături pe Hermione pe Lydia, pregătită să-l susțină sau să pună întrebările în locul lui, când îi lipsește curajul sau îndrăzneala.
În general, am observat că am tendința de a prefera personajele secundare în detrimentul protagoniștilor. Romanul este o excepție, pentru că Lydia și Caw sunt extraordinari și mi-au devenit tare dragi, dar asta nu înseamnă că eroii din umbră nu merită menționați și apreciați: Pip, cel care poate controla șoarecii și are mereu ceva de comentat sau de adăugat, și Crumb, vorbitorul cu porumbeii, care este o apariție fantastică, un mentor, un prieten și un frate pentru Caw, care simte că își formează o nouă familie, iar el și corbii săi nu mai sunt singuri pe lume.
„- Caw, oamenii aceia nu te pot ajuta. Dușmanii cu care ne confruntăm sunt la fel ca noi. Sunt neîmblânziții.
Cuvântul rămase în aer, purtând cu el ceva vechi, ceva puternic. Era în mod straniu familiar, deși Caw era sigur că nu-l mai auzise vreodată.
– Cei care vorbesc cu animalele, spuse Crumb. Cred că ai mai întâlnit alți trei deja.”
La polul opus, îl avem pe antagonist, pe Spinning Man, despre care sunt atât de multe legende și povești, încât nu ești sigur pe care să le crezi sau nu. Caw își amintește de chipul lui, de răutatea lui, aproape palpabilă, rece și crudă. Îi e teamă și știe că abia învață să își controleze puterile, dar asta nu-l împiedică să caute adevărul, conștient de consecințe și de fragilitatea indiciilor de care dispune. S-a săturat să trăiască în umbre și secrete, înconjurat de minciuni. Vrea să știe de ce a fost abandonat. Ce a reprezentat Vara Întunecată. Unde sunt părinții lui. Ce urmăresc Neîmblânziții răi și de ce este el atât de important.
