Cu mici excepții, reuniunile de familie nu sunt nici pe departe un prilej de sărbătoare, însă cea din Toți cei din familia mea au ucis pe cineva reușește să îmbine într-un mod inedit traumele din copilărie, secretele, tragediile și minciunile, până când ajungi să-i privești pe toți Cunninghamii cu neîncredere și să-ți notezi pe furiș anumite informații, mai ales după ce naratorul îți oferă atât de multe, încât nu-ți mai dai seama dacă încearcă să-l testeze pe cititor (evident, răspunsul este „da”) sau folosește toate trucurile din arsenal pentru a-l îndruma pe o pistă falsă, care, în mod ironic, se dovedește a fi cea corectă. Sau… nu?
Am petrecut ultimele trei nopți în Australia, într-o stațiune parțial înzăpezită, participând din umbră la o reîntâlnire nici pe departe amicală și fugind de un criminal (sau de mai mulți?), în timp ce Ernest, care scrie cărți despre cum ar trebui să scrii romane polițiste, a vrut să-mi demonstreze de ce merită să se numere printre cei mai amuzanți, atipici și ironici naratori pe care am avut onoarea să-i „ascult” în ultima perioadă.
Trecând peste faptul că m-a anunțat încă din prolog (și din titlu, ce-i drept) că toți cei din familia lui au ucis pe cineva, câteva rude mai ambițioase alegând să crească numărul victimelor, a reușit să mă păcălească folosindu-se chiar de „Cele zece porunci ale ficțiunii detectiviste” întocmite de Ronald Knix în 1929, după ce 1) m-a avertizat că o să fie sincer și nu va recurge la „vicleșuguri artistice” & 2) mi-a semnalat anumite pagini, avertizându-mă din timp când cineva urma să moară sau să se întâmple ceva foarte, foarte rău.
Lista suspecților e deosebit de interesantă, de la o mamă care pur și simplu refuză să-și recunoască fiul, tratându-l cu indiferență, la o mătușă înfricoșător de organizată și dependentă de tabelele în Excel. Firește, nu-i putem exclude pe unchiul oarecum lipsit de coloană vertebrală, care pare desprins dintr-un sitcom de acum jumătate de secol, pe sora vitregă extrem de secretoasă, cu un simț al umorului pe placul meu, pe soția plină de surprize, pregătită cu o mulțime de scuze și de explicații pentru orice situație, pe tatăl vitreg dur și îngâmfat, care are o părere mult prea bună despre el, pe cumnata speriată de propria umbră, aparent ușor de manipulat, și pe… fratele problematic, care va schimba complet dinamica reuniunii.
„Familia nu e un card de credit”
Când naratorul ți se adresează direct și încearcă să te amețească, e clar că mintea îți va fugi în toate direcțiile. Vei țese fel și fel de teorii, apoi vei smulge firele și vei încropi noduri noi, într-o tentativă aproape comică de a rezolva o enigmă înainte să dai peste un alt cadavru. Problema? Rămâi repede în criză de timp, iar avalanșa de informații de la sfârșit e puțin obositoare, deși nu încalcă regulile menționate de Ern(est) înainte de prolog.
Am intuit o parte din plot twist-uri (pe unul, din păcate, l-am mai întâlnit într-un roman de Agatha Christie), iar în unele momente am simțit nevoia să recitesc anumite pasaje, asaltată de prea multe nume, detalii sau monologuri, însă aceste hai-să-le-spunem-minusuri nu m-au împiedicat să mă bucur de fiecare capitol în parte și să emit o sumedenie de scenarii în minte, complet absorbită atât de anchetă, cât și de desfășurarea haotică a acțiunii. Spre rușinea mea, luând în considerare evenimentele din roman, am râs înfricoșător de mult.
Deși prefer thrillerele nordice, mai „sângeroase”, Toți cei din familia mea au ucis pe cineva a fost un roman neașteptat de bun și de captivant, cu o intrigă ingenioasă și destul de complexă, cu nenumărate piste false și indicii din belșug, un fel de puzzle incomplet, în care fiecare personaj își transformă secretul sau vinovăția într-o piesă lipsă, urmând să o adauge abia la final, când are loc marea dezvăluire. Abia aștept următorul volum din serie și miniseria HBO!
Articolul face parte din blog tour-ul organizat de Crime Club cu ocazia apariției în limba română a romanului Toți cei din familia mea au ucis pe cineva la Grupul Editorial Trei. Puteți citi alte păreri pe blogurile colegilor mei: Biblioteca lui Liviu. Literatura pe tocuri, Cărțile mele și alți demoni, Anca și cărțile, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Analogii – Antologii și When the Rain Falls.