Toți cei din familia mea au ucis pe cineva · Benjamin Stevenson

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
9

Uimitor

Toți cei din familia mea au ucis pe cineva · Benjamin Stevenson
Toți cei din familia mea au ucis pe cineva · Benjamin Stevenson

Toți sunt suspecți. Dar care e criminalul?

Mă îngrozea reuniunea familiei Cunningham încă dinainte de prima crimă. Dinainte să ne înzăpezim în stațiunea montană. Ideea e că în familia Cunningham nu ne prea înțelegem între noi. N-avem decât un singur lucru în comun: toți am ucis pe câte cineva. Fratele meu, sora mea vitregă, soția mea, tata, mama, cumnata mea, unchiul meu, tatăl meu vitreg, mătușa mea. Chiar și eu. Când e găsit în zăpadă primul cadavru, e clar că doar un Cunningham ar fi putut comite crima — și eu trebuie să dovedesc. În familia mea sunt mulți criminali. Dar un singur ucigaș…

Goodreads: 3.95

Cu mici excepții, reuniunile de familie nu sunt nici pe departe un prilej de sărbătoare, însă cea din Toți cei din familia mea au ucis pe cineva reușește să îmbine într-un mod inedit traumele din copilărie, secretele, tragediile și minciunile, până când ajungi să-i privești pe toți Cunninghamii cu neîncredere și să-ți notezi pe furiș anumite informații, mai ales după ce naratorul îți oferă atât de multe, încât nu-ți mai dai seama dacă încearcă să-l testeze pe cititor (evident, răspunsul este „da”) sau folosește toate trucurile din arsenal pentru a-l îndruma pe o pistă falsă, care, în mod ironic, se dovedește a fi cea corectă. Sau… nu?

Am petrecut ultimele trei nopți în Australia, într-o stațiune parțial înzăpezită, participând din umbră la o reîntâlnire nici pe departe amicală și fugind de un criminal (sau de mai mulți?), în timp ce Ernest, care scrie cărți despre cum ar trebui să scrii romane polițiste, a vrut să-mi demonstreze de ce merită să se numere printre cei mai amuzanți, atipici și ironici naratori pe care am avut onoarea să-i „ascult” în ultima perioadă.

Trecând peste faptul că m-a anunțat încă din prolog (și din titlu, ce-i drept) că toți cei din familia lui au ucis pe cineva, câteva rude mai ambițioase alegând să crească numărul victimelor, a reușit să mă păcălească folosindu-se chiar de „Cele zece porunci ale ficțiunii detectiviste” întocmite de Ronald Knix în 1929, după ce 1) m-a avertizat că o să fie sincer și nu va recurge la „vicleșuguri artistice” & 2) mi-a semnalat anumite pagini, avertizându-mă din timp când cineva urma să moară sau să se întâmple ceva foarte, foarte rău.

Lista suspecților e deosebit de interesantă, de la o mamă care pur și simplu refuză să-și recunoască fiul, tratându-l cu indiferență, la o mătușă înfricoșător de organizată și dependentă de tabelele în Excel. Firește, nu-i putem exclude pe unchiul oarecum lipsit de coloană vertebrală, care pare desprins dintr-un sitcom de acum jumătate de secol, pe sora vitregă extrem de secretoasă, cu un simț al umorului pe placul meu, pe soția plină de surprize, pregătită cu o mulțime de scuze și de explicații pentru orice situație, pe tatăl vitreg dur și îngâmfat, care are o părere mult prea bună despre el, pe cumnata speriată de propria umbră, aparent ușor de manipulat, și pe… fratele problematic, care va schimba complet dinamica reuniunii.

„Familia nu e un card de credit”

Când naratorul ți se adresează direct și încearcă să te amețească, e clar că mintea îți va fugi în toate direcțiile. Vei țese fel și fel de teorii, apoi vei smulge firele și vei încropi noduri noi, într-o tentativă aproape comică de a rezolva o enigmă înainte să dai peste un alt cadavru. Problema? Rămâi repede în criză de timp, iar avalanșa de informații de la sfârșit e puțin obositoare, deși nu încalcă regulile menționate de Ern(est) înainte de prolog.

Am intuit o parte din plot twist-uri (pe unul, din păcate, l-am mai întâlnit într-un roman de Agatha Christie), iar în unele momente am simțit nevoia să recitesc anumite pasaje, asaltată de prea multe nume, detalii sau monologuri, însă aceste hai-să-le-spunem-minusuri nu m-au împiedicat să mă bucur de fiecare capitol în parte și să emit o sumedenie de scenarii în minte, complet absorbită atât de anchetă, cât și de desfășurarea haotică a acțiunii. Spre rușinea mea, luând în considerare evenimentele din roman, am râs înfricoșător de mult.

Deși prefer thrillerele nordice, mai „sângeroase”, Toți cei din familia mea au ucis pe cineva a fost un roman neașteptat de bun și de captivant, cu o intrigă ingenioasă și destul de complexă, cu nenumărate piste false și indicii din belșug, un fel de puzzle incomplet, în care fiecare personaj își transformă secretul sau vinovăția într-o piesă lipsă, urmând să o adauge abia la final, când are loc marea dezvăluire. Abia aștept următorul volum din serie și miniseria HBO!

Articolul face parte din blog tour-ul organizat de Crime Club cu ocazia apariției în limba română a romanului Toți cei din familia mea au ucis pe cineva la Grupul Editorial Trei. Puteți citi alte păreri pe blogurile colegilor mei: Biblioteca lui Liviu. Literatura pe tocuri, Cărțile mele și alți demoni, Anca și cărțile, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Analogii – Antologii și When the Rain Falls.

9

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader