Exploratorii Soarelui (Războiul elitelor #1) · David Brin

Undeva într-un viitor apropiat, omenirea reușește să stabilească un  Prim Contact. Rasa Timbriană, deși desconsiderată la nivel intergalactic, înțelege potențialul umanității de membru semnificativ, și, ulterior acelui prim contact, își deschide o ambasadă lunară. Mai multe specii extraterestre neimportante își arată de asemenea interesul pentru micro-societatea umană și pornesc toate demersurile necesare pentru integrarea rasei umane pe planul Alianței Celor Cinci Galaxii. Dar omenirea este încă în stare de șoc. Se deschidrezervații – spații pe care Extratereștrii le pot vizita și unde chiar pot locui. Omenirea este inclusă într-o amplă intrigă politică ce funcționează mai mult după legi nescrise. Dar este omenirea pregătită? Suntem capabili să ne integrăm? Vom fi acceptați?

David Brin își deschide seria Uplift precaut. Dezvoltă încet idei complexe, cu o primă carte care se ține la distanță de astfel de probleme, doar atingând o mână de implicații posibile ale potențialului imens pe care îl au ideile lui, cu un scop extrem de rațional: acela de a introduce treptat tot ce are de zis și pentru a se putea folosi apoi de aceste teme inepuizate pentru a dezvolta noi cărți în serie. Mișcare clasică, care amintește deJocul lui Ender. Ne demonstrează că poate și ne invită la mai mult.

O carte demnă de Golden Age, Exploratorii Soarelui are tot ce îi trebuie pentru a fi privită ca o carte bunăpentru un clasic. Iar o dată cu declanșarea intrigii secundare, s-a format o atmosferă unică, polițistă, proprice pentru rezolvarea misterului declanșat de intrigile politice terestre și intergalactice. Atitudinea singuratică și clișeică a protagonistului nu convinge prea mult, dar măcar are un argument. Și, treptat, această senzație a solidarității aparente dispare. Nici alcătuirea fizică a majorității extratereștrilor nu m-a convins (dar nici nu am reușit să merg eu personal să verific cum arată aceștia, așa că nu mă pot plânge prea mult). Dacă trec peste specificul ăsta, cartea este foarte bună. Personalitățile diverselor rase extraterestre sunt foarte bine conturate, iar interacțiunile dintre protectori și protejați, între unii sau alții, sau între protectori și protejații altcuiva, extrem de complexe. Stai, nu am menționat conceptul ăsta?

Ei bine, David Brin enunțează în această carte un concept pe care, deși l-am mai întâlnit, nu l-am mai observat la o scară atât de mare. Întreaga civilizație intergalactică se bazează pe un procedeu cunoscut caUplift – producerea cunoștiinței la specii involuate, pentru a crea viață inteligentă nouă. De miliarde de ani, toate speciile galactice sunt urmașele pe această cale ale Progenitorilor – prima rasă inteligentă apărută în cele cinci galaxii, cea care a pornit lungul lanț de evoluții. Fiecare specie are un șir de genitori, care s-au evoluat unul pe altul, până la rasa curentă, notate cu prepoziția ab-, și, dacă și-au îndeplinit serviciul de protejat rasei care i-a evoluat, o serie de protejați proprii, notați cu ul-. Ei bine, fiecare specie, mai puțin cea a oamenilor.

Oamenii au fost descoperiți într-un colț de galaxie, conștienți de nu foarte multă vreme, dar fără un protector.

Abandonați.

Problematica evoluției omenirii a împărțit însă populația în două părți. Pe de o parte, fanaticii care l-au luat ca reprezentat pe Darwin, care cred cu tărie că omenirea a evoluat singură. Ei vor ca toți extratereștrii să fie izgoniți de pe Terra, iar legăturile cu Imperiul Intergalactic rupte. Sunt cunoscuți ca Piei, pentru utilizarea îmbrăcămintei neolitice. Pe de altă parte, fanaticii susținători ai lui Von Däniken sunt siguri că omenirea a avut protectori, dar că aceștia au dispărut. Îmbrăcați în robe asemănătoare costumațiilor galactice, ei vor ca extratereștriilor să le fie permis să exploreze tot Pământul. În această luptă de ideologii, un singur lucru e sigur – nimeni nu este de acord cu politica actuală, aceea a rezervațiilor E.T..

O altă problemă semnificativă o reprezintă cea a supravegheaților – cetățeni care, conform celor mai avansate testări psihologice, sunt predispuși unor crime mai mult sau mai puțin importante, și care își pierd astfel drepturile civile. O soluție neelegantă a unei probleme cotidiene.

Societatea Alianței Celor Cinci Galaxii are un sistem al claselor clasificat în protectori și protejați, fiecare grupat în clanul lui, după primele rase evoluate. Anumite clanuri au parte de un mai mare respect datorită influenței pe care o au sau din cauza genealogiei lor. Principala problemă a omenirii o constitue însă lipsa unei astfel de genealogii. Dar statutul a-uman-ul-cimpanzeu-ul-delfin a reușit să determine totuși un anumit grad de admirație al galacticilor, deoarece, pe lângă faptul că au evoluat (cel mai probabil) singuri, oamenii au început procesul de elevare a altor două specii încă dinainte de contact.

Protagonistul Jacob Demwa, deși construit pe un schelet tipologic, este un personaj destul de unic încât să stârnească interesul. Măcinat de un eveniment traumatic, mintea lui și-a pierdut integritatea, și avem de a face cu un caz de Dr. Jekyll și Mr. Hyde, care și-a găsit un echilibru propriu prin autoanaliză și meditație.

„Tăcere și întuneric. Se mișca încet printre imagini care nu aveau simboluri și nici înțelesuri de mult cunoscute, care să eludeze descrierea sau amintirea, căutând cu răbdare cheia despre care știa cu siguranță că e acolo și că o va găsi într-o zi. Timpul era acum un lucru ca oricare altul, pierdut într-un coridor mai adânc.”

Cea mai apropiată ființă de Jacob, pe lângă delfinii de la centrul evoluționist la care lucra, este Fagin, un Kanten bătrân care este reprezentantul terestru al Centrului de Migrații și Evoluții, trimis pentru a verifica modul în care se dezvoltaseră oamenii singuri, precum cum și modul în care își tratează ei protejații. Fagin s-a îndrăgostit de exotica civilizație umană, iar prietenia pe care a stabilit-o cu Jacob este sinceră. Kanten sunt unii dintre cei mai calmi și, totodată, deschiși la nou sofonți (ființe inteligente) din galaxie, iar Jacob a învățat să treacă de fizicul Kantenului și să aprecieze conștiința care sălăsluiește înăuntru. Oricât de greu ar fi să te adresezi unui copac umblător, care produce sunete cu mugurii săi.

„Exista aproape întotdeauna o parte anatomică la care învățai să te adresezi ca fiind sediul conștiinței celuilalt. La oameni și la majoritatea extratereștrilor, acel loc erau ochii. Un Kanten nu are ochi. Trebuia să te uiți la Fagin în întregime, nu doar într-un punct al ființei sale. Asta l-a făcut pe Jacob să se întrebe care era cea mai mare improbabilitate: că îl plăcea pe extraterestru în ciuda acestui handicap sau că nu se simțea în largul lui cu el, în ciuda anilor de prietenie care îi legau.”

Antagonistul din planul terestru, LaRoque, este exact opusul lui Demwa: încrezător, arogant, persuasiv, dar un fanatic pseudoreligios al Vondänikenismului; cât mai departe de a fi calm, prezintă o atracție pentru persoanele umane interesate mai mult sau mai puțin de ipotezele lui (cum ar fi aceea că limbajul protosemit este de fapt un dialect al limbii sacre Soro, una dintre cele mai vechi specii care au supraviețuit până astăzi), dar care încalcă toate principiile normelor galactice prin lipsa lui de diplomație. Fiind un jurnalist invitat în expediția Exploratorii Soarelui, prezența lui nu face decât să zdruncine legăturile și așa plăpânde care se încearcă a fi stabilite cu Institutul Bibliotecii. El crede că o expediție umană nu va aduce nimic nou, din moment ce Biblioteca Galactică are cu siguranță mai multe informații decât vor obține ei.

„Protectorii dispăruți ai Pământului… reporterul credea că Strigoii Soarelui puteau fi acea rasă. A făcut un gest expansiv cu brațele de parcă și-ar fi îmbrățișat întreaga idee.”

Expediția Exploratorii Soarelui este primul mare proiect al omenirii. Pornind de la un proiect terestru fără șanse de reușită, tehnologia procurată de la Institutul Bibliotecii a facilitat creația unor nave capabile desondări solare. Capabile de manipularea timpului și a spațiului, navele pătrund tot mai adânc. Deși galacticii au mai făcut astfel de activități de multe ori, expediția umană găsește ceva inedit în Soarele nostru – VIAȚĂ. Cu siguranță că fuseseră găsite și alte specii de viață stelară, dar formele de viață din Soare încearcă să ne comunice ceva…

Care e mesajul lor? Să fie ei protectorii noștrii de mult pierduți? Oricare ar fi răspunsul la aceste întrebări, expediția atrage mai multe entități interesate de această nouă descoperire. Bubbacub, fiind directorul Bibliotecii Locale terestre din La Paz, a-Pil-ab-Kisa-ab-Soro-ab-Hul-ab-Puber-ul-Gello-ul-Pring, descendent al (probabil) celui mai influent clan, al cărui strămoș Soro încă mai trăiește, era evident interesat de descoperirile atât de rapide ale omenirii, utilizând tehnologia galactică.

Atât că formala prezență a lui la bordul navei pare să fie motivată de altceva decât curiozitatea față de ineditele creaturi. Mândru de rangul lui galactic, Bubbacub privește cu dezgust tot ce are legătură cu omul, dar în special pe LaRoque, care, în mândria sa de vondänikean, îi adresează ipoteze de-a dreptul jignitoare pentru Pil. Firi războinice, care se eliberaseră prematur de sub protecția subjugatoare a rasei Kisa, ajunseseră să se comporte la fel cu protejații lor. Dar Pringii nu opuneau rezistență dominației. Sau cel puțin nu dădeau semne de așa ceva.

Relația dintre Culla, a-Pring-ab-Pil-ab-Kisa-ab-Soro-ab-Hul-ab-Puber, și Bubbacub este una specifică pentru galactici, dintre protector și protejatul subjugat – ceea ce oamenii ar asemăna sclavismului. Întocmai atitudinea relaxată a cimpanzeilor care erau foarte aroganți și a delfinilor care compuneau bancuri deocheate față de stăpânii lor oameni, care îi priveau ca pe frați mai mult decât ca pe clienți, aducea o nouă diferență etică între tereștrii și galactici. Culla este însă o persoană foarte agreabilă, care se împrietenește repede cu Jacob.

„A trebuit să facă un efort să-și aducă aminte că avea în fața lui un extraterestru, nu o ființă umană sâsâită și peste măsură de politicoasă.”

Deși petrecea foarte mult timp cu Jacob, Culla era cel mai bun prieten al pilotului navei, cimpanzeul doctor Jeffrey. Copilăros și arogant, Jeffrey este un cimpanzeu genial, dar care are încă probleme ce vor trebui remediate în ascensiunea a-cimpanzeu-ab-om spre o rasă definitivată. Totuși, nici aceste probleme, nici sintetizatorul vocal cu tastatură pe care îl folosește pentru a comunica, nu constituie impedimente pentru ca toată lumea (cel puțin oamenii și prietenul lui, Culla) să îl prețuiască la adevărata lui valoare.

„Însoțitorul său era un cimpanzeu bine îmbrăcat, cu monoclu, care ședea pe un scaun ca să fie la nivelul ochilor lui Culla. Era ceva în postura lui Culla care îl surprindea… o indolență, o lejeritate a poziției în fața cimpanzeului, pe care nu o văzuse niciodată când extraterestrul vorbea cu un om, un Kanten sau un Cynthian și, mai ales, cu un Pil.”

Dacă treci cu vederea micile scăpări ale unui roman de debut, Exploratorii Soarelui ar putea deveni una dintre cărțile tale preferate. Deși nu îmi place să recunosc, am ales cartea după copertă, când am cumpărat-o dintr-una dintre acum defunctele librării-insulă Nemira, ca să am o amintire frumoasă din acel loc vizitat. Și m-am ales cu mai mult decât o amintire frumoasă. M-am ales cu una dintre cărțile cele mai complexe pe care le-am citit, unde, din haosul de teme nedezvoltate și clișee SF, au răsărit unele dintre cele mai vii personaje pe care le-am întâlnit. Iar din temele rămase, David Brin a sintetizat și următoarele volume din serie, unice și oricât de imposibil ar părea, mai complexe: Maree Stelară și Războiul Elitelor care definitivează trilogia Uplift, precum și trilogia Uplift Storm.

Recomand seria fanilor de SF (e un must-read).

Recomand celor care vor să citească ceva unic și inedit.

Recomand ființelor capabile de empatie și compasiune, care cred că putem trece peste substratul fizic ca să-l aprofundăm pe cel aprofundabil: conștiința.