Lacoste, Franța, anii ’60. Patrick Melrose, un copil plin de imaginație, se adaptează cu greu la viața alături de părinții săi. Într-o după-amiază, înainte de sosirea oaspeților la o petrecere, viața lui Patrick se va schimba radical. New York, anii ’80. Patrick trebuie să meargă la New York, întrucât tatăl său a murit. Este însă un weekend plin de droguri și de coșmar. Urmărind traiectoria uluitoare a lui Patrick Melrose, de la o copilărie traumatizantă alături un tată abuziv și o mamă alcoolică în Provence-ul anilor ’60 la dependența de droguri din New Yorkul anilor ’80, romanele lui Edward St Aubyn fac o critică dură a clasei aristocrate britanice. Patrick Melrose încearcă să se salveze, dar drogurile nu îl fac să-și uite trecutul, iar petrecerile strălucitoare nu-i oferă izbăvire...
Goodreads: 3.81
Ai recunoscut vreodată că ești dependent? De cei din jur, de televizor, de social media, de telefon, de acele pastile mici și albe pe care le iei din instinct de fiecare dată când te doare capul, convins că îți mențin sub control migrenele? Dacă nu observi din timp semnele, dependențele ajung să te controleze. Să te corupă. Să te schimbe. Să te autodistrugă, așa cum a descoperit și Patrick Melrose, care preferă să fie inconștient, drogat sau beat în loc să-și înfrunte temerile din copilărie și să recunoască adevărul, că are nevoie de ajutor și că răspunsurile nu se află într-o seringă sau într-un flacon de pastile cu eticheta ștearsă.
Când am aflat că romanele din seria Patrick Melrose sunt bazate pe viața lui Edward St. Aubyn, am știut că nu o să fie nici pe departe o lectură facilă. Sinceritatea autorului m-a purtat în două perioade distincte, dar la fel de zbuciumate, în anii ’60 în Provence („Nu contează”) și în anii ’80 în New York („Vești rele”), două decenii de-a lungul cărora un copil curios și cu o imaginație bogată devine un tânăr arogant, nemilos și lipsit de maniere. Nu avem posibilitatea să observăm etapele transformării, însă motivele ne sunt împărtășite încă din primele zeci de pagini. În viziunea mea, au fost asemenea minelor: știi unde eu fost îngropate, dar nu și când vor exploda.
Avertismentele au fost mereu acolo, la vedere, însă toți le-au ignorat. Patrick nu a avut niciodată șansa la o copilărie normală; cum ar fi putut, cu o mamă alcoolică și fără coloană vertebrală, o femeie care a refuzat să-și salveze propriul fiu și s-a acomodat într-o situație abuzivă și toxică, și cu un tată violent, pervers și dezgustător, capabil, chiar și cu o astfel de personalitate, să atragă invidia și să câștige admirația elitei clasei aristocratice britanice? Cum poți să admiri o „ființă”, fiindcă nici nu mă pot gândi la el ca la un „tată” sau ca la un „soț”, care aproape toarce de plăcere când cineva este înjosit sau batjocorit?
În „Nu contează” suntem invitați la o petrecere, iar părerile oaspeților nici că ar putea să fie mai greu de înțeles în ceea ce îl privește pe David Melrose. Recunosc că nu îl plac, însă îl consideră un bărbat impresionant. Se pare că astfel de oameni, chiar dacă sunt distructivi și cruzi față de cei din jur, posedă adesea o vitalitate care le oferă un aer de superioritate, o prestanță imposibil de atins, la care ceilalți, persoane monotone și lipsit de farmec, râvnesc cu aviditate. Un aristocrat diabolic și un parvenit fără pereche mai are puțin și devine de un model de urmat. Un bully de care toți se tem sau sunt fascinați. De ce? Cum?
Fiecare oaspete are parte de momentul său, de cele cincisprezece minute de faimă. David nu pierde ocazia să-i jignească și să le pună defectele sub lumina reflectoarelor, să-i tachineze, să-i critice și să le ofere sfaturi inutile, savurându-și fățiș fiecare victorie. Iar ei? Ei îi permit orice. Aproape că savurează această degradare unanim aprobată, cu toate că strâmbă din nas când David le întoarce spatele sau nu se află prin apropiere, ca un mic semn de rebeliune. Eu nu aș fi putut să accept niciodată regulile nescrise care planează în casa Melrose, cu atât mai mult când motto-ul acestui diavol cu chip de om este Să observi totul.
„Copiii erau adulți în miniatură, slab și ignoranți, care trebuiau stimulați la maximum să-și corecteze slăbiciunea și ignoranța.”
Douăzeci de ani mai târziu, Patrick Melrose primește „Vești rele”: tatăl lui a murit. Nu-mi dau seama ce ar fi trebuit să simtă mai întâi: bucurie, ușurare, regret sau indiferență? Am încercat să mă pun în postura lui și să privesc lumea înconjurătoare prin ochii săi, însă nu am rezistat.
Traumele din copilărie l-au distrus pe Patrick Melrose. Am vrut să-l înțeleg și să îmi fie milă de el, însă pare decis să se autodistrugă. În fiecare capitol se droghează. Citeam și mă îngrozeam. Mă mânca pielea și mi se întețea pulsul, de parcă eu eram cea care consuma heroină și cocaină, de parcă eu hoinăream în miez de noapte pe străzile întunecate din New York în căutarea unui dealer dispus să îmi vândă cea mai bună marfă a sa, poate chiar și o seringă sau un stimulent adițional.
Edward St. Aubyn reușește să te înfioare și să se cutremure. Își strecoară sufletul în poveste, retrăiește toate momentele traumatizante din trecutul său și te trage și pe tine în abis alături de el, ca să observi depravarea unui tânăr ce ar fi putut să fie salvat, sau cel puțin ajutat, dacă măcar unul dintre adulții din viața sa ar fi avut curajul să-l țină departe de tatăl său și să-i ofere compasiune, înțelegere și un strop de bunătate. Din fericire, a existat o persoană care l-a observat pe micul Patrick și a prins drag de el. Din nefericire, a preferat să păstreze distanța și nu a riscat să se implice și să atragă mânia lui David asupra sa.
Nu exagerez când spun că mi s-a făcut rău la final. Am fost lângă Patrick când a intrat în sevraj și glumea cu personalul de la servicii funerare. Am fost lângă el când a făcut avansuri nedorite și s-a închis în baie, când a ratat vena și și-a pierdut echilibrul. Autorul nu și-a uitat tinerețea și nu a înfrumusețat adevărul. Mi-a împărtășit o parte din trecutul său și mi-a arătat decăderea, corupția și desfrâul unei clase sociale care și-a ascuns defectele prin haine scumpe, întâlniri la club, cine pentru snobi și discuții filosofice.
„Acum urma marele moment: cadavrul marelui său dușman, ruinele creatorului său, trupul tatălui său mort, marea povară a tot ce rămăsese nespus pentru că nu putuse fi spus niciodată, presiunea de a o spune acum, când nu avea cine să audă și, de asemenea, de a vorbi în numele tatălui său, într-un act de scindare care ar fi putut să fisureze lumea și să-i transforme trupul într-un joc de puzzle. Marele moment.”
Patrick Melrose nu cheltuiește niciodată mai puțin de cinci mii de dolari pe heroină și cocaină. Pentru el, Sfânta Treime, „Altarul”, este format din Droguri, Bani și Duhul Sfânt al Creditului. Majoritatea clipelor prețioase din viața lui au avut loc în baie: injectarea, inhalarea, înghițirea, furtul, supradoza; examinarea pupilelor, brațelor, limbii lui, rezervei sale. Patrick e anti-grași, sexist, anti-bătrâni, rasist, anti-normali, anti-drogați (ironia), un snob cu un caracter atât de vehement, încât nimeni nu îi poate satisface cerințele. Nu există o minoritate sau o majoritate pe care el să nu o urască, dintr-un motiv sau altul.
Ediția de la Editura Litera cuprinde primele două romane din seria Patrick Melrose: „Nu contează” și „Vești rele”. Așa cum am precizat și la începutul articolului, nu este o lectură facilă, însă stilul autorului este hipnotizant. E brutal de sincer, refuză să aibă secrete față de cititor și nici măcar nu încearcă să-ți câștige simpatia sau să-i ofere lui Patrick oportunitatea unei revanșe. Câteva scene sunt șocante. Altele sunt dezgustătoare. O să fii tentat să-i dai o palmă lui Melrose, să-l zgudui, poate chiar să-l abandonezi la rândul tău, dar apoi îți vei aminti de un copil traumatizat și respins, căruia i s-a furat dreptul la o copilărie normală. În acel moment, îți vei regreta reacțiile, însă va fi prea târziu. Fiindcă Patrick deja le va fi văzut.
P.S.: În 2018 a apărut miniseria Patrick Melrose, cu Benedict Cumberbatch, Jennifer Jason Leigh și Hugo Weaving în rolurile principale, bazată pe seria omonimă de romane.
