Editura Herg Benet – Top 10 vânzări la Gaudeamus 2017

Romanul „Orbi” de Petronela Rotar a fost cea mai bine vândută carte la standul Editurii Herg Benet de la târgul de carte Gaudeamus București, ediția 2017. Primul roman scris de Petronela Rotar, autoarea volumelor „O să mă știi de undeva”, „Alive”, „Efectul pervers” și „Sfârșitul nopții”, și-a epuizat primul tiraj în mai puțin de o lună de la apariție și s-a regăsit în topul achizițiilor din campaniile online de Black Friday.

Despre romanul “Orbi”:

„Nu știu ce-nseamnă să nu vezi cu ochii, dar știu ce-nseamnă să-ți orbești inima, cu tot sângele ei, să-i dai peste gură instinctului care urlă „Nu!“, să-ți înveți mintea să-ți justifice drumul în jos. Această carte mi-a spart în față o oglindă și m-am văzut bucăți în toate cioburile ei. Pare ciudat, însă eram întreagă în fiecare ascuțitură. Pentru că totul omului cu sufletul orbit este un tot mai mic. Ca să te-ntorci la tine, că altă cale nu e, iubește-te-n fărâmă, deschide pleoapa ei, cum zice Petronela în cartea asta pulsândă, răvășitor de necesară.” (Ana Barton)

„Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul că ea tratează literatura ca pe o problemă personală. Una directă, intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine complicațiile cele mai intime și mai chinuitoare ale vieții tale personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind despre abuz și violență și rezistența în fața lor, e și cea de față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă.” (Radu Vancu)

Romanul „Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus (traducere de Cristina Nemerovschi) a fost cea mai căutată carte din noua colecție de literatură străină, inițiată de Herg Benet la începutul acestui an.

“Unul dintre noi minte” e povestea a ceea ce se întâmplă când cinci străini ajung în clasa de detenție a școlii, iar numai patru ies de acolo în viață. Fiecare este suspect, fiecare are ceva de ascuns.

Fii atent la toate detaliile și poate vei fi tu cel care va rezolva enigma:

Într-o după-amiază de luni, cinci elevi de la Liceul Bayview intră în camera de detenție.

Bronwyn, tocilara, va merge la Yale și niciodată nu încalcă vreo regulă.

Addy, prințesa, este frumoasa populară a liceului.

Nate, delincventul, este deja eliberat condiționat după ce a fost prins vânzând droguri.

Cooper, atletul, este starul echipei de baseball.

Și Simon, proscrisul, este creatorul unei faimoase aplicații de mobil care lansează bârfele fierbinți ale liceului.

Atâta doar că Simon nu mai iese de la detenție. La finalul orei în care cei cinci trebuie să-și ispășească pedeapsa, Simon moare. Potrivit anchetei, decesul nu este un accident. Luni moare, iar marți apar dezvăluiri senzaționale programate de el despre cei patru colegi care i-au fost alături în clipa morții, ceea ce îi transformă rapid în suspecți. Dacă nu cumva criminalul este altcineva și se află în libertate…

Toată lumea are secrete, nu? Ceea ce contează e cât de departe ai merge ca să le protejezi.

Iată care a fost topul complet al preferințelor publicului cititor:

Literatură română

1. „Orbi”, de Petronela Rotar-Cotoban
2. „Dresoarea”, de Cristina Nemerovschi
3. „Bărbați pe tocuri”, de Marcel Manea
4. „Demoni”, de Laura Nureldin
5. „Neamul Corbilor – Vol. 3: Din negura timpului”, de Lavinia Calina
6. „Jurământ de rătăcire” (reeditare 2017), de Ana Barton
7. „Jurnal de librar”, de Anca Zaharia
8. „Celelalte Scrisori către Rita”, de Kaos Moon
9. „Ultima vrăjitoare din Transilvania. Vol. 1: Contesa Aneke” (ediție cartonată), de Cristina Nemerovschi
10. „Alive”, de Petronela Rotar

Literatură străină

1. „Unul dintre noi minte”, de Karen M. McManus
2. „Tu”, de Caroline Kepnes
3. „Inima mea și alte găuri negre”, de Jasmine Warga
4. „Duetul nostru întunecat”, de Victoria Schwab
5. „Dispariția din Silver Water”, de Haylen Beck
6. „Fata cea bună”, de Mary Kubica
7. „Cealaltă parte”, de Alfred Kubin
8. „Anomalii”, de Sadie Turner și Collette Freedman
9. „Un lung drum spre o planetă mică și furioasă”, de Becky Chambers
10. „Acest cântec neîmblânzit”, de Victoria Schwab.

Ușor zăpăcită și încăpățânată, consideră că viața trebuie privită cu umor și cu un strop de ironie. Îi place să creadă că norocul ți-l faci singur, așa că și-a făcut un trifoi cu 4 foi și l-a pus pe pălărie. :)

Andreea Micu, asociat al cramei AVINCIS, a lansat prima carte pentru copii – „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”

Andreea Micu, avocată, mamă a doi băieți și asociat al cramei AVINCIS, a lansat pe 25 octombrie volumul „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”. Povestea ce se adresează  copiilor cu vârste între 3 și 10 ani, reprezintă debutul său în literatura pentru copii şi a fost publicată de editura Baroque Books and Arts în condiţii grafice deosebite. Evenimentul de lansare a avut loc la librăria ...[Read More]

Recomandare: 10 cărți de cumpărat de Black Friday

Spargi pușculița sau ascunzi portofelul? Nu ai foarte mult timp la dispoziție pentru a lua o decizie: Black Friday is here! Echipa Cartepedia ți-a pregătit o selectie de titluri sub sloganul Black Friday peste așteptări, pentru cititori, mii de romane ce abia așteaptă să fie adăugate în coșul de cumpărături, urmând să primească un loc special în biblioteca ta secretă și să fie citite, devorate și ...[Read More]

5 cărți pe care vreau să le citesc de la Editura Humanitas Fiction

Humanitas Fiction este editura lunii martie pe Cartepedia, cu reduceri de până la 50% și sute de cărți de (re)descoperit – ocazia perfectă pentru ca eu să trag cu ochiul la ultimele noutăți din colecția Raftul Denisei și să citesc autori noi, uitați pe rafturi și ignorați în bibliotecă. După o lună petrecută pe meleaguri fantastice sau la mila unor criminali în serie (niciodată nu voi refuza...[Read More]

Legături Primejdioase: O piesă despre lupta dintre rațiune și dorință

Cu cât învățăm mai mult despre relațiile dintre oameni, cu atât realizăm ce cantitate insignifiantă de cunoștințe deținem vizavi de propria persoană. Ne scăldăm atât de adânc în apele iluziilor pe care ni le-am creat despre noi, încât ajungem să trăim prin imaginea pe care o au ceilalți cu privire la existența noastră. Anumite alegeri făcute la o vârstă imatură, o abordare inedită a unor situații ...[Read More]

  • 1
  • 2
  • 4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader