Festivalul Serile Filmului Românesc aduce în atenție în acest an patru premiere ale cinematografiei românești. Patru filme importante ale anului 2018 vor fi prezentate în premieră la festival, la cea de-a 9-a ediție, în perioada 6-10 iunie.
Programul și modalitatea de rezervare a locurilor la film vor fi anunțate pe site-ul SFR: www.festivalsfr.ro.
„Ne-am dorit ca în acest an să punem accent pe specialul din peisajul cinematografic românesc actual. Am descoperit valoarea documentarelor prin partenerii noștri de la AGERPRES și vom continua să promovăm acest lucru pe marele ecran. Apoi, filmul Licu-o poveste românească, care a venit spre noi ca un semn că frumusețea unui film poate sta și în povestea vârstei, în iubirile ei, ne-a făcut să mergem cu invitația chiar spre personajul principal și da, îl vom avea pe domnul vârstelor – Licu – la SFR, alături de regizoare. Brașov – doi ani prea devreme este un punct tare, pentru că spune poveștile despre care se știe prea puțin, pentru că implică o sinceritate a documentarului despre Revoluție așa cum ne-ar plăcea să vedem. La fel se întâmplă și cu documentarul AGERPRES, România la 100 de ani, care întregește programul în acest an al Centenarului, ceea ce avem de întregit noi, ca tineri și ca români. Aflarea poveștilor adevărate prin film – cred că poate fi un punct comun al premierelor din acest an, printre care Charleston se remarcă prin povestea-intrigă, în care Victor Rebengiuc are un rol special”, spune Andrei Giurgia, directorul festivalului SFR.
Irina-Margareta Nistor, despre Victor Rebengiuc în rolul din Charleston: „Surpriza absolută a a cestei ediții este prezența din avanpremiera Charleston, în oglindă cu scena Cinei cea de taină din Pădurea spânzuraților: un dialog perfect al surzilor, al non-comunicării, care-l transformă pe Victor Rebengiuc într-un maestru al umorului de cea mai fină calitate!”
Charleston spune povestea unui triunghi amoros absurd, format din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi pentru totdeauna. Alexandru, după pierderea soției sale, Ioana, chiar în ziua aniversării sale a 42 de ani, are parte de o vizită surpriză. La ușa acestuia apare tânărul Sebastian, care pretinde că a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni.
Trailer:
Pelicula Brașov – doi ani prea devreme vine în întâmpinarea celor 30 de ani de la revolta brașovenilor. Documentarul redă viu impactul manifestațiilor din 15 noiembrie 1987, care au constituit primul protest politic de masă din istoria românilor aflați sub comunism. Este un film al cărui scop este „să rămână ca dovadă”, afirmă regizorul, și să vorbească tinerei generații care știe prea puțin despre pătimirile ce au marcat destinul unei societăți.
Trailer:
Licu, o poveste românească prezintă România ultimului secol, văzută prin ochii unui om pierdut în istorie care, timp de 92 de ani, a suferit, a râs, a plâns și a iubit.
Filmul este o metaforă despre propria condiție, despre efemeritate și trecerea timpului, este o lecție de viață, dar și un veac de supraviețuire, secvențele ilustrând parcă fotografii dintr-un album.
Documentarul va fi lansat în cinematografele românești pe 24 august 2018.
Trailer:
„Marea Unire – România, la 100 de ani” nu este o lecţie seacă de istorie, ci un documentar bazat pe oameni şi mărturiile acestora. Fricile, bucuriile şi speranţele lor însoţesc spectatorul pe parcursul celor 80 de minute. Totul se transformă într-o călătorie provocatoare pentru cei care vor să simtă emoţia istoriei vii. Documentarul prezintă atât momentul Marii Uniri, pus în contextul internaţional, dar și „evaluarea” fiecărui protagonist care are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în 1918. România, la 100 de ani înseamnă şi suferinţa celor care au fost despărţiţi de familiile lor şi deportaţi. Finalul, deschis, invită la meditaţie, prin dorinţele exprimate de românii din Basarabia şi Bucovina de Nord despre ce mai pot aştepta din partea României.
Trailer:
Festivalul Serile Filmului Românesc este inițiat de Asociația Studenților Jurnaliști din Iași, pentru a atrage atenția asupra situației marelui ecran pentru filmul românesc. Festivalul a dezvoltat, de-a lungul timpului, parteneriate, inițiative culturale și alte proiecte dedicate filmului românesc.
Inițiat în 2010, continuat timp de opt ani cu retrospective, invitați și parteneri din lumea cinematografiei românești, festivalul a ajuns să fie recunoscut la nivel național de instituțiile reprezentative din mediul cultural.
La momentul lansării, festivalul SFR era unicul cu acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc și a reușit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. Din 2017, Iașul a devenit Țara Filmului Răsare, cu reședința numită sugestiv #Cinefilia.
***
„Din 2010, ne place să promovăm filmul românesc din toate timpurile, iar personalitățile care au fost la festival de-a lungul timpului ne confirmă faptul că inițiativa noastră contează, că publicul vrea să vadă film românesc pe marele ecran și că putem merge cu încredere mai departe.” (echipa SFR)
Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc
Instagram: https://www.instagram.com/serilefilmuluiromanesc/
Youtube: http://bit.ly/2xDS0wH
Google+: https://plus.google.com/+SerilefilmuluiRomanesc
Site: www.festivalsfr.ro
În spiritul unei exagerări de dragul superficialității cotidiene, aș declara The Death of Stalin ca al doilea cel mai bun film de anul trecut. Spun exagerare deoarece nu am văzut decât unul dintre filmele care într-adevăr au adus ceva nou și incitant pe marile ecrane în 2017 (vreo 4), și acela este The Killing of a Sacred Deer, care s-a așezat în top ca o coroană strâmbă. Păstrând în vedere acest ...[Read More]
Ultima lună a anului ce tocmai a trecut am rezervat-o serialelor, mai exact, celor produse de Netflix, aflate sub tutela și numele Marvel. Daredevil era singurul dintre acestea pe care îl văzusem înainte, iar sezonul 2 din Daredevil a adus în scenă un personaj care părea făcut pentru New York-ul întunecat și plin de pericole ilustrat aici: The Punisher, interpretat de Jon Bernthal. Bernthal a fost...[Read More]
Filmele de groază contemporane au o misiune complicată. Majoritatea celor care aleg să se uite la unul nu se află la primul lor rodeo. Și este destul de greu să iei aceeași idee de bază (speriatul oamenilor) și să o ecranizezi din nou și din nou, fără a fi repetitivă, ușor de anticipat și, cel mai important, plictisitoare. Să faci un film de groază despre adolescenți care se joacă adevăr sau provo...[Read More]