Avengers: Infinity War · Răzbunătorii: Războiul Infinitului (2018)

Cronici Filme
9.5

Uimitor

8.2

User Avg

Avengers: Infinity War · Răzbunătorii: Războiul Infinitului (2018)
Avengers: Infinity War · Răzbunătorii: Războiul Infinitului (2018)

Răzbunătorii: Războiul Infinitului este atât un dar, cât și un blestem pentru fani. Este cel mai bun film Marvel și, chiar dacă știu că voi suferi de fiecare dată când o să îl revăd, probabil voi merge de cel puțin 5-6 ori la cinema, fiindcă așteptarea după sequel o să fie lungă și dureroasă. Și, aparent, sunt masochistă.

 pe IMDb

Ca să îl citez pe Tony Stark: Aștept acest moment de șase ani.

De șase ani, de când Loki a fost trimis de Thanos pe Pământ, prilej cu care „inițiativa” Răzbunătorii nu a mai fost doar o idee sau un vis. După atât de multe filme, orașe distruse și eroi pierduți, alianțe destrămate și prieteni uciși, am văzut Răzbunătorii: Războiul Infinitului. Și acum aș face aproape orice ca să capăt Piatra Timpului și să mă întorc în 2008, când personajele mele preferate erau în viață, nu neapărat fericite sau mulțumite de situația lor, însă neștiutoare și libere.

Nu am încercat să evit spoilerele, dar nici nu le-am căutat. Nu era nici pe departe un secret faptul că mulți vor muri, însă nu m-am așteptat la atât de multă durere. Probabil te-ai săturat să auzi după fiecare film Marvel (bine, cu mici excepții) că este cel mai bun, revoluționar, incredibil, extraordinar și lista continuă până la infinit (and beyond). De data aceasta, situația este diferită, fiindcă nu-mi pot imagina ceva care să depășească Răzbunătorii: Războiul Infinitului, din niciun punct de vedere.

M-am obișnuit să îi văd pe eroii Marvel luptând umăr lângă umăr: îi protejează pe civili, elimină amenințările și, la final, după un discurs motivațional și un team-up așteptat încă din primele minute, își înfrâng dușmanii, punându-și întotdeauna viețile în pericol. Acum, luptă umăr lângă umăr, dar este vizibil cum se (și) protejează unii pe ceilalți.

În celelalte filme, fiecare personaj a avut oportunitatea să ne impresioneze cu abilitățile sale, să ne arate de ce este capabil și cât de departe este dispus să meargă pentru a salva lumea. Scenele individuale le reflectă personalitățile, puterile și valoarea, urmând ca în bătălia finală, când toți se reunesc și pozează (recunoaște, mereu se întâmplă asta), să pierzi din vedere anumite gesturi, teama și neliniștea cu care se uită în jur, sperând că aliații lor nu au fost răniți sau răpuși.

Numărul motivelor pentru care am iubit Răzbunătorii: Războiul Infinitului crește și după aproape 20 de ore de la vizionare, însă, dacă ar trebui să menționez unul singur, alegerea este neașteptat de simplă: legătura dintre ei. Devotamentul pe care îl au unii față de ceilalți, chiar și după Războiul Civil și semnarea Tratatului, după diviziuni și regrete. Trecutul nu este uitat, doar înlăturat, pentru că neînțelegerile și diferențele de opinie pălesc în fața amenințării reprezentate de Thanos.

Nu există o înfruntare finală, pentru că întregul film este o luptă: începutul este atât de brusc și de șocant, încât am fost tentată să ies din sală și să uit ce am văzut. Sunt obișnuită ca personajele mele preferate să moară, dar oferă-le o moarte demnă, onorabilă și potrivită, care să fie o consecință a cine au fost până în acel moment. Nu le folosi sfârșitul drept pârghie pentru a intensifica dorința de răzbunare din sufletele celor rămași.

Și da, știu sigur că majoritatea eroilor Marvel vor fi salvați, însă eu nu pot să uit cum supraviețuitorii își privesc prietenii și aliații murind. Nu sunt suficient de rapizi pentru a ajunge la ei. Scenele nu sunt doar emoționante: sunt răvășitoare. Ce ai putea să spui în câteva secunde? Iartă-mă? Te iubesc? Îmi pare rău? Ce ai putea să faci? Să plângi? Să țipi? Să te temi? Reacțiile lor nu sunt foarte diferite: este prezent șocul pierderii, mai puternic chiar și decât Thanos, neputința de a crede că moartea poate să fie atât de rapidă și imprevizibilă, prăbușirea, fizică, mentală și spirituală, pentru că ochii lor refuză să creadă că ei nu mai sunt.

Eroii tăi preferați nu sunt doar răniți sau amenințați, sunt torturați, sacrificați și/sau uciși. Încerci să rămâi calm, te gândești deja la partea a II-a, dar realizezi că universul Marvel nu o să mai fie niciodată la fel. Poți ignora anumite filme, însă nu poți evita sau uita Răzbunătorii: Războiul Infinitului, cu atât mai mult cu cât fiecare personaj are parte de momentul său, de suficient screen time cât să nu simți că a fost introdus doar ca să fie pomenit și nu uitat.

Acțiunea, deși la început pare divizată, oferă fiecărui grup de eroi posibilitatea de a proteja una dintre Pietrele Infinitului: ne întoarcem pe locații deja cunoscute, pe Titan și pe Knowhere, vizităm Nidavellir, unde ne așteaptă gnomul Peter Dinklage, iar în ultima jumătate de oră refuzăm să plecăm din Wakanda.

Oh, Wakanda. Bătălia este cutremurătoare și înfiorătoare, dar devine nemiloasă când T’Challa este obligat să ia o decizie nedreaptă, pentru orice conducător, pentru a mai câștiga puțin timp, o șansă de a-l împiedica pe Thanos să câștige. Nu știu ce cuvinte sunt potrivite pentru a o descrie: toate par superficiale. Este spectaculoasă, incredibilă și se termină cu un cliffhanger distrugător, ce m-a convins că George R.R. Martin a fost implicat în scenariu, după o înțelegere secretă cu Stan Lee.

Interacțiunile dintre personaje sunt un deliciu. Pe unele le-am așteptat atât de mult, încât abia după un atac neprevăzut sau o ceartă amuzantă mi-am amintit că X și Y nu se cunosc. Aș putea să urmăresc tachinările, ironiile și provocările dintre Sherlock 1 și Sherlock 2 Doctor Strange și Iron Man zi și noapte. Sunt două personaje complexe, arogante și foarte asemănătoare, cu un simț al răspunderii și al datoriei off the charts. Poate că sunt uniți împotriva unui dușman comun, însă prioritățile și limitele lor alternează pe parcurs, până când simți apariția respectului și prezența încrederii. Nu îmi e rușine să recunosc că un schimb scurt de replici dintre cei doi mi-a încețoșat ochelarii.

Întâlnirea dintre Thor și Gardienii Galaxiei se află la limita dintre tragic și comic. Zeul nordic al fulgerului este furios și necruțător, în timp ce Star-Lord, Gamora, Groot, Rocket și Mantis nu au cum să fie la curent cu evenimentele de pe Pământ, respectiv Asgard. Antiteza este deosebită, evidențiată chiar și la nivel cromatic, până când Thor își găsește (involuntar) rolul de a-l transforma pe Peter Quill într-un adolescent nesigur și invidios pe zeul-care-nu-e-chipeș, doar musculos. Suntem martorii unei prietenii între Thor și Rocket, o alianță savuroasă, nelipsită de umor, ce sper să fie dezvoltată în continuare, pentru că potențialul este imens și merităm și puțină comedie după câte urmează să îndurăm în continuare.

Am urmărit-o cu atenție pe Gamora și Zoe Saldana nu m-a dezamăgit. Bine, niciun actor nu m-a dezamăgit, însă câteva personaje au strălucit și au furat lumina reflectoarelor, Gamora fiind unul dintre ele. Fiica vitregă a lui Thanos. Asasină, acum Gardian al Galaxiei. Povara de pe umerii ei s-ar putea să nu reprezinte o surpriză pentru fani, cu atât mai mult dacă sunt la zi cu toate teoriile și supozițiile pre-vizionare, dar lupta ei interioară, disprețul resimțit față de Thanos, amintirile din copilărie, când căuta echilibrul și un răspuns, o obligă, la fel ca și pe T’Challa, să riște și să aibă încredere în aliații ei, punând supraviețuirea universului mai presus de toți și toate. Nu e vorba doar de curaj și voință, ci și de acceptare. Acceptarea persoanei care a fost și care a devenit acum, găsindu-și o familie și un scop alături de Gardienii Galaxiei.

Chiar dacă Thor, Strange, Gamora și Vision par să aibă roluri mai importante, pivotale, fiecare erou Marvel are o sarcină de îndeplinit. Și aș vrea să îți vorbesc despre toți, despre cât de schimbat este Steve Rogers, obosit, dar niciodată învins, cât de minunată și de puternică este Wanda, cum Răzbunătorii au fost nevoiți să se ascundă, iar acum nici nu ezită să se facă din nou văzuți pentru a-și proteja foștii prieteni. Dar aș scrie un roman și nu îmi doresc acest lucru (mă îndoiesc că tu ai altă preferință).

Sincronizarea este perfectă: când vrei să te ridici de pe scaun, când nu mai ai răbdare și vrei să strigi la ecran, recunoști o melodie de pe soundtrack, un zgomot, un simbol, o referință pe care orice fan Marvel o cunoaște, și te bucuri de apariția unui nou membru al echipei și de amânarea finalului. Fiindcă nu vei dori ca Războiul Infinitului să se termine.

Thanos mi s-a părut cel mai complet villain Marvel. Nu știu încă dacă este cel mai bun, sunt câteva decizii pe care nu i le-am înțeles, dar despre care nu voi vorbi pentru a nu intra în sfera spoilerelor, dar te sperie influența avută asupra ta și, la un anumit nivel, adevărul din spatele vorbelor sale. Fiindcă, deși soluția lui pentru salvarea Universului este genocidul, arma sa nu este minciuna, ci realitatea. El a ales cea mai dură și directă formă de salvare. Este o forță impunătoare, cel mai puternic și periculos adversar, și, oricât de copilărească este următoarea afirmație, îl urăsc mai presus de cuvinte.

Iar aliații săi? Sunt tot ce ți-ai putea dori de la o echipă de villains, Ebony Maw fiind cel mai fascinant și hipnotizant membru al Ordinului Negru. Luptele dintre el și Strange ar trebui (re)văzute cu încetinitorul. Fiecare cadru este o operă de artă, iar viclenia din glasul lui Maw, temperată doar de calmul aparent indestructibil al lui Strange, ce refuză să cedeze Piatra Timpului și să se ascundă, oferă un alt plan de desfășurare, o înfruntare la fel de violentă și de dură, cu un final ce ar putea decide soarta unei planete, dacă nu a Universului.

Umorul specific Marvel nu lipsește, doar că, uneori, este nepotrivit și imposibil de savurat. Detensionează atmosfera și încearcă să te relaxeze, însă apoi intervine coloana sonoră, ce îți va asigura goosebumps pe toată durata filmului.

Prin urmare, nu poți să te calmezi și să spui că Răzbunătorii: Războiul Infinitului este doar un film, veșnica luptă dintre Bine și Rău. Este lupta dintre speranță și nepăsare, echilibrul dintre sacrificiu și risc. Este un film despre încredere și devotament, prietenie și dragoste, despre acele legături toxice din familie, despre persoanele pe care le iubești și le urăști în același timp, la care nu vrei să renunți, indiferent de greșelile din trecut.

Răzbunătorii: Războiul Infinitului este atât un dar, cât și un blestem pentru fani. Este cel mai bun film Marvel și, chiar dacă știu că voi suferi de fiecare dată când o să îl revăd, probabil voi merge de cel puțin 5-6 ori la cinema, fiindcă așteptarea după sequel o să fie lungă și dureroasă. Și, aparent, sunt masochistă.

9.5

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

1 Comment

  1. Ce pot sa spun dupa un asemenea articol impresionant? Am ramas fara cuvinte. Saptamana viitoare ma duc si eu sa vad filmul. Am adorat universul Marvel. Il ador si acum. Dar imi e atat de teama ca la final voi avea inima franta…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader