Legături Primejdioase: O piesă despre lupta dintre rațiune și dorință
Cu cât învățăm mai mult despre relațiile dintre oameni, cu atât realizăm ce cantitate insignifiantă de cunoștințe deținem vizavi de propria persoană. Ne scăldăm atât de adânc în apele iluziilor pe care ni le-am creat despre noi, încât ajungem să trăim prin imaginea pe care o au ceilalți cu privire la existența noastră. Anumite alegeri făcute la o vârstă imatură, o abordare inedită a unor situații sociale pentru care este stabilit non-verbal standardul „așa trebuie să reacționezi”, o manieră diferită de a privi lumea (afectată, bineînțeles, de experiențele ce alimentează continuu înțelepciunea), sunt aspecte ale vieții care ne stigmatizează și ne conduc în mod tragic la a trăi o viață care nu ne aparține.
Vicontele de Valmont, jucat hipnotizant de un Florin Piersic Jr. pe care declar cu regret că nu l-am cunoscut mai devreme pe scena teatrului, cade în capcana propunerii venite din partea fostei lui iubite și chiar spune, parafrazez „cum aș putea să te refuz, dragă Merteuil? Am o reputație de păstrat”. Dar ce este aceasta reputație și de ce luptăm cu ardoare să menținem vie o latură artificială, care nu are legătură cu ce se întâmplă de fapt în interiorul nostru?
Valmont este acel personaj în aparență negativ, pe care îți dorești să-l urăști, dar pur și simplu nu poți. Ajutat de un decor magic, ce teleportează treptat spectatorii la sfârșitul secolului XVIII, când se petrece acțiunea, Florin Piersic Jr. dă viață, prin jocul său actoricesc impecabil, Legăturilor Primejdioase pe care tot el le formează cu celelalte personaje. Madame de Merteuil îl provoacă pe Valmont să o seducă pe tânăra și nevinovata Cecile de Volanges înaintea căsătoriei cu fostul ei iubit, Contele de Bastide. Însă acesta are un alt țel, acela de a câștiga inima prea curată a frumoasei Madame de Tourvel.
Așa cum iubirea nu ține cont de rasă, gen sau vârstă, Valmont trebuie să o aibă pe Madame de Tourvel în ciuda purității sale și a principiilor solide în care crede cu ardoare. El afirmă că „Nu vreau doar să o cuceresc. Vreau să îmi cadă la picioare, să se lase pradă păcatului și să uite de credința ei“. O afirmație extrem de curajoasă, având în vedere faptul că cele două tinere ajung să trăiască sub același acoperiș. Cum va putea el, în același timp, să satisfacă poftele inimii și să păstreze reputația bărbatului care poate cuceri orice femeie?
Legături Primejdioase este o piesă despre lupta dintre rațiune și dorință. Un joc al ego-ului, în care propriile năzuințe sunt mai presus decât binele celor din jur. Cursa nebună, pe care o pornesc Valmon și Merteuil către atingerea scopurilor lipsite de orice virtuți și a căror finalități nu au un deznodământ clar, este lipsită de scrupule, iar emoțiile nu sunt decât un semn de slăbiciune.
Florin Piersic Jr. ne face cunoștință, de-a lungul piesei, cu Vicontele de Valmont, dar și mai fascinant este cum reușește să spargă al patrulea zid și să o îndemne pe Merteuil să se prezinte în fața noastră: „haide, spune-le și lor cine ești”. Un și mai mare semn de întrebare apare în jurul momentelor în care actorul interacționează cu publicul: oare face parte din scenariu sau este improvizație? La urma urmei, nici nu știu dacă este important, cât timp un singur un om poate, cu o ușurință ieșită din comun, să se joace cu mințile atâtor oameni.
Plină de emoții și condimentată cu momente de umor fin, piesa mi-a dat un sentiment puternic de regret că a luat sfârșit și că am ajuns în tristul și inevitabilul moment de a mă ridica în picioare și a transmite actorilor, prin aplauzele mele umile, toată admirația și aprecierea pentru acești oameni care își iubesc meseria.
La final am să vă las un banc savuros, pe care trebuie să-l auziți din gura talentatului Ionuț Vișan: Dracu era foarte supărat că nu găsea o soție cuminte, frumoasă, deșteaptă, devreme acasă și așa mai departe. Și pentru că nu o găsea găsea, s-a gândit să ceară ajutorul lui Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă să o găsesc, că de prea mult timp o caut”. La care Dumnezeu îi spune: „Mergi în cea mai populată Piață de pe Pământ și pune acolo o oglindă. Cea care nu se va uita, aceea va fi soția ta”. Zis și făcut. Așa ajunge Dracu să se însoare. Morala? O aflați dacă mergeți la Teatrul Mic să vizionați piesa Legături Primejdioase. Este pusă în scenă de 3 ori în luna aprilie, deci aveți de unde alege.
Ucenicul asasinului (Trilogia Farseer #1) · Robin Hobb – „Meşteşugului nu-i pasă cine învinge.”
„Amintirile mi se aşază la loc în minte ca nişte cioburi de cristal.” Ai încercat vreodată să scrii despre una dintre seriile tale favorite? Dacă răspunsul este „nu”, te invidiez. Dacă este „da”, atunci mă înţelegi. Sunt curioasă… ai putut să îţi aşterni gândurile, să îţi controlezi sentimentele şi să redai în cuvinte tot ce ai trăit şi îndurat, toate momentele în care ai vrut să te opreşti ...[Read More]
Piatră, hârtie, foarfecă · Alice Feeney
După ce am citit trei romane scrise de Alice Feeney (Piatră, hârtie, foarfecă, Daisy Darker și Sometimes I Lie), am ajuns la concluzia că nu voi fi niciodată în stare să intuiesc toate acele răsturnări de situație din ultimele 50-60 de pagini. Poate că nu am o minte suficient de diabolică sau rețin detalii inutile, trecând peste cele relevante, însă personajele autoarei sunt atât de meschine, atât...[Read More]
Băiatul pierdut (Helen Grace #5) · M.J. Arlidge
Dezastrul, moartea și violența o urmăresc pretutindeni pe Helen Grace. Credeam că Ghici cine moare primul o să rămână romanul meu preferat din serie, însă Băiatul pierdut mi-a amintit că M.J. Arlidge este un autor nemilos și realist, care își testează în permanență personajele. Nu le iartă greșelile și nu le oferă o mână de ajutor. Nu le salvează în ultimul moment, când întăririle sunt pe drum, la...[Read More]
Sinuciderea Ielelor · Ana Mănescu – „Ne-au luat veșnicia și stelele”
„Dar noi ar fi trebuit să ştim mai bine, noi, care călătoream printre stele într-o clipire, care ne înţelegeam fără glas, care vedeam fără să avem ochi măcar. Însă ne-au stricat oamenii noştri.” Perfecţiunea nu există, dar cere să fie atinsă. Râvnită. Dorită. Cuvintele sunt armele scriitorilor şi duşmanul nostru: ne transformă din cititori în prizonieri, ne răpesc între pagini şi refuză să ne elib...[Read More]