„TAG: Dă-o mai departe” schimbă regulile jocului, de azi, la cinema

Sub deviza „Nu ne oprim din joacă pentru că ne maturizam, ci ne maturizăm pentru că ne oprim din joacă”, filmul „TAG: Dă-o mai departe” aduce pe marile ecrane în premieră, din 6 iulie, aventura a cinci prieteni din copilărie care păstrează legătura de-a lungul anilor datorită unui joc de leapşa, devenit tradiţie.

Încă din clasa întâi, timp de o lună, în fiecare an, aceştia renunţă la obligaţiile cotidiene şi intră într-o competiţie plină de obstacole inventive şi mult umor, totul pentru a câştiga.

Însă, acest an este cu totul special, pentru că jocul are loc în acelaşi timp cu nunta singurului participant neînvins, ceea ce l-ar putea prinde pentru prima dată cu garda jos. Dar el ştie că prietenii lui sunt gata de atac şi este mai mult decât pregătit.

Bazată pe fapte reale, comedia „TAG: Dă-o mai departe” este încă o dovadă a nebuniilor pe care le pot face unii oameni pentru a rămâne în fruntea clasamentului, dar şi cât de importante sunt prieteniile adevărate.

Regizată de Jeff Tomsic, producţia îi aduce în rolurile principale pe Ed Helms, Jake Johnson, Annabelle Wallis, Hannibal Buress, Isla Fisher, Rashida Jones, Leslie Bibb, Jon Hamm şi actorul nominalizat la Oscar, Jeremy Renner.

Scenariul comediei a fost scris de Rob McKittrick şi Mark Steilen, fiind inspirat din articolul publicat în cotidianul Wall Street Journal cu titlul „E nevoie de planificare şi precauţie pentru a evita leapşa”, semnat de Russell Adams. Filmul este produs de Todd Garner şi Mark Steilen, iar Richard Brener, Walter Hamada, Dave Neustadter şi Hans Ritter semnează ca producători executivi. Din echipa de creaţie mai fac parte Larry Blanford ca director de imagine, David Sandefur ca scenograf, editorul Josh Crockett şi designerul de costume Denise Wingate. Coloana sonoră este asigurată de Germaine Franco.

O producţie New Line Cinema în asociere cu Broken Road Production, „TAG: Dă-o mai departe” are premiera în cinematografele din ţară începând cu 6 iulie.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Wonder · Minunea (2017)

Bullying-ul este un subiect despre care auzim peste tot în ultima vreme. Fie că ești încă la școală și trebuie să supraviețuiești 6 ore pe zi într-un mediu și cu niște colegi care nu îți pun mai niciodată binele emoțional pe primul loc, fie că ești părinte, ai să dai de el. Ca adulți, majoritatea dintre noi cam înțelegem care e treaba și cum vine cu bullying-ul ăsta. Dar cum îi explici unui copil?...[Read More]

It (2017)

You’ll float too… Întotdeauna mi-a fost teamă de clovni. Machiajul în exces, costumele în culori țipătoare, glumele și farsele puerile, glasul copilăresc și ascuțit, zâmbetul fals, ce niciodată nu atinge ochii, râsul aspru și zgomotos, lipsit de bucurie. În ultimii ani, teama s-a estompat, înlocuită de un sentiment diferit, de respingere, care nu m-a împiedicat să tresar aproape de fie...[Read More]

Băieți răi pe viață (2020)

Ce-o să faci când vor veni peste tine cu partea a treia? Băieții răi, Will Smith şi Martin Lawrence, îşi pun din nou viețile şi carierele în pericol pentru a proteja locuitorii oraşului Miami de pericole. Însă, de data aceasta, nu au de înfruntat un alt dealer de droguri sau vreun traficat de arme ce schimbă marfa pe narcotice, ci o bărbat din trecut, antrenat mulți ani pentru a se răzbuna. Ura na...[Read More]

Ocean’s Eight · Ocean’s Eight: Jaf cu clasă (2018)

Cinci ani, opt luni și douăsprezece zile. Ai nevoie de timp pentru a organiza jaful perfect, iar Debbie, sora lui Danny Ocean, nu plănuieşte să se întoarcă prea curând la închisoare. De data aceasta, nu vor exista informaţii lipsă, detalii emise din pricina entuziasmului sau a nerăbdării, repercursiuni sau un partener ce ar spune şi ar face aproape orice ca să stea departe de gratii. De data aceas...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader