Ocean’s Eight · Ocean’s Eight: Jaf cu clasă (2018)

Cronici Filme
7

Bun

Ocean’s Eight · Ocean’s Eight: Jaf cu clasă (2018)
Ocean’s Eight · Ocean’s Eight: Jaf cu clasă (2018)

Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway, Mindy Kaling, Sarah Paulson, Awkwafina, Rihanna și Helena Bonham Carter fac echipă din 22 iunie pe marile ecrane, în mult așteptata producție a verii de la Warner Bros. Pictures – „Ocean’s 8: Jaf cu Clasă”.

 pe IMDb

Cinci ani, opt luni și douăsprezece zile. Ai nevoie de timp pentru a organiza jaful perfect, iar Debbie, sora lui Danny Ocean, nu plănuieşte să se întoarcă prea curând la închisoare. De data aceasta, nu vor exista informaţii lipsă, detalii emise din pricina entuziasmului sau a nerăbdării, repercursiuni sau un partener ce ar spune şi ar face aproape orice ca să stea departe de gratii. De data aceasta, Debbie Ocean va onora reputaţia familiei sale şi va ignora semnificaţia cuvântului „imposibil”. Există o singură problemă: poţi să ai încredere în ceilalţi membri ai echipei?

Nu pot să vorbesc despre Ocean’s Eight: Jaf cu clasă fără să mă gândesc la aventura care a început în 2001 cu Ocean’s Eleven – Faceţi jocurile, când trei cazinouri din Las Vegas au fost jefuite simultan. Am pierdut numărătoarea la rewatch-uri şi am aşteptat, ca majoritatea fanilor, cu oarecare scepticism sequel-urile, ce au completat distribuţia cu nume grele, fără, din păcate, să atingă dinamismul, complexitatea şi misterul primului film. Prea mulţi actori, prea puţin screen time, „scenarii” ce au reuşit să sfideze logica şi s-au bazat pe un noroc uşor absurd, noroc care ar fi trebuit să fie eliminat încă de la prima etapă a planului. Dacă ai de gând să plănuieşti un jaf bazându-te pe şansă şi pe improvizaţie, ai 50% şanse să te (re)întorci la închisoare.

Acelaşi scepticism m-a însoţit şi la Ocean’s Eight: Jaf cu clasă: cu excepţia vizionării primului trailer, am stat departe de teasere şi de informaţii, de presupusele neînţelegeri de pe platourile de filmare şi de rivalităţile dintre actriţe. Existenţa lor nu a fost ceva neaşteptat, deşi acuzaţiile au fost respinse sau etichetate drept false (m-am documentat după film), dar pe noi nu ne interesează problemele offscreen. Vrem un jaf complicat, o echipă ce nu pierde din vedere marele premiu, umor inteligent şi integrat bine în acţiune (doar nu urmărim o comedie americană de duzină), câteva plot twist-uri pe care nu le intuieşti din primele zece minute şi easter eggs din primele filme.

Dacă am obţinut ce mi-am dorit? Da şi nu.

De data aceasta, „ținta” este the Toussaint, un colier de diamante în valoare de 150 de milioane de dolari. Nu a mai părăsit de foarte mult timp siguranţa seifului, iar măsurile de securitate îi descurajează atât pe amatori, cât şi pe profesionişti, să-şi testeze talentele şi strategiile pe o recompensă ce le-ar putea elimina pentru totdeauna cartea libertăţii de pe tabla de joc. Debbie Ocean (Sandra Bullock) iubeşte provocările şi a beneficiat de suficient timp în închisoare pentru a pune bazele unui plan perfect. Şi-a imaginat toate scenariile, a luat în calcul numeroase variabile şi a rezolvat fiecare problemă, până când a obţinut varianta câştigătoare.

Cu mici excepţii, m-am obişnuit să o văd pe Sandra Bullock în comedii şi în filme romantice. Debbie Ocean mi-a amintit foarte mult de Gracie Hart (Miss Congeniality): îi place să se afle la conducere şi să gestioneze situaţia, să caute necazurile înainte să o găsească ele, dar, spre deosebire de Gracie, Debbie este sigură pe ea şi îşi manipulează cu uşurinţă adversarii şi, la nevoie, chiar şi prietenii şi asociaţii. Aici intervine una dintre probleme; chiar şi după ce a fost trădată (de Richard Armitage), este mult prea sigură şi îndrăzneaţă, mult prea încrezătoare în plan, în aliaţi şi în şansa ei de reuşită.

Danny Ocean a avut şi el astfel de momente, însă mereu revenea cu picioarele pe pământ, pentru că nu îşi permitea să fie distras de (la) miză. Răzbunarea a fost un factor decisiv în acţiunile ambilor fraţi, pe lângă ambiţia celor doi de a-şi sfida şi păcăli duşmanii. Intervine apoi acel moment în care trebuie să pui în balanţă „vendeta” personală şi scopul infracţiunii, pentru a vedea ce are câştig de cauză şi dacă riscul asumat merită sacrificarea câtorva pioni de care nu vei mai avea nevoie după încheierea jafului. Din păcate, regina se poate transforma în pion. Şi nu vorbim neapărat de o misiune sub acoperire.

 Nu este unul dintre cele mai bune roluri ale lui Bullock; bine, ca fapt divers, nicio actriţă nu a avut parte de un scenariu pe măsură, însă cred că s-au distrat pe platourile de filmare, imprimând acel entuziasm şi în film. Mi-au plăcut foarte mult energia şi dinamica echipei, însă am fost surprinsă de lipsa conflictelor. Fiecare membru are o sarcină clară şi îşi îndeplineşte rolul fără să protesteze, cu toate că nu ducem lipsă de oportunităţi şi motive pentru crearea unor neînţelegeri între „infractoare”.

În afară de Lou (Cate Blanchett), care o confruntă de câteva ori pe Debbie, celelalte membre ale echipei par să nu aibă glas, o părere. Îmi doream puţin haos, un strop de nesiguranţă şi o mică revoltă. Aici nu este vorba de prietene vechi, ci de persoane care aleg fără să clipească să încalce legea, de dragul unor vremuri apuse sau al câştigului material. În rest, ele lucrează bine împreună, cu precizia unui ceas elveţian. Există câteva momente în care îşi pun sub lumina reflectoarelor talentele şi abilităţile, pentru a-şi confirma rolul şi valoarea în echipă, asigurând-o (din nou) pe Debbie Ocean că şi-a ales bine aliaţii.

Lou este vocea raţiunii, infractoarea pragmatică. Se ocupă de afaceri mici (cred că se înţelege de la sine că sunt ilegale), nu e obişnuită să lucreze în echipă şi este singura care se gândeşte la urmări dacă una dintre ele este prinsă sau trădează. Cate Blanchett este una dintre actriţele mele preferate şi „a tras” cât a putut de mult de rol, dar scenariul nu i-a permis să aibă un moment al ei: este sidekick-ul ignorat, dar care îi oferă lui Debbie mijloacele necesare pentru a-şi transforma visul în realitate, liderul informal, ce îi studiază cu atenție pe cei din jur, fără a-şi lăsa vreodată garda jos.

Rose Weil (Helena Bonham Carter) este designer vestimentar şi nu ştie pe ce lume se află. „Viziunea” ei a apus, talentul face deliciul bloggerilor „de specialitate”, care îi compară creaţiile cu o vizită în dulapul bunicii, şi are șanse foarte mari să ajungă la închisoare. O ţintă sigură, o aliată de încredere, un complice pe care (relativ) te poţi baza, dacă nu are un scurt atac de panică sau uită că posedă darul vorbirii. De data aceasta, Bonham Carter asigură doza de umor negru. Apariţiile ei sunt spectaculoase, e greu să nu zâmbeşti când o vezi cât de mult se străduieşte să pară neştiutoare şi nevinovată, iar în momentele de criză reuşeşte să improvizeze şi să se descurce fără ajutor, chiar dacă soluţiile ei sunt copilăreşti şi îţi ridică numeroase semne de întrebare, favorita mea fiind: ce IQ au celelalte personaje?

Echipa este completată de Nine Ball (Rihanna), pentru că nu poate exista un jaf fără un hacker, de hoaţa de buzunare Constance (Awkwafina), care apreciază mâncarea nesănătoasă şi se acomodează repede în/cu orice situaţie, bijutierul Amita (Mindy Kaling), ce îşi doreşte să se mute de acasă şi să nu mai fie chestionată în legătură cu planurile ei de a întemeia o familie, şi de Tammy (Sarah Paulson), un speculant ce îşi ascunde fosta viaţă de familie, o mamă plictisită, care tânjeşte după aventură şi pericol.

A 8-a infractoare este Daphne Kluger (Anne Hathaway), starul celui mai exclusivist eveniment al anului, Gala Met, unde, binecuvântate de Zeiţa Norocului şi de un scenariu maleabil, toate personajele dobândesc acces. Daphne este personificarea exagerată a unui clişeu celebru, actriţa de la Hollywood: se înfometează înainte de Gala Met, alternează între două roluri, cel de tânără naivă şi prostuţă (deşi un cuvânt mai dur îmi vine în minte), și cel de femeie superficială, teatrală şi materialistă, devine o adolescentă când primeşte atenţie de la un bărbat charismatic şi de succes, le scoate ochii celor din jur cu strălucirea cu care este înconjurată de fani şi de mass-media, iar când nu obţine ceea ce îşi doreşte… mai bine să nu spun. Aşa cum am menţionat şi mai sus, cred că actriţele s-au distrat foarte mult pe platourile de filmare, în special Anne Hathaway şi Helena Bonham Carter.

Jaful pare să aibă toate ingredientele necesare pentru a-ţi menţine atenţia în ultimele şaizeci de minute, dar iluzia îţi este repede spulberată când toate momentele-cheie îţi amintesc de alte filme şi/sau seriale. Nu există un punct culminant, tensiune sau suspans. Lucrurile merg neaşteptat de bine, doamnele au timp să îţi etaleze rochiile şi să se bucure de petrecere, iar la final ajungi în ipostaza victimei, furat, înşelat şi trişat de acel plot twist ce a uitat să fie integrat în acţiune. Sunt câteva surprize mici, dar ce s-a întâmplat cu așii din mânecă? Bine, hai să nu fim lacomi. Asul din mânecă?

Din păcate, scenariul nu le ajută pe actriţe şi talentul lor este, în mare parte, irosit. Ocean’s Eight: Jaf cu clasă rămâne un film ce bifează cele două „E” -uri (este enjoyable şi entertaining), cu toate că nu se ridică la nivelul celorlalte filme Ocean’s. Te ameţeşte cu numeroase indicii legate de soarta lui Danny Ocean, îţi îndreaptă mereu atenţia asupra colierului de diamante, de parcă mai există un catch, ceva ce ai ratat, iar finalul nu îţi răspunde la o întrebare foarte importantă pentru fanii seriei.

Cu bune şi cu rele, simt nevoia să scot în evidenţă un aspect ce s-ar putea să fie ignorat de o parte din public: diversitatea. Uită de jaf şi de miză, de motive şi de clişee, de noroc şi de şansă. Uită-te la ele. Observă-le. Sunt opt femei care provin din medii sociale şi economice diferite. Nu încearcă să vorbească, să se comporte, să gândească sau să acţioneze pentru a se integra într-o societate de/din care nu aparţin. Deosebirile dintre ele sunt liantul şi le transformă într-o echipă. Se acceptă una pe cealaltă fără să recurgă la subterfugii şi minciuni, iar „defectul” uneia poate să fie considerat un „avantaj” în situaţia potrivită. În mediul potrivit. În Ocean’s Eight: Jaf cu clasă niciuna nu este criticată, indiferent de situaţie. Este acceptată sau, în cazuri disperate, ignorată.

Pe scurt: ia-ţi prietenii la film şi elucidează o enigmă (din partea mea): care este rolul tău în echipă?

7

Bun

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader