Legături Primejdioase: O piesă despre lupta dintre rațiune și dorință

Cu cât învățăm mai mult despre relațiile dintre oameni, cu atât realizăm ce cantitate insignifiantă de cunoștințe deținem vizavi de propria persoană. Ne scăldăm atât de adânc în apele iluziilor pe care ni le-am creat despre noi, încât ajungem să trăim prin imaginea pe care o au ceilalți cu privire la existența noastră. Anumite alegeri făcute la o vârstă imatură, o abordare inedită a unor situații sociale pentru care este stabilit non-verbal standardul „așa trebuie să reacționezi”, o manieră diferită de a privi lumea (afectată, bineînțeles, de experiențele ce alimentează continuu înțelepciunea), sunt aspecte ale vieții care ne stigmatizează și ne conduc în mod tragic la a trăi o viață care nu ne aparține.

Vicontele de Valmont, jucat hipnotizant de un Florin Piersic Jr. pe care declar cu regret că nu l-am cunoscut mai devreme pe scena teatrului, cade în capcana propunerii venite din partea fostei lui iubite și chiar spune, parafrazez „cum aș putea să te refuz, dragă Merteuil? Am o reputație de păstrat”. Dar ce este aceasta reputație și de ce luptăm cu ardoare să menținem vie o latură artificială, care nu are legătură cu ce se întâmplă de fapt în interiorul nostru?

Valmont este acel personaj în aparență negativ, pe care îți dorești să-l urăști, dar pur și simplu nu poți. Ajutat de un decor magic, ce teleportează treptat spectatorii la sfârșitul secolului XVIII, când se petrece acțiunea, Florin Piersic Jr. dă viață, prin jocul său actoricesc impecabil, Legăturilor Primejdioase pe care tot el le formează cu celelalte personaje. Madame de Merteuil îl provoacă pe Valmont să o seducă pe tânăra și nevinovata Cecile de Volanges înaintea căsătoriei cu fostul ei iubit, Contele de Bastide. Însă acesta are un alt țel, acela de a câștiga inima prea curată a frumoasei Madame de Tourvel.

Așa cum iubirea nu ține cont de rasă, gen sau vârstă, Valmont trebuie să o aibă pe Madame de Tourvel în ciuda purității sale și a principiilor solide în care crede cu ardoare. El afirmă că „Nu vreau doar să o cuceresc. Vreau să îmi cadă la picioare, să se lase pradă păcatului și să uite de credința ei“. O afirmație extrem de curajoasă, având în vedere faptul că cele două tinere ajung să trăiască sub același acoperiș. Cum va putea el, în același timp, să satisfacă poftele inimii și să păstreze reputația bărbatului care poate cuceri orice femeie?

Legături Primejdioase este o piesă despre lupta dintre rațiune și dorință. Un joc al ego-ului, în care propriile năzuințe sunt mai presus decât binele celor din jur. Cursa nebună, pe care o pornesc Valmon și Merteuil către atingerea scopurilor lipsite de orice virtuți și a căror finalități nu au un deznodământ clar, este lipsită de scrupule, iar emoțiile nu sunt decât un semn de slăbiciune.

Florin Piersic Jr. ne face cunoștință, de-a lungul piesei, cu Vicontele de Valmont, dar și mai fascinant este cum reușește să spargă al patrulea zid și să o îndemne pe Merteuil să se prezinte în fața noastră: „haide, spune-le și lor cine ești”. Un și mai mare semn de întrebare apare în jurul momentelor în care actorul interacționează cu publicul: oare face parte din scenariu sau este improvizație? La urma urmei, nici nu știu dacă este important, cât timp un singur un om poate, cu o ușurință ieșită din comun, să se joace cu mințile atâtor oameni.

Plină de emoții și condimentată cu momente de umor fin, piesa mi-a dat un sentiment puternic de regret că a luat sfârșit și că am ajuns în tristul și inevitabilul moment de a mă ridica în picioare și a transmite actorilor, prin aplauzele mele umile, toată admirația și aprecierea pentru acești oameni care își iubesc meseria.

La final am să vă las un banc savuros, pe care trebuie să-l auziți din gura talentatului Ionuț Vișan: Dracu era foarte supărat că nu găsea o soție cuminte, frumoasă, deșteaptă, devreme acasă și așa mai departe. Și pentru că nu o găsea găsea, s-a gândit să ceară ajutorul lui Dumnezeu: „Doamne, ajută-mă să o găsesc, că de prea mult timp o caut”. La care Dumnezeu îi spune: „Mergi în cea mai populată Piață de pe Pământ și pune acolo o oglindă. Cea care nu se va uita, aceea va fi soția ta”. Zis și făcut. Așa ajunge Dracu să se însoare. Morala? O aflați dacă mergeți la Teatrul Mic să vizionați piesa Legături Primejdioase. Este pusă în scenă de 3 ori în luna aprilie, deci aveți de unde alege.

Spirit interdisciplinar… sau indisciplinat. Dacă n-are ce mânca, mănâncă litere. Consumă berevol, cu efort susținut și constant.

Umanii · Matt Haig – „Mereu-ul este compus din acum-uri.”

„Mereu-ul este compus din acum-uri.” O carte care te face să râzi și să plângi, în același timp, este atât un dar, cât și un blestem. Te lași distras de glume, de situațiile amuzante, presărate cu replici acide sau cu numeroase aluzii sexuale, până când protagonistul se întoarce împotriva ta și te întâmpină cu o palmă „usturătoare”. Atunci, râsul devine o povară, iar acțiunile sale nu mai au darul...[Read More]

Alb ca zăpada (Albă-ca-Zăpada #2) · Salla Simukka

„La fel de important precum eroul său, poate chiar mai important, când e vorba despre poveste, este inamicul său. Răul. Răul imens, de necuprins, crud, sinistru, care atrage atenția oamenilor precum un magnet. Pot nega existența răului, dar, în același timp, îi fascinează. Devorează răul până li se face rău. Vor să vină cineva și să-l stârpească. Vor un erou. Într-o poveste, un erou nu apare totuș...[Read More]

Casa bântuită · Shirley Jackson

Lanțurile se înfășoară în fiecare seară în jurul zăbrelelor, prinse cu un lacăt ce transformă poarta într-un obstacol imposibil de ocolit. Oaspeții ar putea să escaladeze zidul de piatră și să se rătăcească în pădure, însă cel mai apropiat oraș se află la șase mile distanță și niciun locuitor din Hillsdale nu-și va întrerupe somnul pentru a depista sursa țipetelor. A fost alegerea lor să vină la H...[Read More]

Un bărbat pe nume Ove · Fredrik Backman – „Cu o rază de soare alungi toate umbrele.”

„Cu o rază de soare alungi toate umbrele.” Sunt romane despre care nu vreau să vorbesc sau să scriu. Romane ascunse în bibliotecă, pe ultimul rând, dar niciodată uitate pe rafturi. Citite. Devorate. Savurate. Romane ce îţi tulbură somnul, cu personaje unice, memorabile, imposibil de uitat. Aventuri retrăite la nesfârşit, cel puţin la nivel inconştient, de fiecare dată când te întorci la acel momen...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader