Casa bântuită · Shirley Jackson

Cărți Foxisme Recenzii
Precomandă
8

Grozav

Casa bântuită · Shirley Jackson
Casa bântuită · Shirley Jackson

Patru persoane au sosit la Hill House: doctorul Montague, un savant care caută dovezi solide legate de manifestările supranaturale; Theodora, asistenta sa drăguță și sensibilă; Luke, un aventurier și viitorul moștenitor al Hill House; și Eleanor, o tânără singuratică, fragilă, cu un trecut întunecat. Dar ceea ce la început pare să fie un experiment nevinovat, o întâlnire misterioasă cu niște fenomene inexplicabile, se dovedește rapid a fi o călătorie în cele mai cumplite coșmaruri ale celor patru și o investigație căreia mulți dintre ei s-ar putea să nu-i supraviețuiască.

Goodreads: 3.86

Gen carte:An publicare carte:Editură:Autor:

Lanțurile se înfășoară în fiecare seară în jurul zăbrelelor, prinse cu un lacăt ce transformă poarta într-un obstacol imposibil de ocolit. Oaspeții ar putea să escaladeze zidul de piatră și să se rătăcească în pădure, însă cel mai apropiat oraș se află la șase mile distanță și niciun locuitor din Hillsdale nu-și va întrerupe somnul pentru a depista sursa țipetelor. A fost alegerea lor să vină la Hill House, Casa bântuită. Au fost preveniți, dar ceva i-a îndemnat să urmeze drumul șerpuitor spre casa ascunsă între dealuri: o curiozitate scăpată de sub control, o invitație tentantă sau promisiunea unei aventuri, redusă treptat la noțiunea de experiment.

Poveștile de groază sunt un deliciu literar. Dacă filmele, serialele și documentarele se bazează pe sunete și imagini pentru a-ți provoca o serie neplăcută de coșmaruri, precedate de simptome clasice (pupile mărite, puls care depășește suta în câteva secunde și tresăriri ce ar putea să fie amuzante dacă nu ar fi fost însoțite de strigăte și de câteva apelative exagerat de colorate), cărțile depind de imaginația cititorului, „profitând” din plin de singura armă din arsenal: cuvântul scris.

Casele bântuite ascund numeroase enigme. Sunt vestigii ale trecutului și martorii unor fapte îngrozitoare, de nedescris. Sunt supraviețuitori din sticlă, fier și lemn, sursa legendelor scrise cu sânge și lacrimi, umbrite de obsesii, răzbunări, pasiuni interzise și secrete întunecate. Am pierdut șirul filmelor de groază în care acțiunea se petrece doar într-o clădire abandonată sau o casă bântuită. „Rețeta” pentru o astfel de producție cuprinde câteva ingrediente de bază (jump scares, adolescenți dezbrăcați, sex, alcool, droguri, un avertisment și un tip ciudat și singuratic, care niciodată nu îmbracă „mantia” de criminal) și un „condiment” special: povestea.

Întotdeauna mi-a făcut plăcere să descopăr povestea: cum au murit primii proprietari, de ce au fost uciși, care este motivația fantomei, de ce este un obiect blestemat, ce se află în spatele oglinzii, de ce este ușa din capătul holului mereu închisă, unde au dispărut însemnările din jurnale și cine este impostorul/trădătorul. Niciodată nu am primit toate piesele din puzzle, dar am învățat să trăiesc cu existența întrebărilor jefuite (pe nedrept) de răspunsuri și explicații, entuziasmată de posibilitatea unui sequel sau impulsionată să îmi extind cercetările în offline, mai ales dacă erau rostite cele două cuvinte magice: caz real.

„Nu știm niciodată de unde ne vine curajul.”

Abia după ce am terminat de citit Casa bântuită, pe la două dimineața, mi-am dat seama că am văzut două ecranizări (filmele din 1963 și 1999; urmează cât de curând un weekend dedicat serialului). Îmi erau familiare anumite pasaje și personaje, amintiri răzlețe și lipsite de formă, pe care le-am ignorat cu încăpățânare pe parcursul lecturii, fermecată de ambianța creată de Shirley Jackson: structura inedită a casei (potrivită pentru o atracție de bâlci), care te împinge abrupt în mijlocul acțiunii, regimul militar impus de doamna Dudley, reuniunile din salon, susținute de glume, scenarii exagerate, alcool și jocuri, ruperile de ritm, minciunile și scenele-lipsă.

Da, ai citit bine: scenele-lipsă. Când Casa bântuită preia controlul și dirijează gândurile și reacțiile personajelor, știi că urmează un moment important, așteptat cu nerăbdare de câteva capitole. Toate indiciile sunt acolo: schimburile dure de replici și ironiile acide, reacțiile out-of-character și discrepanțele temporale. Pagină cu pagină, te apropii de marea descoperire. Personajele văd sau simt ceva, țipă, te avertizează și fug, iar tu… nu afli de ce. E frustrant, nedrept și foarte intrigant.

Autoarea trage cortina atunci când te aștepți cel mai puțin. Și nu revine cu răspunsuri. Nu afli de ce Theodora este atât de speriată sau de ce Luke își schimbă comportamentul cu 180°, cum de Eleanor acceptă cu calm anumite posibilități, în timp ce doctorul Montague își extinde în mod neașteptat experimentul, periclitând rezultatele finale. Să fie Haunting Hill de vină? Această capodoperă de dezorientare arhitecturală? Acest labirint cu unghiuri ascuțite sau obtuze, cu scări ușor înclinate spre axul central, care te obligă să dobândești un echilibru nou, un echilibru greșit?

Chiar și cu îndrumările doctorului, ai toate șansele să te rătăcești fără o hartă și câteva indicatoare. Ferestrele resping lumina, ușile refuză să rămână deschise, holurile sunt întunecate și mult prea asemănătoare, iar elementele de decor, de la statui ce ocupă un perete până la figurinele ce decorează măsuța de cafea, sunt nefirești, ciudate și completează imaginea unei case „bolnave” și foarte neprimitoare.

„Era o casă fără bunătate, fără intenția de a fi locuită, un loc neadecvat pentru oameni sau pentru iubire sau pentru speranță. Exorcismul nu poate schimba înfățișarea unei case; Hill House va rămâne la fel până va fi distrusă.”

O curtezană (Eleanor), un pelerin (Montague), o prințesă (Theodora) și un braconier (Luke) urmează să petreacă trei luni în Casa bântuită. Nu mă așteptam să se înțeleagă atât de bine din prima zi. E uimitor cât de repede se acomodează unii cu ceilalți, cum reușesc să transforme aproape fiecare discuție într-o satiră sau o poveste cu haz. Detaliile sunt exagerate, „mărturisirile” sunt minciuni și iluzii, dar ei acceptă jocul umbrelor și par dispuși să provoace casa și să îi afle secretele.

Experimentul devine o tabără cu program fix de mese și „ședințe” de salon, unde băutura este mereu prezentă și le asigură un somn odihnitor. Musafirii cercetează cu curiozitate încăperile fără ferestre și odăile de legătură, verandele și zecile de uși care abia așteaptă să fie deschise și să îi îngrozească. Tensiunea ce plutește în aer este hrănită de emoțiile celor patru oaspeți. Intervin rutina și plictiseala, nevoia unui incident, ceva care să-l ajute pe doctorul Montague să își transforme notițele într-un manuscris important, demn de o luptă acerbă între edituri.

„Uneori, oamenii care dau peste tine nici măcar nu se întorc să se uite.”

O singură scenă mi s-a părut cu adevărat înfricoșătoare. Probabil nu m-a ajutat faptul că mă aflam în pat, asemenea personajului-victimă. Dacă ignor mica asemănare, nu pot să mint și să afirm că nu am simțit un scurt fior de spaimă. Are un magnetism aparte capitolul respectiv: teama poate să fie „savurată” și ultimul rând este ca o palmă peste față. Te trezește din toropeală și te încurajează să continui lectura, poate-poate vei afla cine au fost primii proprietari. Până la urmă, cum poți să analizezi manifestările supranaturale dacă nu știi istoria locului?

Shirley Jackson predă de foarte multe ori rolul de autor cititorului. Tu decizi ce se întâmplă și de ce X reacționează așa. Întotdeauna vor exista mai multe explicații, dar cât de departe poți să mergi cu presupunerile? Mi-ar fi plăcut ca unele idei să nu fie abandonate și să existe mai multă stabilitate în judecata celor patru. Când sunt adulți responsabili și cercetători curajoși, când sunt tineri veseli și ușor de manipulat, care își schimbă de la o oră la alta dorințele și curiozitățile. Nu există o constanță, însă, din nou, cine este de vină? Autoarea sau Casa bântuită?

Este fascinantă antiteza dintre cele două personaje feminine, curtezana și prințesa: dacă Eleanor te îngrijorează prin inconsistența gândurilor ei, mult prea haotice pentru a putea fi urmărite, Theodora exercită o atracție nefirească asupra ta când te invită în lumea ei, a deliciilor și a culorilor pastel.

Eleanor inventează povești și nu își poate stăpâni imaginația. Visează cu ochii deschiși, încurcă faptele și recită la nesfârșit anumite versuri, de parcă doar așa își poate învinge teama. E o fire singuratică și timidă, în contrast cu Theodora, care e vulcanică, senzuală și imprevizibilă, o explozie de culoare și singurul musafir ce încalcă bunele maniere, care îi provoacă pe cei din jur să își arunce măștile și să renunțe la șaradă. Oh, și cum îmbracă adevărul în sarcasm! Cum așteaptă ca un prădător reacțiile braconierului (Luke) și teoriile pelerinului (Montague), atât de ocupați să caute răspunsuri și să le protejeze, încât uită să își dezvolte personalitățile: Luke rămâne un hoț glumeț, care evită conflictele și menține atmosfera de petrecere, iar Montague un savant cu doctoratul în antropologie, speriat de ideea unui eșec sau a unui experiment nesatisfăcător.

Ironia este un element crucial în Casa bântuită: acțiunile personajelor pot să fie explicate atât prin manifestări supranaturale, cât și prin teorii științifice. Indiciile sunt mereu acolo, la vedere. Ai timp să creezi patru profiluri psihologice și să urmărești ascensiunea și prăbușirea legăturilor născute în Hill House, să observi semnalele de alarmă și să îți prezinți teoria înainte de ultimul capitol, prin hohote de râs (nu m-am așteptat la o lectură atât de amuzantă) și o viziune subiectivă asupra finalului abrupt, care te șochează în primă instanță, chiar dacă l-ai intuit pe parcurs.

Teroarea înlocuiește groaza în Casa bântuită. Shirley Jackson spune povestea unui suflet rătăcit și a unei construcții blestemate, o moștenire ce rupe sigiliul timpului chiar și după optzeci de ani. Hill House devine liantul dintre personaje, un test de credință, loialitate și încredere, ecoul unei familii destrămate și „un loc de joacă” interzis pentru cei instabili, înfricoșați să-și susțină privirea în oglindă.

8

Grozav

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader