Doina Ioanid lansează volumul „Cele mai mici proze“ la Iași, vineri 28 iulie
Vineri, 28 iulie, de la ora 18.00, editura Nemira lansează volumul de poezii Cele mai mici proze, de Doina Ioanid, apărut în colecția de poezie Vorpal la Iași. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas.
Vorbesc despre carte: Șerban Axinte și Bogdan Crețu.
Scriitoarea Doina Ioanid este la Iași pentru o lună, în cadrul Rezidențelor FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – pentru scriitori români, program care încurajează creația contemporană.
„Cele mai mici proze e o carte în care se aude întruna lipa-lipa, târș-târș și se merge mult, chiar și atunci când nu se pleacă, în care se circulă întruna, fie și pe loc. Uneori doar cu gândul, trimis înainte, înapoi, în toate direcțiile, într-un autobuz londonez, într-un aeroport îndepărtat, până pe palier sau până în beci, de unde sunt aduse mușcatele. Este aici o artă poetică, în care umorul ia în stăpânire cea mai adâncă amărăciune a unei lumi periferice, unde nu știi niciodată dacă frunzele sunt afară, dacă se văd pe geam ori s-au mutat deja înăuntru, la fel ca vrăbiile, mușcatele, albinele, loboda sau gladiolele.“ Svetlana Cârstean
„Fiecare volum al Doinei Ioanid e un teritoriu inconfundabil, cu regulile lui de organizare și cu legile lui de existență. E o «țară»– cu un relief și cu o atmosferă cu totul particulare. Totul e proaspăt, inedit înCele mai mici proze – o carte despre femei și despre universul lor. Obiecte variate – de la papucii umili sau ustensilele de bucătărie la foaia de hârtie care le consemnează existența «feminină» –, cași locurile sau peisajele la fel de variate (casa bunicilor, străzile Parisului ori «marginea Bucureștiului cea veche») dau conținut unor spații «de trecere», unui prezent dens, dar și unui trecut învăluitor ca un parfum sau ca o șansonetă. O tensiune constantă străbate, pe dedesubt, ca un curent freatic, teritoriul Țării Papucia.” Bianca Burța-Cernat
Roșu ca sângele (Albă-ca-Zăpada #1) · Salla Simukka
„În oglinda din baie se vedea în dimineața aceasta o fată obosită. Cafeina își făcea efectul prea încet. Lumikki se spălă pe față cu apă rece și își prinse părul în coadă. Părinții săi îi trântiseră un nume care nu corespundea realității. Părul nu-i era negru, pielea nu-i era albă ca zăpada și nici buzele nu-i erau prea roșii. Cu vopsea de păr și machiaj ar fi putut să facă să semene reflexia din ...[Read More]
Șoareci și oameni · John Steinbeck – „N-am vrut să fac rău.”
„- Ce ușor aș mai duce-o dac-aş fi singur.” John Steinbeck nu a scris romane. John Steinbeck a scris capodopere. La răsărit de Eden şi Fructele mâniei vor ocupa întotdeauna un loc special în biblioteca mea, mulţumită părinţilor mei, care întotdeauna au ştiut ce şi când să îmi recomande. M-au ajutat să descopăr bucuria, plăcerea lecturii, conştienţi de preţul pe care urma să-l plătesc. Nu mă refer ...[Read More]
Luminile nordului (Materiile Întunecate #1) · Philip Pullman
„Există o profeție ciudată despre acest copil: e destinată să aducă sfârșitul destinului.” Poate că vârsta este de vină, însă în ultimul an m-am ferit de romanele în care protagoniștii sunt copii. Și motivele nu sunt cele care se furișează acum în mintea ta, sigure de izbândă: totul este frumos și pașnic, binele învinge răul, iar eroii sunt atât de inteligenți și de perfecți, mereu optimiști și în...[Read More]
Cercul Polar · Liza Marklund
După ce am citit primele 6 volume din seria Annika Bengtzon (nu știu de ce i-am oferit atât de multe șanse autoarei după Studio 69 – poate fiindcă nu ratam nici măcar o singură carte din colecția numită cândva Seria neagră?), am știut că nu o să-mi placă defel Cercul Polar. O parte din mine a sperat că romanul nu o să fie ales pentru un blog tour Crime Club, însă ar fi trebuit să-mi amintesc o vec...[Read More]