Anotimpul vrăjitoarei, de Sarah Rees Brennan

Bucurie mare! În luna aprilie, în colecția Leda Edge, urmează să apară prima mea traducere: Anotimpul vrăjitoarei, de Sarah Rees Brennan. Romanul se află la precomandă pe site-ul Grupului Editorial Corint cu 40% reducere, livrarea urmând să se facă după 6 aprilie.

Sabrina Spellman împlinește 16 ani și știe bine că lumea ei urmează să se schimbe. Deși a studiat magia și vrăjile alături de mătușile ei, Hilda și Zelda, până acum, adolescenta a dus totuși o viață normală, mergând la liceul Baxter și petrecându-și timpul cu prietenii ei muritori, Susie, Roz și Harvey. De acesta din urmă s-a și îndrăgostit, dar nu știe dacă băiatul îi împărtășește sentimentele. Măcinată de îndoieli, acceptă sfatul vărului Ambrose de a arunca o vrajă asupra celui pe care îl iubește. Lucrurile se complică atunci când în scenă intră o rusalcă deghizată într-un înțelept și blând spirit care sălășluiește în adâncurile fântânii dorințelor.

Pe neașteptate, Sabrina trebuie să facă o alegere. Va fi însă cea corectă? Pe ce drum va păși: pe cel al luminii sau pe cel al întunericului?

O poveste nouă și originală, neîntâlnită în serial!

„O adaptare literară înfricoșătoare care îi va încânta pe fanii Sabrinei și o va ajuta să ispitească și alți cititori.” Kirkus Reviews

„Povestea unei adolescente prinse între două lumi.” Game Spot

„O lectură amuzantă și deopotrivă întunecată care se potrivește de minune cu serialul Netflix!” SHELIT.COM

„Sumbră, modernă și amuzantă, exact ca serialul pe care îl are la bază. Înfricoșătoare și sinistră, fără a fi apăsătoare, lucru destul de greu de realizat.” THEFANDOM.NET

„Știu că Harvey mă place. Știu că niciodată nu mă va răni. Dar vreau ca inima lui să bată năvalnic atunci când mă zărește, ca și cum cineva încearcă să-i pătrundă în suflet. Și mă întreb dacă el s-ar mulțumi cu ceva sigur și familiar. Fata din vecini, nu fata ideală. Uneori, vreau ca el să mă privească de parcă aș fi magică. Sunt pe jumătate magică, până la urmă.”

Sarah Rees Brennan s-a născut în Irlanda, a studiat scrierea creativă la Londra și a lucrat ca bibliotecară în Surrey, Marea Britanie, înainte să se mute la Dublin. Și-a demonstrat talentul literar încă de la cinci ani, astfel încât nu a surprins pe nimeni faptul că a devenit o scriitoare de succes. Este autoarea trilogiei Demon’s Lexicon și a seriei Lynburn Legacy. A mai scris, alături de Cassandra Clare, Maureen Johnson și Robin Wasserman, antologiile de povestiri Cronicile lui Magnus Bane și Povești de la Academia Vânătorilor de Umbre, bestselleruri internaționale apărute în limba română la Leda Edge.


Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

[CP] În Anul Centenarului Încoronării, Editura Librex publică jurnalului Reginei Maria a României

Editura Librex oferă publicului român, in Anul Centenarului Încoronării, ediția aniversară a jurnalului Reginei Maria, „Povestea vieții mele”. Cartea apare în patru volume, ce respectă exact varianta originală, respectiv: Copilăria; Tinerețea și nunta; Începutul căsătoriei si 1906-1914. Jurnalului Reginei Maria a văzut pentru prima dată lumina tiparului în 1934 și a fost lansată simultan la Londra...[Read More]

La mulți ani: Editura Arthur sărbătorește 10 ani!

Editura Arthur în 10 ani: peste 600 de cărți, peste 200 de autori străini, 20 de autori români, 63 de ilustratori, 18 colecții Luna noiembrie marchează împlinirea a zece ani de când Editura Arthur a început să le aducă tinerilor cititori români cele mai bune cărți din literatura lumii. Din 2008, sigla Arthur a apărut pe copertele a peste șase sute de cărți: cărți amuzante, cărți despre aventuri, d...[Read More]

Grupul Editorial ALL la Târgul Internațional Gaudeamus 2017

În perioada 22 – 26 noiembrie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, cu reduceri de până la 85%, cadouri dulci pentru cititori, noutăți editoriale diverse și trei evenimente de lansare. Lansări de carte. Programul evenimentelor Grupului Editorial ALL Grupul Editorial ALL vă invită să participați la trei lansări de carte...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Lupii din Brandenburg (Berlin #4) – Fabio Geda și Marco Magnone

Nina își plimbă privirea la întâmplare prin magazinul de băuturi – de la tejgheaua acoperită de praf la rafturile goale, de la podeaua plină de cioburi la ferestrele astupate cu scânduri de lemn – și se opri în partea opusă a încăperii – unde se aflau ei. Nu avea idee cine erau. Știa doar că, în timpul bătăliei din Gropius, Peter se îndepărtase și se pierduseră unul de celălalt, că se trezise sing...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader