Will Bowman (Josh Holloway, Lost) este un fost agent guvernamental care încearcă să se ascundă deOcupație însușindu-și identitatea unui camionagiu. Deși rațiile oferite oamenilor din clasa muncitoare sunt neîndestulătoare, portocalul din curtea casei produce cele mai căutate monede de schimb, iar Will reușește (cu greu) să își întrețină familia.
Sau partea din familie pe care o mai are. În cea mai originală situație care a existat vreodată în lumea serialelor, unul dintre copiii lui a fost prins pe partea greșită a zidului, în timpul Ocupației. A trecut un an deja, dar Will a găsit o soluție. Un tip care nu pare de încredere îi spune că are o metodă prin care îl poate duce pe sub zid, în districtul în care se află fiul lui. Ascuns într-o ladă frigorifică, camionul în care se află trece prin poarta de acces a zidului fix în momentul unui atentat terorist.
Fiind singurul supraviețuitor al exploziei, Ocupația îl suspectează ca fiind membru al Rezistenței.
Știți momentul ăla când scotociți prin munți de seriale, văzut, văzut, văzut, până când, pe ultimele poziții, vedeți o pasăre rară, o comoară ascunsă pe fundul oceanului listei, ce e asta? Să găsești un serial nou, pe care nu l-ai văzut, devine extrem de greu de la un moment dat. Să fie un serial bun? Să fie unul rău? Să fie unul urât?
Un weekend, un sezon – povestea clasică.
Colony este un serial numai bun de văzut de la cap la coadă, fără prea multe pauze. Acțiunea se leagă într-un plot care accelerează spre un final calm, deschizător de drumuri – nu care te ține în tensiune pân’ la anu’. Enigma Gazdelor, colonizatori extratereștrii care s-au adaptat la politica umană, și și-au luat numele de gazde ca sugestie a faptului că oamenii sunt oaspeții lor, lăsați să trăiască pe planeta care acum le aparține extratereștrilor (tipii ăștia chiar o au cu propaganda), precum și misterul scopurilor lor, rămân cu grijă neelucidate în primul sezon. De fapt, întreg serialul se joacă cu o ideologie demnă de 1984, unde cetățenii de rând nu au (ne)voie să știe prea multe lucruri. Gazdele ne permit să trăim în continuare, și ne-au oferit și adăpost, în propriile noastre orașe, acum împărțite în districte izolate și atent guvernate de politicienii pupători de extratereștrii.
Politica asta amintește de Overlorzii lui Clarke din „Sfârșitul Copilăriei” și de rasa extraterestră ce a primit drept poreclă numele lor în serialul Falling Skies, sau cel puțin de ce încercau să facă când și-au dat seama că oamenii nu pot fi distruși complet. Gazdele sunt o rasă foarte pașnică, care a venit, a pus ziduri în jurul marilor orașe, lăsând oamenii din interiorul lor să trăiască, au convertit clasa politică și i-au zis să urmeze calea cea dreaptă, și s-au dedicat scopurilor lor misterioase. Cam la asta se rezumă tot ce aflăm despre ei. A, și mai știm că Big Brothers are watching us printr-un sistem de drone, deși eu presimt că sunt mai degrabă controlate de o IA care se ocupă de securitatea refugiaților umani din colonii.
Poate că nu e cel mai complex serial pe tema asta, dar prezintă o latură unică a situației politice dintr-o lume controlată din exterior, unde propaganda pacifistă calmează populația, unde o colonizare extraterestră a Pământului poate fi trecută ușor cu vederea, unde izolarea și împărțirea unui oraș care ar putea foarte bine să fie ultimul loc de pe planetă unde trăiesc oameni poate fi chiar văzut precum un gest de prietenie și bunăvoință din partea Gazdelor noastre dragi.
Will Bowman (Josh Holloway, Lost) este un fost agent guvernamental care încearcă să se ascundă de Ocupație însușindu-și identitatea unui camionagiu. Deși rațiile oferite oamenilor din clasa muncitoare sunt neîndestulătoare, portocalul din curtea casei produce cele mai căutate monede de schimb, iar Will reușește (cu greu) să își întrețină familia. Sau partea din familie pe care o mai are. În cea mai originală situație care a existat vreodată în lumea serialelor, unul dintre copiii lui a fost prins pe partea greșită a zidului, în timpul Ocupației. A trecut un an deja, dar Will a găsit o soluție. Un tip care nu pare de încredere îi spune că are o metodă prin care îl poate duce pe sub zid, în districtul în care se află fiul lui. Ascuns într-o ladă frigorifică, camionul în care se află trece prin poarta de acces a zidului fix în momentul unui atentat terorist.
Fiind singurul supraviețuitor al exploziei, Ocupația îl suspectează ca fiind membru al Rezistenței. Will știe foarte clar pedeapsa pentru un asemenea delict – el și familia lui vor fi trimiși la Fabrică. Ce e fabrica? Nimeni nu pare să știe mai nimic în afară de un simplu fapt cam evident – nu vrei să ajungi acolo. Însă, când i se verifică amprentele, liderii forțelor militare descoperă adevărata lui identitate. Însuși reprezentantul Ocupației la conducerea districtului Los Angeles, cu o calitate comparabilă cu cea de guvernator, vine să îl vadă – și să îl întrebe dacă vrea să fie șeful departamentului de luptă împotriva Rezistenței.
Rezistența nu dispune de foarte mulți oameni. Văzând cu ochii, rândurile lor se restrâng. Bazându-se pe atentate care să atragă atenția… cuiva. Nimeni nu știe cui vor ei să atragă atenția – cred că nici măcar liderii Rezistenței nu știu exact. Înafara afișelor frumoase (a căror grafică o apreciez :D) făcute de un așa-zis lider al insurgenților care lucrează sub numele de Geronimo ideologia Rezistenței e mai mult inexistentă. Nu poate fi vorba de o mișcare de rezistență, cel mult de un spasm.
În rândurile rezistenței se află însă și Katie (Sarah Wayen Callies, The Walking Dead și Prison Break), nimeni alta decât *surpriză* soția lui Will. Noul post al iubitului ei soț, pe lângă un statut superior ce include un permis de conducere (nu prea ai voie să deții sau să folosești o mașină prin colonii dacă nu ai relații sus) și resurse gastronomice îndestulătoare, aduce și o nouă oportunitate – spionajul. Rezistența are acum acces la date confidențiale, direct din patul Ocupației. Katie a intrat în rândurile insurgenților gândindu-se la copiii ei, Bram și Grace, și sperând că odată Ocupația învinsă, îl va regăsi pe Charlie. Totuși, văzând lipsa unei conduceri hotărâte, începe să dezvolte anumite îndoieli asupra alegerilor pe care le face. La o adică, ce rost au toate atentatele și propaganda lor afișată dacă nu produc niciun rezultat.
Populația începe încet să uite că Ocupația nu le oferă de fapt libertate, și își pierd încrederea în Rezistență – dacă au avut vreodată. Eficacitatea civilizației care a ocupat planeta mă face să mă întreb – câte alte planete au colonizat înainte? Și, ce s-a ales de ele?
Succesul înregistrat de ocupație se datorează însă și modului în care s-au aliat cu întreaga clasă politică. Petru un loc în Sectorul Verde, cel mai înstărit district al Los Angeles-ului, politicienii s-au dovedit capabili dedublugândit, lăudând regimul militar extraterestru care i-a pus în funcții înalte, dar reușind să facă și scurte referiri la un punct de vedere diferit –de parcă am avea altă opțiune decât să ne supunem cu toții– oricând devine necesară sinceritatea. Printre ei, se ridică la un rang special de demagog Proxy Alan Snyder, reprezentant al Ocupației în districtul L.A. . Alan știe când să glumească și când să pupe Doctrina Ideală, și cred că din acest punct de vedere, este cel mai original personaj din serial. Și mai este și interpretat de Peter Jacobson (Dr. Taub din House, M.D.). Am zis destul?
Alan încearcă să joace pe good guy, deși ai crede mai degrabă că e răul sau urâtul. Îl angajează (și salvează) pe Will, o lasă pe Katie să își redeschidă barul, și le cere oamenilor să fie calmi – revolta nu le va folosi la nimic, împotriva Gazdelor.
Toate merg bune și frumoase însă până când rezistența care nu prea pare să știe de capul ei capturează un extr o Gazdă…
Din ce am zis eu, Colony poate părea un serial slăbuț și clișeic, care nu ar merita urmărit. Însă Colony este un serial bine legat, care își dezvoltă o chimie proprie interesantă, arătându-ne câteva puncte de vedere ce merită observate. Dacă ignorăm însă orice s-ar afla mai sus de clasa politică, ne trezim într-un univers cum nu se poate mai uman, caracterizat de metode pe care le-am întâlni și în viața noastră cea de toate zilele.
Pe scurt, oamenii tot oameni…
