Arcul de Triumf este gazda cititorilor la Noaptea Cărților Deschise

Pe 23 aprilie are loc o nouă ediție Noaptea Cărților Deschise! Pentru al 7-lea an consecutiv ne dăm întâlnire cu mii de cititori la cel mai mare eveniment de încurajare a lecturii, în universul minunat al cărților! O ediție specială la care așteptăm cu drag vechi și noi entuziaști ai cititului, prieteni ai cărților și promotori ai lecturii și educației în România.

Marți, de la ora 19:00 până la miezul nopții, Arcul de Triumf, simbolul victoriei și al independenței în România, își deschide porțile și devine gazda extraordinară a cărților și a cititorilor. Este o ocazie unică de a descoperi acest monument-simbol deschis special pentru public cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, amenajat cu spații inedite de lectură, biblioteci, cărți pentru toate vârstele și zone multimedia de informare culturală. Mai multe surprize literare îi întâmpină pe cei care aleg să celebreze cartea în comunitatea extraordinară Noaptea Cărților Deschise.

De la ora 20:00, un spectacol de video mapping va transforma exteriorul Arcului de Triumf într-o imensă bibliotecă virtuală. Având cartea, arta și istoria locului drept teme centrale, această animație modernă cu efecte tridimensionale inedite și dinamice, va deschide iubitorilor de carte un univers fantastic de cunoaștere. Opere celebre ale omenirii, cărți rare sau noutăți, cele mai frumoase biblioteci de pretutindeni, toate vor fi îmbinate într-o magie interactivă de culoare, lumină și sunet.

Biletul de intrare este, de asemenea, unul simbolic, așadar le propunem participanților la eveniment să aducă o carte din propria bibliotecă. Ulterior, toate cărțile strânse de la cititori vor fi selectate și donate în comunități defavorizate.

Pasionații de literatură din întreaga lume sărbătoresc în fiecare an, pe 23 aprilie, Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, eveniment organizat de UNESCO cu scopul promovării lecturii, publicării cărților și a drepturilor de autor. În România, marcăm împreună această zi prin evenimentul Noaptea Cărților Deschise. Alături de prieteni ai cărților, copii, studenți, părinți, bunici, acest eveniment a devenit un adevărat manifest pro-cultură ale cărui ecouri au depășit granițele țării – o realizare importantă pentru România, țară pe care statisticile europene încă o plasează la coada listei la capitolul obișnuințelor de lectură.

Mai multe detalii despre eveniment și noutăți în timp real vor fi disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului.

Eveniment organizat de Editura Litera și Primăria Capitalei prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Proiect susținut de FAN Courier și Ideea::Bank.

Ilustrația evenimentului este realizată de Mura.

Noaptea Cărților Deschise, ediția 2019, este evenimentul care deschide campania “Cartea în Triumf”, o acțiune de promovare a lecturii în Anul Cărții, organizată de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Editura Nemira publică una dintre cele mai citite scriitoare din Turcia de azi – Ayșe Kulin

Romanul Ultimul tren spre Istanbul, de Ayşe Kulin, apare la editura Nemira, în colecția Damen Tango. Tradusă în 23 de limbi, recompensată cu Premiul Roma în Italia și Premiul pentru Cel mai bun roman acordat de comunitatea evreiască din Consiliul European, cartea este o combinație fermecătoare de roman de dragoste, roman istoric și roman de război.  Selva, fiica unui conducător otoman, pleacă la P...[Read More]

The Lunar Chronicles · Marissa Meyer

“Even in the Future the Story Begins with Once Upon a Time.”  Probabil ați mai auzit de această serie, pentru că Internetul e plin de ea, plin de fanarts, plin de fanficuri, de teorii, de câte și mai câte. Și eu mai auzisem de ea, ba chiar citisem și câteva descrieri pe Goodreads, dar nu citisem nicio recenzie, și aici a fost prima mea greșeală. Până acum, trăisem cu impresia că The Lunar Chronicl...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Câteva motive să iubești viața, de Matt Haig

La 24 de ani, lumea lui Matt Haig s-a prăbușit. Nu reușea să mai găsească niciun motiv pentru care să iubească viața. Câteva motive să iubești viața este povestea adevărată a depresiei sale și a modului în care a reușit să depășească o boală care-l dusese în pragul sinuciderii. Emoționantă, amuzantă și, în cele din urmă, optimistă, Câteva motive să iubești viața depășește granițele memoir-ului sau...[Read More]

Ce pregătește Editura Nemira în prima jumătate a anului 2019

Editura Nemira pregătește în 2019 multe surprize pentru cititorii de literatură străină, de literatură science fiction, fantasy sau thriller, de romane de dragoste sau de nonficțiune, bestsellere internaționale sau autori îndrăgiți cu volume noi. Pentru cititorii Armada, imprintul Nemira de literatură science fiction, fantasy și thriller, evenimentul editorial al anului este Foc și sânge, de Georg...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader