Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz, de Jeremy Dronfield

La Editura Litera a apărut Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitz, de Jeremy Dronfield, o carte bazată pe jurnalul secret al lui Gustav şi pe o cercetare meticuloasă de arhive, care povesteşte pentru prima oară istoria familiei Kleinmann, o poveste a iubirii şi a curajului unor oameni care au de înfruntat orori cumplite. Traducere din limba engleză de Mihnea Gafița.

Viena, 1939. Familia Kleinmann duce o viaţă simplă, obișnuită. Gustav lucrează ca tapiţer, în timp ce soţia lui, Tini, se ocupă de apartamentul modest în care locuiesc. Bucuria lor cea mai mare sunt cei patru copii: Edith, Fritz, Herta şi Kurt. Dar, după ce naziştii anexează Austria, lumea celor asemenea soţilor Kleinmann se schimbă rapid şi radical, chiar sub ochii lor: vecinii le devin ostili, afacerea le este confiscată, iar ameninţările la adresa lor se transformă curând în realitate. Gustav şi Fritz se numără printre primii arestaţi, fiind trimiși în Germania, la Buchenwald. Astfel se declanşează o serie de chinuri inimaginabile pentru ei.

Iar când Gustav urmează a fi transferat la Auschwitz, ceea ce e totuna cu o condamnare la moarte, fiul său, Fritz, alege să i se alăture. De-a lungul următoarelor luni de suferinţe, iubirea constantă dintre ei este singura care-i menţine în viaţă.

„O poveste captivantă și extraordinară. Profund emoționantă și plină de umanitate.“ – Guardian

„Ororile Holocaustului sunt transpuse la scară umană în această istorisire captivantă și accesibilă inclusiv celor care nu au cunoștințe de istorie despre perioada respectivă. – Publishers Weekly

„O relatare profund umană și o reprezentare viscerală a vieții de zi cu zi în lagărele de concentrare.“ – Daily Express

Despre autor: JEREMY DRONFIELDJEREMY DRONFIELD s-a născut în anul 1965, în Țara Galilor. După ce a obținut doctoratul în arheologie la Cambridge, a încearheologie început să scrie literatură. Primul său put roman, The Locust FarmThe Farm (1998), a fost nominalizat la Premiul John Creasey Memorial pentru debut în genul thriller. Lista operelor sale include romanul de succes The Alchemist´s ApprenticeThe Apprentice (2001), precum și lucrări de nonficțiune cum ar fi Beyond the Call. The True Story of One World War II Pilot’s Covert Mission to Rescue POWs on the Eastern Frontthe Front (2015), Dr James Barry: A Woman Ahead of Her TimeTimeTimeTime (2016), Băiatul care l-a urmat pe tatăl său la Auschwitzurmat Auschwitz ((The Boy Who Followed His Father into Auschwitzinto Auschwitz, 2019) și , Hitler’s Last PlotLast Plot (2019).

Capitolul 1

„CÂND PICURĂ SÂNGE DE EVREU DE PE LAMA CUȚITULUI…“

Degetele subțiri ale lui Gustav Kleinmann au împins materialul sub talpa mașinii de cusut; acul a răpăit ca o mitralieră, făcând ața una cu stofa, în forma unei curbe lungi, fără cusur. Alături de masa lui de lucru, se afla fotoliul pentru care era menit obiectul, un schelet din lemn de fag, ale cărui tendoane erau date de o rețea de chingi bine întinse, iar măruntaiele, alcătuite din păr de cal. După ce a terminat de tighelit apărătoarea, Gustav a potrivit‑o peste braț; a bătut și cuiele, cu ciocănelul pe care‑l avea la îndemână: simple, cu cap rotund, la interior; mai mari, cu capete de aramă, pentru marginea din afară, spațiate precis, ca un șir de coifuri soldățești. Toate i‑au intrat ușor, cu câte un tap‑tapatap.

Era bine că lucra. Nu avea întotdeauna suficiente mijloace, ca să se descurce, iar viața se putea dovedi nesigură pentru el, un bărbat de vârstă mijlocie, cu o nevastă și patru copii. Gustav era un meseriaș priceput, dar nu și un om de afaceri isteț, cu toate că reușea mereu s‑o scoată la capăt, cum‑necum. Venit pe lume într‑un sătuc din regatul istoric zis Galiția, o provincie a Imperiului Austro‑Ungar, se mutase la Viena la vârsta de cincisprezece ani, ca să‑și facă ucenicia de tapițer și, apoi, să se mute acolo. Chemat să‑și îndeplinească serviciul militar în primăvara anului în care împlinise douăzeci‑și‑unu de ani, luptase în Războiul cel Mare, fusese rănit de două ori și decorat pentru bravură, după care, la sfârșitul războiului, se întorsese la Viena și‑și reluase meșteșugul modest, avansând până la nivelul de meșter‑artizan. Se însurase cu iubita lui, Tini, încă din timpul războiului, și împreună crescuseră patru copii fericiți și minunați. Așa încât, iată care era viața lui Gustav: un om la locul lui, vrednic, și, chiar dacă nu era el întru totul mulțumit, cel puțin avea înclinație spre veselie.

Huruitul unor avioane i‑a întrerupt gândurile; se auzeau când mai tare, când mai încet, ca și cum ar fi dat roată pe deasupra orașului. Curios din fire, Gustav și‑a lăsat uneltele din mână și a ieșit afară, în stradă.

Im Werd era o arteră de circulație aglomerată, care vibra toată de zdroncănitul și duruitul căruțelor trase de cai și de huruitul furgoanelor de aprovizionare și pe care mirosea din greu a oameni mulți, fumuri de tot felul și balegi de cal. În primul moment, Gustav a crezut că nu vedea bine: i s‑a părut că ningea – în martie! –, dar era, de fapt, un vârtej de hârtiuțe care cădeau din cer, așezându‑se ușor pe pietrele de caldarâm și pe tarabele din Piața Carmelitelor. A ridicat și el una de pe jos:

POPOR AL AUSTRIEI!

Pentru prima oară în istoria Patriei noastre, conducerea Statului are nevoie de un angajament ferm din partea Țării…

Propagandă pentru votul de duminică. Toată țara numai despre el vorbea, și lumea întreagă era cu ochii ațintiți asupra ei. Pentru fiecare bărbat, femeie și copil din Austria, votul acela era mare lucru, dar pentru Gustav, ca evreu, era de o importanță capitală – un vot la nivel național, menit să stabilească dacă Austria urma sau nu să rămână independentă de tirania Germaniei.

Deja de cinci ani, Germania nazistă privea cu jind peste frontieră, către vecina ei, Austria. Adolf Hitler, austriac prin naștere el însuși, era obsedat de ideea că trebuia neapărat să‑și aducă patria de obârșie în Reich‑ul german. Deși Austria își avea și ea naziștii ei, născuți pe pământ austriac, dar adepți înfocați ai unificării, cei mai mulți austrieci erau împotrivă. Cancelarul Kurt Schuschnigg era presat să le acorde membrilor Partidului Nazist posturi în guvernul său, Hitler amenințând mereu cu teribile repercusiuni, dacă acesta nu se supunea – Schuschnigg avea să fie înlăturat din funcție și înlocuit cu un om de paie, dar nazist; unificarea s‑ar fi făcut, apoi, fără opreliști, iar Austria s‑ar fi văzut înghițită de Germania. Cei 183.000 de evrei austrieci priveau cu groază o asemenea perspectivă.

Omenirea privea și ea cu sufletul la gură, să vadă rezultatul. Într‑o ultimă aruncare disperată a zarurilor, Schuschnigg anunțase un plebiscit – un referendum –, în care poporul austriac avea să decidă el însuși dacă prefera sau nu să rămână independent. Fusese o mișcare curajoasă din partea cancelarului, al cărui predecesor fusese ucis în timpul unei lovituri de stat naziste eșuate, iar acum, Hitler era gata să facă aproape orice, pentru a împiedica desfășurarea votării. Data fusese fixată pentru duminică, 13 martie 1938.

Sloganuri naționaliste – „DA pentru Independență!“ – fuseseră lipite și vopsite pe toți pereții și pe trotuare. Iar în ziua respectivă, când mai rămăseseră două zile până la votare, iată că propaganda lui Schuschnigg se revărsa peste Viena din avioane. Gustav s‑a uitat iar la hârtiuță:

…pentru Austria liberă și germanică, independentă și socială, creștină și unită! Pentru pace, muncă și drepturi egale pentru toți cei care‑și declară adeziunea la cauza Poporului și‑a Patriei. …Lumea va fi martora dorinței noastre de a trăi; de aceea, popor al Austriei, ridicați‑vă ca un singur om și votați DA!

Vorbele acestea mobilizatoare aveau semnificații amestecate pentru evrei, care nutreau propriile idei în privința germanismului – Gustav, de pildă, excepțional de mândru de faptul că fusese în slujba țării sale în Războiul cel Mare, se considera în primul rând austriac și abia în subsidiar evreu. Și totuși, unul ca el era exclus de idealul creștino‑germanic al lui Schuschnigg. Avea rezerve legate și de guvernarea austro‑fascistă a Cancelarului. Gustav, mai demult, fusese activist al Partidului Social‑Democrat din Austria. Când, însă, austro‑fasciștii veniseră la putere, în 1934, partidul său fusese reprimat violent și scos în afara legii (împreună cu partidul nazist).

Dar, pentru evreii austrieci de la momentul respectiv, orice era de preferat acelui tip de persecuție fățișă, care se practica în Germania. Ziarul evreiesc Die Stimme (Vocea) publicase o banderolă pentru ediția din ziua aceea, pe care scria: „Noi sprijinim Austria! Toată lumea să meargă la urne!“ Iar ziarul evreiesc ultra‑ortodox Jüdische Presse (Presa iudaică) formulase aceeași chemare: „Nu‑i nevoie de nici o convocare specială, pentru ca evreii din Austria să iasă din case și să voteze masiv. Ei știu ce înseamnă acest lucru. Fiecare trebuie să‑și facă datoria!“

Pe canale secrete, Hitler îl amenințase pe Schuschnigg că, dacă nu anula plebiscitul, Germania urma să întreprindă acțiuni care să‑l împiedice să se desfășoare. În acel moment, în care Gustav stătea pe stradă și citea manifestul, trupele germane erau deja în curs de concentrare la frontieră.