„Bigfoot Junior” continuă aventurile renumitului său tată la cinema

Protagonist al multor povești și animații, legendarul personaj Bigfoot este pus în faţa unei noi provocări, aceea de a învăța să fie tată și a ține pasul cu simpaticul și curiosul să fiu, Adam. O animație distribuită de Vertical Entertainment, „Bigfoot Junior” are premiera pe marile ecrane din țară din 3 noiembrie, în varianta dublată în limba română.

Un visător incurabil, Adam habar nu are ce aventură uriaşă îl așteaptă! N-ar fi prima dată când viața lui este învăluită în mister, însă acum toate secretele sunt pe cale să fie descoperite. Băiatul a fost crescut doar de mama lui și nu a știut niciodată unde a dispărut tatăl său.

Însă în momentul în care a descoperit mai multe scrisori de la el, împreună cu adresa destinatarului, găsirea tatălui devine cea mai importantă misiune.

Curând va afla că pericolele care l-au ținut pe Bigfoot la distanță încă nu au dispărut, iar în misiunea celor doi vor intra și cele mai haioase animăluțe din pădure, un urs pe cât de fioros, pe atât de afectuos, precum și cel mai guraliv raton din pădure.

Povestea animației „Bigfoot Junior” a luat naștere în 2012 după o discuție detaşată între scenariștii Cal Brunker și Bob Barlen. „Eram în prima zi de vacanță și la prânzul la care ne propuseserăm să nu discutăm despre muncă, a apărut rapid întrebarea: „Dacă Bigfoot ar avea un copil?” Până la finalul zilei, eram atât de încântați de noua idee și atât de implicați încât am început să scriem scenariul. Este incredibilă energia care apare în momentul în care ia naștere o idee atât de ofertantă.”, povestesc cu încântare cei doi scenarişti.

O producție nWave Pictures și StudioCanal, filmul animat „Bigfoot Junior” îi va cuceri atât pe copii cât și pe părinți cu o poveste plină de culoare și umor, care are premiera pe marile ecrane din 3 noiembrie.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=TKNYU_M6O5Y” /]

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

„TAG: Dă-o mai departe” schimbă regulile jocului, de azi, la cinema

Sub deviza „Nu ne oprim din joacă pentru că ne maturizam, ci ne maturizăm pentru că ne oprim din joacă”, filmul „TAG: Dă-o mai departe” aduce pe marile ecrane în premieră, din 6 iulie, aventura a cinci prieteni din copilărie care păstrează legătura de-a lungul anilor datorită unui joc de leapşa, devenit tradiţie. Încă din clasa întâi, timp de o lună, în fiecare an, aceştia renunţă la obligaţiile c...[Read More]

The Lion King / Regele leu: evenimentul cinematografic al verii

“The Lion King / Regele leu”, cel mai nou film Disney, care poartă semnătura unică a regizorului Jon Favreau, este un spectaculos film de aventură, care ne poartă într-o călătorie în savana africană, unde se naște un nou rege cu un destin special. Distribuția extraordinară a filmului live-action, „Regele leu”, aduce un tribut poveștii originale, mai ales prin vocile unor actori sau artiști ca Jame...[Read More]

„Operaţiunea ham-ham” se lansează în cinematografe

1 Iunie se apropie, iar surprizele cinefile pentru copii nu se lasă așteptate. Noua comedie de aventură „Show Dogs” / „Operaţiunea ham-ham”, un film poliţist pentru întreaga familie, ne introduce în fascinantul univers al agenților canini – jucăuși, amuzanți, dar și foarte inteligenți și abili atunci când au o misiune de îndeplinit! Debordând de acțiune și umor, filmul se lansează în avanpre...[Read More]

Maleficent: Mistress of Evil este unul dintre cele mai așteptate filme ale toamnei 2019

Cu Angelina Jolie, Elle Fanning și Michelle Pfeiffer în rolurile principale, noul film “Maleficent: Mistress of Evil / Maleficent: Suverana Răului” continuă aventura fantastică care a cucerit deja milioane de fani, cu noi alianțe în lupta pentru protejarea regatului Moors. Văzută drept una dintre cele mai așteptate lansări ale toamnei, noua producție va intra în cinematografe în data de 18 octombr...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader