Ce surprize literare pregătește Bufnița Nemi în 2019?

Abia a început anul, dar Bufnița Nemi lucrează de zor la noutățile pentru 2019. Promite că planul editorial o să-i bucure pe cititorii mici și mari, dornici să pornească într-o nouă aventură de neuitat. Cuvintele cheie pentru 2019 venite direct din partea celei mai cuminți bufnițe din lume sunt: familie, iubire, dragoni, aventură, prietenie.

Romane

Îndrăgita Cressida Cowell, autoarea bestsellerului Cum să-ți dresezi dragonul, începe o nouă serie plină de aventuri! În Vrăjitorii de odinioară, acțiunea se petrece într-un alt timp, o lume magică a Războinicilor, a Magicienilor, a Giganților și a Spiridușilor. Odinioară a existat Magia, iar ea se găsea în pădurile întunecate. Dar asta până când au venit Războinicii. Xar este un băiat Magician, care nu are deloc Magie, și ar face orice s-o obțină. Dorința este o fată Războinică, dar deține un obiect interzis, un obiect Magic, și ar face orice să-l ascundă. Când stelele se ciocnesc, Xar și Dorința, deși învățați să se urască reciproc, trebuie să dea uitării neînțelegerile dacă vor să ajungă în temnițele ascunse din Fortul Războinic.

Nu te îngrijora – să nu crezi că bufnița a uitat cât de tare vrei să te reîntâlnești cu dragonii, cu Sughiț și cu Știrbul! Seria Cum să îți dresezi dragonul continuă cu al patrulea volum: Cum să fentezi blestemul unui dragon. Prietenul cel mai bun al lui Sughiț Strașnicul Stavrid al Treilea nu se simte deloc bine. Deși Piciordepește crede că nu e decât o răceală urâtă, diagnosticul lui Moș Zbârcit e unul fatal: VORPENTITIS, cauzat de înțepătura de Vorpent, un șarpe-veninos-de-înaltă-frecvență. Ca să găsească singurul antidot potrivit, leguma–pe–care–nimeni–nu–îndrăznește–s-o–numească, adică un biet CARTOF, Sughiț trebuie să-i înfrunte pe Norbert Sonatul și pe înspăimântătorul Dragon de Mare, COLȚMORTAL.

Începem o nouă serie care cu siguranță va fi îndrăgită de cititorii de peste 9 ani: Nevermoor, de Jessica Townsend. Sinceri să fim, credem că o să îi cucerească la fel de tare și pe adulții care au fost prieteni buni cu Harry Potter. De ce zicem asta? Pentru că Morrigan Crow, o fetiță blestemată care s-a născut în cea mai ghinionistă zi din an, scapă de moarte și ajunge într-o lume magică.

În Întoarcerea fermecătoarei, revizităm Tărâmul Poveștilor, lăsându-ne conduși din nou de Alex și Connor, care trebuie să se întoarcă în tărâmul magic pentru a-și salva mama! Ajutați de personaje ce ne-au încântat copilăria, Albă ca Zăpada, Cenușăreasa, Bucle-Aurii și toți Feții-Frumoși din toate poveștile, gemenii își fac noi prieteni și aliați, călătoresc în ținuturi necunoscute, descoperindu-și iar o parte din trecut! Vraja dorinţelor, primul volum din seria Tărâmul poveştilor, va fi adaptat într-un film, regizat şi scris chiar de autorul Chris Colfer, însă nu este fixată o dată de lansare.

Early Readers

Intră într-o lume magică alături de animăluțele fermecate și de Paddy Cățelușul! Este ziua de naștere a lui Paddy! Paddy este un Cățeluș de Polen și, în timp ce acesta zboară prin Pădurea Înrourată ca să împrăștie polen, astfel încât să ajute florile să crească, întâlnește tot felul de prieteni pe care îi invită la petrecerea lui. Numai că, având prea multă energie, face numai boacăne. Iar când ajunge acasă, îl așteaptă o surpriză de proporții! Oare ce să fie?

Ne reîntâlnim și cu binecunoscutul Dick King-Smith, care îi invită pe cei mici într-o nouă și mică aventură împreună cu Șoriceii familiei Robinson, dar și cu unul unul dintre autorii noștri preferați, Michael Morpurgo, care ne va încânta cu povestea ilustrată despre Pinocchio, așa cum nu ați mai citit-o până acum, spusă chiar de el, și Leul-Fluture, povestea unui băiețel care, în încercarea lui de a fugi de la internat din Anglia, întâlnește o bătrână care îi spune povestea lui Bertie și a leului său frumos, alb.

Cărți ilustrate

Ghiciți cine se întoarce – prietenul nostru Motanul Pete! Dacă ultima oară i-a cucerit pe micuții de peste 3 ani cu nasturii săi șic, acum revine în forță: Motanul Pete și ochelarii săi minunați, carte scrisă de Eric Litwin și ilustrată de James Dean.

Lamanoastră preferată nu mai e în pijama și merge să își viziteze bunicii, așa că începe o nouă zi minunată! În Lama Lama și bunicii, se duce în vizită la buna și bunul, să petreacă o noapte cu ei. E pentru prima oară când doarme departe de casă și de… mama. Lama se asigură că are la el tot ce-i trebuie pentru o seară pe cinste alături de bunicii săi. Însă când este gata de culcare, își dă seama că a uitat ceva important. Pufi Lama! Din fericire, bunul găsește imediat o soluție salvatoare și astfel Lama adoarme cu zâmbetul pe buze.

În toamna lui 2018, făceam cunoștință cu Mircea cel Bătrân, alături de frații gemeni Ilinca și Călin, iar în primăvara lui 2019 ne teleportăm nicăieri altundeva decât la Marea Unire! Seria Istoria povestită copiilor, scrisă de Simona Antonescu și ilustrată minunat de Alexia Udriște, continuă cu două volume: Regina Maria și Marea Unire și Mihai I, Regele-copil.

Poveștile muzicale ne vor fi și ele aproape în 2019. Dacă până acum i-am citit și ascultat pe Vivaldi, Enescu, Bach și ne-am lăsat vrăjiți de o Poveste muzicală de Crăciun, e momentul să facem cunoștință și cu Paganini și capriciile magice și cu Mozart și curcubeul muzical.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Magic Library la Noaptea Cărților Deschise! Intră în universul magic al cărților!

A 6-a ediție a celui mai cunoscut eveniment de încurajare a lecturii are loc pe 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, în Piața Sfântul Anton, Centrul istoric al Bucureștiului. De-a lungul anilor, Noaptea Cărților Deschise a conturat o comunitate extraordinară de cititori, iar împreună ne propunem să așezăm carte lângă carte pentru a construi cea mai frumoasă și mai mare bibliotecă urbană în...[Read More]

Concurs: câștigă 3 vouchere de 100 de lei pentru Bookfest 2019

În perioada 29 mai – 2 iunie are loc a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, în noul pavilion B2 de la Romexpo. Invitatul de Onoare al acestei ediții este Marea Britanie. Zece autori britanici contemporani și un autor român stabilit în Marea Britanie vin la finalul lunii mai la București, ca invitați speciali ai proiectului „Marea Britanie – țară invitată de onoare a Salonului ...[Read More]

Editura Polirom la Gaudeamus 2017 – Noutăți și program de evenimente

22-26 noiembrie, Complexul Romexpo București PROGRAM DE EVENIMENTE JOI, 23 noiembrie ora 17.30: Collegium. Litere. Carmen Mușat, Frumoasa necunoscută Invitați: Bianca Burța-Cernat, Mircea Martin, Caius Dobrescu Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu   ora 18.00: Bogdan Suceavă, Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute Invitați: Carmen Mușat, Paul Cernat Moderator: George Onofrei   ora...[Read More]

Ugly Love · Colleen Hoover

“That’s how it is when a person develops an attraction toward someone. He’s nowhere, then suddenly he’s everywhere, whether you want him to be or not.”  După ce am terminat de citit Slam. Din dragoste pentru Layken de Colleen Hoover, am crezut că nicio altă carte a autoarei nu mă va mai afecta în aceeași măsură, că niciuna nu mă va face să trec la fel de repede printr-o gamă atât de largă de senti...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader