Downton Abbey (2019)

Cronici Filme
9

Uimitor

9.6

User Avg

Downton Abbey (2019)
Downton Abbey (2019)

Film bazat pe renumitul serial TV britanic Downton Abbey. Acțiunea se petrece pe domeniul fictiv Downton Abbey, în vila din ținutul Yorkshire a Contelui și Contesei de Grantham, și urmărește viața aristocratică a familiei Crawley și a servitorilor săi în timpul domniei regelui George al V-lea.

Premiera în România: 13. 09. 2019

Gen film:An lansare film:Regizori:Actori:, , Rating:Distribuitori:

M-am întors la Downton Abbey după patru ani și un full-rewatch. Nu am vrut să recunosc cât de mult mi-au lipsit discuțiile din salon, brunch-urile din comunitate, menite să întrețină o iluzie fragilă și să faciliteze un schimb intens de bârfe și informații, conspirațiile de la ultimul nivel, șoaptele strecurate pe scări și antiteza dintre cele două clase sociale, un contrast ireproșabil ilustrat printr-o serie de povești, drame, tragedii și blesteme, ecoul lor fiind vizibil în film doar pentru cei care au urmărit în prealabil serialul.

Dacă „trișezi” și „ignori” cele 52 de episoade, oare poți să surprinzi toate privirile aruncate pe furiș și să descoperi secretele din familia Crawley, nenumăratele conflicte și provocări dintre surori, eclipsate cu nonșalanță de o familie atipică, formată din lachei, majordomi și servitoare? E atât de ușor să pui o etichetă și să condamni destinul unei persoane, dar suntem în 1927, Regele George al V-lea și Regina Mary și-au anunțat vizita la Downton Abbey, iar diferențele sociale nu reprezintă (întotdeauna) un motiv de discordie sau de rușine.

Onoarea de a-i întâmpina pe invitații regali este aproape palpabilă, completată de un entuziasm scăpat de sub control, numeroase planuri și schimbări de etichetă, liste kilometrice cu provizii și activități ce trebuie să fie organizate în timp record, de la o paradă amenințată de un cer înnorat până la un bal în care moștenirea și legăturile de sânge pun coroana deasupra familiei și a iubirii.

Presiunea unui astfel de eveniment o neliniștește pe Lady Mary Crawley (Michelle Dockery), care supraveghează și analizează cu un ochi critic competența servitorilor, obișnuită să preia frâiele din mers și să se verifice totul de două ori înainte să fie (parțial) mulțumită de rezultatul final.

Ne-am obișnuit cu sinceritatea ei debordantă și cu ironiile fine, servite cu eleganță și cu un zâmbet ușor amenințător, calități ce îi mențin în continuare statutul și puterea. Însă ceva s-a schimbat. Lumea s-a schimbat. Dineurile s-au transformat în obligații, iar responsabilitățile și grijile s-au înmulțit. Downton Abbey este inima comunității, iar Lady Mary se asigură că ea bate în continuare, cu forță și mândrie, chiar dacă prețul plătit începe să aibă urmări vizibile.

Oare… oare ar putea să fie fericită în altă parte? Să renunțe la grandoarea sălilor în care a copilărit, la hectare și arendași, la argintăria lustruită în exces și la holurile nesfârșite, simbolurile unui stil de viață ce amenință să se stingă? Înconjurată de lux și de promisiunea unui viitor nesigur, Lady Mary este nevoită să își pună în balanță principiile și dorințele, ajustându-și în permanență visele pentru găsirea echilibrului. Ar putea să fie fericită într-o casă mai modestă, întreținută fără probleme de un număr redus de servitori, dar cum ar putea să renunțe la Downton Abbey, să își renege moștenirea și să oblige comunitatea să accepte o schimbare pe care ea însăși evită să o facă?

Atmosfera din aripa servitorilor este pe cale să explodeze. Bucuria lor este molipsitoare, o diferență notabilă în raport cu reacțiile membrilor familiei Crawley. În timp ce nobilii oscilează între un sentiment copleșitor de mândrie și abia-aștept-ca-lucrurile-să-revină-la-normal, personalul de la Downton Abbey își păstrează cumpătul (cu excepția dragului de Molesley) și așteaptă cu nerăbdare sosirea delegației regale. Un singur inconvenient: de nevoile regelui și reginei se ocupă o echipă diferită, condusă de un paj regal, nu de un simplu majordom, care nu se sfiește să înlăture printr-o simplă fluturare de mână eforturile personajelor noastre preferate.

Umorul este savuros, de calitate, englezesc; nu știi la cine să te uiți prima oară, surprins de reacțiile servitorilor mai cumpătați, care nu ar îndrăzni să pericliteze soarta unui astfel de eveniment sau să le provoace eventuale neplăceri familiei Crowley. Loialitatea lor niciodată nu a putut să fie contestată: au suferit alături de ei, le-au fost alături la bine și la rău, în vreme de pace sau de război. Au plâns și au suferit când moartea s-a abătut asupra familiei, și-au pus integritatea în pericol și și-au protejat stăpânii, până în punctul în care diferențele sociale și-au pierdut importanța, prietenia și încrederea având prioritate.

E imposibil de redat într-un film de două ore toate legăturile dintre personaje. Abia dacă ai timp să le oferi un moment de triumf sau prilejul unei răzbunări „nevinovate”. Dar nu contează, pentru că efectul este același, chiar dacă nu ai văzut serialul Downton Abbey. Nu poți să rămâi indiferent când intuiești „pericolul” unei revolte sau când situația scapă de sub control; râzi cu lacrimi, ești tentat să te ridici în picioare în sala de cinema și să aplauzi, uimit de viclenia Annei Bates (Joanne Froggatt) sau de ușurința cu care până și Charles Carson (Jim Carter) poate să fie „corupt”.

Am fost captivată de dramele familiei Crawley și de rivalitățile dintre surori, însă întotdeauna am preferat să mă strecor în aripa servitorilor ca să le ascult poveștile la finalul unei zile de muncă. Afirmația s-ar putea să ți se pară neobișnuită, dar eram atât de mândră de ei! Și încă sunt. Toți au sosit la Downton Abbey cu schelete în dulap, amintiri neplăcute și regrete. Secretele lor se strecoară la etaj, în camerele și în sufletele nobililor, fără să caute iertare sau o soluție. Sunt înlăturate sau rezolvate, acolo unde este posibil, provocări și obstacole ce au urmări grave, repercursiuni „plătite” în spatele gratiilor sau printr-o cerere de demisie.

După atât de multe răsturnări de situație, intrigi și orgolii, discrepanțele au fost înlăturate. Ambianța „de jos” se rezumă acum la atenționări, reproșuri și discuții în contradictoriu, la o analiză filosofică (aparent) simplificată, cu numeroase referințe politice, economice și sociale; uneori, reprezintă motiv de ceartă și de zâmbete parțial reținute, toate având loc în timp ce sarcinile sunt împărțite și îndeplinite în timp util, cu precizia unui ceas elvețian și eficacitatea unui personal cum rar vei mai întâlni.

Cine ar fi crezut că Thomas Barrow (Robert James-Collier) va ajunge un bărbat cumpătat și neașteptat de naiv? Îmi amintesc cât de mult l-am detestat în primele sezoane, cât de revoltată am fost de toate faptele lui mârșave și de predilecția lui pentru haos, distrugere și înscenări. Mă bucur că nu și-a pierdut limba ascuțită și că a descoperit avantajul principiilor, ce îi oferă suficientă încredere în sine cât să își imortalizeze discursul printr-o ușă trântită cu o violență necaracteristică.

Bucătăria a rămas la fel de primitoare mulțumită doamnei Hughes (Phyllis Logan), flacăra rebeliunii este susținută în continuare de Daisy (Sophie McShera), Anna și John Bates (Brendan Coyle) sunt puțin machiavelici (nimic de reproșat), doamna Patmore (Lesley Nicol) încă speră la înțelegere și respect între ei și delegația regală, iar Carson (Jim Carter) nu poate să îi refuze ceva lui Lady Mary.

Nu m-am așteptat ca Tom Branson (Allen Leech) să aibă un rol atât de important în film. Mereu a fost the underdog. Șoferul. Republicanul irlandez. Servitorul. Rămâne unul din personajele mele preferate, chiar dacă viziunile lui politice rămân în continuare controversate și un subiect delicat de discuție. Din fericire, Tom întotdeauna o să fie loial familiei Crawley, însă poate ar putea să își controleze impulsurile și să nu mai fie atât de sincer cu străinii. Intențiile lui sunt nobile (ironia). Ale lor… rămâne de văzut.

M-a deranjat felul în care au fost abordate două subiecte sensibile din viața lui Tom. Nu le voi menționa (spoilere), dar scenariștii i-au oferit câteva replici nepotrivite și superficiale. Nu mai este tânărul vulcanic, cu reacții impulsive și un temperament imprevizibil. Încă își caută locul în societate, greșește, așa cum este și normal, vede lumea în alb și negru, schimbându-și foarte rar prima impresie, și nu îi implică pe cei dragi în situații ce ar putea deveni periculoase. Tom Branson este nechibzuit și sufletist, în niciun caz ironic sau un bărbat ce pare să își discrediteze familia (chiar și în glumă).

Mi-au lipsit conversațiile dintre Tom și Mary! Se înțeleg din priviri și gesturi, își împărtășesc fără restricții temerile sau presupunerile, sunt mereu acolo, unul pentru celălalt, pun familia pe primul loc, uniți printr-o suferință comună pe care ceilalți niciodată nu o vor putea înțelege. După patru ani, regretul meu persistă: ar fi fost de neoprit împreună.

Nu este un secret că MVP-ul de la Downton Abbey este Lady Violet Crawley, contesa de Grantham, interpretată excepțional de Maggie Smith. „Înțepăturile” dintre ea și baroneasa Merton (Penelope Wilton), jocul de-a șoarecele și pisica, complimentele mascate și autoritatea prin care își impune voința și refuză să fie contrazisă, convinsă că doar ea are dreptate, sunt doar câteva din motivele pentru care Lady Violet este cel mai complex, intrigant și memorabil personaj din Downton Abbey.

Nu știu cum aș putea să îi mulțumesc lui Maggie Smith pentru toate momentele oferite; am râs minute întregi, iar la final, după un discurs cum doar Lady Violet poate să (sus)țină, am vrut să sar din scaun și să o îmbrățișez, recunoscătoare, nostalgică și tristă. Pentru că mă îndoiesc că ne vom mai întoarce vreodată la reședința familiei Crawley. Și sunt fericită cu această decizie.

Mi s-a făcut pielea de găină când a început intro-ul și am revăzut conacul din Yorkshire. Timp de cinci ani, săptămână de săptămână, episod de episod, am urmărit cum se desfășoară viața membrilor familiei Crawley, fără să ignor dramele și poveștile servitorilor, care au propriile secrete de ascuns, neînțelegeri de rezolvat și invidii de controlat. Filmul este un cadou pentru fanii serialului, un sequel care ne permite să vizităm pentru ultima oară Downton Abbey și să fim martorii unei „conspirații” neașteptat de amuzante.

P.S.: Nu puteți rata „reuniunea” dintre Minerva McGonagall și Dolores Umbridge.

Mulțumim pentru invitație și găzduire, RO IMAGE 2000 și Grand Cinema & More!

9

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader