Fragment în avanpremieră: Giganții adormiți (Dosarele Themis #1), de Sylvain Neuvel

La Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019, la Editura Paladin, apare Giganții adormiți (Dosarele Themis #1), de Sylvain Neuvel, recompensat cu Premiul Seiun pentru cel mai bun roman străin.

Oricine ar fi fost capabil să construiască un astfel de obiect i-ar fi înspăimântat de moarte pe oamenii de acum 6000 de ani.

Ar fi fost văzuți drept zei, demoni, ființe supranaturale de vreun fel sau altul.

Existența singulară a oamenilor în univers este pusă la îndoială după descoperirea întâmplătoare a unui artefact misterios care precedă civilizația umană, probabil cea mai mare enigmă care a confruntat vreodată omenirea. Originile, constructorii și scopul său ridică multe semne de întrebare: se știe doar că descifrarea secretului poate conduce Pământul fie spre evoluție, fie spre extincție. Din fericire, există oameni care nu încetează niciodată să caute răspunsuri.

Lumea a văzut prea multe filme cu extratereștri ca să fie cu totul șocată de existența lor.

Dacă expui pe cineva la ceva anume suficient de multă vreme, devine…desensibilizat.


FIŞIERUL NR. 004

Stenograma discuţiei cu maistrul militar

clasa a IIIa Kara Resnik,

Armata Statelor Unite

 

Locaţie: Aerodromul militar Coleman,

Mannheim, Germania

— Te rog să precizezi numele şi gradul.

— Ştii deja numele. Te holbezi la dosarul meu.

— Mi sa spus că vei coopera în acest caz. Aş vrea să precizezi numele, pentru înregistrare.

— Pentru început, ai putea să-mi spui ce înseamnă acest „caz“.

— Nu este posibil. Acum, precizează numele şi gradul, pentru înregistrare.

— „Nu este posibil…“ Întotdeauna te exprimi aşa pretențios?

— Îmi place să formulez clar lucrurile. Consider că îmi permite să evit confuziile. Dacă e ceva ce nu pot suferi, e să mă repet…

— Da. Numele meu. Dacă ţi se pare aşa de important, poţi să-l spui tu.

— Cum doreşti. Eşti maistru militar clasa a IIIa Kara Resnik şi eşti pilot de elicopter în armata Statelor Unite. Aşa este?

— Am fost. Mi s-a suspendat dreptul de zbor, dar probabil că ştii deja.

— Nu ştiam. Pot să întreb ce sa întâmplat?

— Am o dezlipire de retină. Nu doare, dar mi-a afectat vederea. Sunt programată pentru operaţie mâine. Când am întrebat, mi s-a spus că există o şansă acceptabilă să mai fiu în stare să zbor… ceea ce mie îmi sună suspect de asemănător cu un „nu“. Cum ziceai că te cheamă?

— Nam zis.

— Şi de ce nu zici? Pentru înregistrare…

— Există multe motive, unele mai pertinente decât altele. Din punctul tău de vedere, e deajuns să ştii că nu ţi sar permite să ieşi vie din încăperea asta dacă ţiaş spune.

— Puteai să zici doar nu. Chiar crezi că o să obţii ceva dacă mă ameninţi?

— Îmi cer sincer scuze dacă teai simţit ameninţată în vreun fel, maistru militar Resnik. Intenţia mea na fost niciun moment să te fac să te simţi inconfortabil. Pur şi simplu, nam vrut să crezi că mă feresc.

— Deci erai preocupat de siguranţa mea? Ce atitudine cavalerească! De ce mă aflu aici?

— Eşti aici ca să discutăm despre ce sa întâmplat în Turcia.

— Nu s-a întâmplat nimic în Turcia. Nimic interesant, oricum.

— Asta o să decid eu. Ştii că am autorizaţie de securitate cu câteva niveluri peste a ta, aşa că iao de la început.

— Nici măcar nu sunt sigură că înţeleg ce vrei să spui.

— Cum ai ajuns în Turcia?

— Am fost convocată pentru o misiune NATO. Am ajuns dimineaţă devreme şi m-am dus la culcare. Şedinţa de informare pentru misiune era programată la ora 16.00. Am fost prezentată adjunctului meu, maistrul militar Mitchell, şi am trecut în revistă misiunea. Urma să decolăm de la Adana la ora 2.00, cu un UH-60 invizibil modificat1. Trebuia să intrăm în spaţiul aerian sirian la altitudine foarte joasă şi să prelevăm mostre de aer la circa nouăsprezece kilometri sud de graniţă, în apropiere de Al-Raqqah.

— Ai spus că nu te mai întâlniseşi cu adjunctul tău. Din câte înţeleg, forţele armate preferă să menţină componenţa echipajelor. Pare ciudat să despartă o echipă chiar înainte de o misiune periculoasă şi să te pună să zbori cu cineva pe care abia îl cunoşti. De ce nu lau adus pe copilotul tău să zboare cu tine?

— A fost transferat.

— De ce?

— Trebuie să-l întrebi pe el.

— Lam întrebat. Tear mira să afli că a cerut orice alt post, numai să fie cu alt pilot? Când tea descris, cred că a folosit cuvintele încăpățânată, instabilă și arțăgoasă. Are un vocabular destul de dezvoltat.

— Joacă mult scrabble.

— De asta nu vă înţelegeaţi?

— N-am avut niciodată vreo problemă cu el.

— Asta nare niciun fel de importanţă. Nu vezi prea des oameni dispuşi săşi pună în pericol cariera militară doar ca să evite să stea cu o persoană anume.

— Nu eram de acord în multe privinţe, dar n-am lăsat asta niciodată să afecteze zborul. N-am ce face dacă n-a fost şi el în stare să facă la fel.

— Deci nu e vina ta că oamenii au probleme cu tine. Pur şi simplu, aşa eşti tu.

— Cam aşa ceva. Uite ce e, vrei să spun că nu sunt omul cu care să te înţelegi uşor? Bine, fie. Dar, cumva, nu cred că suntem aici ca să discutăm despre personalitatea mea fermecătoare. Vrei să ştii cum am distrus un elicopter de două zeci de milioane de dolari în mijlocul unei livezi de fistic. Aşa e?

— Putem să începem cu asta. Spui că ar fi trebuit să colectaţi mostre de aer. Ştii de ce?

— NATO crede că Siria e implicată de mult timp într-un program de armament nuclear şi vrea să-i pună capăt. Israelul a distrus în 2007 amplasamentul unde bănuia că se află un reactor, dar NATO nu vrea să facă la întâmplare ceva aşa de drastic.

— Ar prefera să aibă dovezi solide înainte să se angajeze întro acţiune militară.

— Vor să-i prindă cu pantalonii în vine. O sursă din serviciile de informaţii militare siriene a transmis Statelor Unite că lângă Al-Raqqah se desfăşoară teste subterane şi, cum Siria refuză să permită accesul inspectorilor la amplasamentele nucleare, trebuia să recurgem la o abordare mai discretă.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Editura Polirom la Gaudeamus 2017 – Noutăți și program de evenimente

22-26 noiembrie, Complexul Romexpo București PROGRAM DE EVENIMENTE JOI, 23 noiembrie ora 17.30: Collegium. Litere. Carmen Mușat, Frumoasa necunoscută Invitați: Bianca Burța-Cernat, Mircea Martin, Caius Dobrescu Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu   ora 18.00: Bogdan Suceavă, Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute Invitați: Carmen Mușat, Paul Cernat Moderator: George Onofrei   ora...[Read More]

Noutățile Editurii Nemira la Gaudeamus 2017: cărți de Liu Cixin, George R.R. Martin și Jumpa Lahiri

Editura Nemira își așteaptă cititorii la Gaudeamus cu o mulțime de titluri noi în colecțiile Nautilus SF&F, Young Adult, Anticipația și Babel, cărți de Crăciun, pachete cadou și prețuri speciale de târg. Sâmbătă, între 12.00 și 14.00, cititorii sunt invitați să cunoască autorii români de la Nemira în standul editurii, unde aceștia vor da autografe: Florin Chirculescu, Ovidiu Eftimie, Adrian Mi...[Read More]

Prințul nemilos (Făpturile Văzduhului #1) · Holly Black – „Fie ca moartea să fie singurul tău tovarăş.”

Zânele sunt periculoase şi imprevizibile. Te seduc, te mint şi te corup. Influenţa lor poate să fie toxică şi copleşitoare, o vrajă ţesută doar cu ajutorul unui zâmbet şi a unei priviri iscoditoare. Sunt Făpturile Văzduhului, iar tu eşti prada lor. Un prizonier, un sclav, o marionetă. Cu ochii măriţi de spaimă, simţi cum energia îţi părăseşte trupul, cum dorinţele lor devin ale tale, cum sufletul ...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Ghid de jupoane și piraterii pentru doamne, de Mackenzi Lee

Luna aceasta la Leda Edge: Ghid de jupoane și piraterii pentru doamne, de Mackenzi Lee, traducere de Carmen Ion, continuarea bestsellerului Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni. Bonus în această ediție: nuvela Ghid pentru gentlemeni: Cum să ai noroc în amor. Revenită în Anglia, după uimitoarele sale aventuri în compania destrăbălatului frate mai mare, Monty, Felicity Montague și-a pus în min...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader