Grupul Editorial ALL la Salonul Internațional Bookfest 2019

Grupul Editorial ALL va fi prezent la cea de-a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest cu noutăți pentru toate vârstele și reduceri de până la 85%.

Pentru a marca împlinirea a 130 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, criticul literar și scriitorul Alex. Ștefănescu își așteaptă cititorii vineri, 31 mai, începând cu ora 16.00, pe scena Agora, unde va lansa volumul EMINESCU, POEM CU POEM. La o nouă lectură: postumele. Invitații autorului sunt președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, și actrița Daniela Nane.

Alex. Ștefănescu revine la textul eminescian, înarmat cu cele mai fine instrumente de analiză și entuziasmat de frumusețea pură a acestuia. La o nouă lectură: postumele este un amplu volum de comentarii critice, dedicat poeziilor eminesciene publicate după trecerea în neființă a poetului. Acesta a fost precedat de volumul La o nouă lectură: antumele și reprezintă un nou punct de referință în călătoria de redescoperire a textelor eminesciene. Spre deosebire de poeziile antume, luate în considerare în totalitatea lor, postumele au devenit obiect de studiu în marea lor majoritate. Nu toate, pentru că unele sunt rămășițe ale încercărilor poetului sau opere abandonate de acesta după ce a preluat din ele idei, imagini sau versuri întregi pentru construirea altor poezii.

Alex. Ștefănescu rămâne tributar aceleiași dorințe de a prezenta opera poetică eminesciană într-o lumină actuală și într-un stil accesibil. Totul cu scopul declarat de a înlesni apropierea dintre tinerii de astăzi și versurile create de un spirit unic în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

ROAR. 30 de femei. 30 de povești, de Cecelia Ahern, le va surprinde pe cititoare printr-un stil nou, proaspăt și accente suprarealiste. Primul volumul de proză scurtă tradus în limba română al scriitoarei irlandeze reprezintă strigătul femeilor: al femeilor care ne sunt prietene, al femeilor care ne sprijină și ne încurajează, al femeilor care ne inspiră și ne insuflă curaj.

Cecelia Ahern dezvăluie acel moment din viața tuturor femeilor în care acestea simt nevoia să strige. Femeile oftează. Își aud tremurul din voce și simt cum o gheară le strânge inima în piept. Șoptesc. Mormăie. Nu-și mai găsesc cuvintele. Sunt cât se poate de diferite, dar au un lucru esențial în comun. În cele din urmă, toate își regăsesc echilibrul, puterea, hotărârea de care au nevoie pentru a-și schimba viața. Mai întâi, reușesc să surâdă, chiar în timp ce vocea din mintea lor țipă panicată. Apoi izbucnesc în râs. Pe măsură ce în zâmbetul lor se oglindește fericirea, apar și sclipirile din privire.

PISICILE RĂZBOINICE. Puterea celor trei. Cartea a XV-a: Exlilul, de Erin Hunter, vor poposi direct la Bookfest răsplătindu-le astfel curiozitatea micilor, dar și marilor cititori.

În Cartea a XV-a, o profeție secretă marchează destinul nepoților lui Stea de Foc, eroul principal al primelor serii. Labă de Gaiță este singurul care cunoaște prevestirea enigmatică. Fiind captivat de puterea promisă, ucenicul este convins că misterioasa cheie a destinului său și al fraților săi se află în trecut, în labele pisicilor străvechi care au locuit în pădurea de pe malul lacului cu multe anotimpuri în urmă. În vreme ce tânărul motan se lasă acaparat de viziunile sale, iar frații lui, Labă de Leu și Labă de Laur, se lasă mânați de ambiție, clanurile sunt nevoite să-și unească din nou forțele pentru a sări în ajutorul unor prieteni vechi.

ANXIETATEA ȘI FOBIA, de Edmund J. Bourne, este un ghid practic pentru gestionarea anxietății și a fobiilor, care își propune să îi ajute pe cititori să se adapteze unei lumi în permanentă schimbare, oferindu-le instrumentele și strategiile necesare pentru a face față provocărilor vieții de zi cu zi.

Autorul și-a asumat misiunea de a aduna într-un singur volum toată gama tehnicilor pentru gestionarea problemelor legate de anxietate. Cei care parcurg ghidul vor descoperi o sumedenie de informații despre nutriție, medicație și meditație, dar și exerciții de relaxare, tehnici de expunere, identificare și exprimare a sentimentelor, modalități de întărire a respectului de sine.

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest are ca invitat de onoare Marea Britanie, iar pe lista autorilor britanici prezenți se află și Arabella McIntyre-Brown, care și-a descris aventura stabilirii într-un sat din Transilvania în volumul Din Liverpool în Carpați. Cum mi-am găsit fericirea în inima Transilvaniei publicat de Editura ALL în anul 2016.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Volumul „Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei” este disponibil pentru precomandă

Volumul Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei este a doua carte din monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor, dinastia care a condus Rusia timp de mai bine de trei secole, până în 1917. Volumul este disponibil pentru precomandă exclusiv pe site-ul Editurii ALL. Pe durata campaniei de precomandă, volumul are un preț spe...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader