Happy Cinema București îți oferă o incursiune în lumea artei!

HAPPYCINEMA® București pune la dispoziția publicului său conținut variat și calitativ. În 2018 aduce pe marile ecrane stagiunile unor prestigioase companii de teatru, operă, concerte impresionante și o serie de documentare despre cele mai îndrăgite muzee ale lumii.

Pe 3 ș 4 februarie, Maratonul Rock Classics reunește 6 filme-concert remasterizate, cu sunet 5.1. Spectatorii se vor bucura de voci remarcabile, decoruri complexe, efecte pirotehnice vizionând concertele: Queen, The Rolling Stones, The Doors, Black Sabbath, KISS și Motley Crue.

HAPPYCINEMA® se alătură celor peste 1500 de cinematografe din întreaga lume care își vor încânta publicul cu o selecție din repertoriul clasic al stagiunii Royal Opera House, un centru al artelor performative situat în inima Londrei, unde primele spectacole de operă s-au desfășurat în 1735.

Următorul spectacol difuzat este Tosca lui Puccini, programat duminică, 11 februarie, de la ora 16:00. „Tosca” este o operă în trei acte de Giacomo Puccini care a fost un succes încă de la lansare, datorită intrigii complexe și muzicii glorioase. Din stagiunea Royal Opera House vor mai fi difuzate încă 6 spectacole printre care “Winter’s tale”, “Carmen” și “MacBeth”.

Mai mult, la Happy Cinema București se va difuza întreaga stagiune “The Royal Shakespeare Company 2018”, compusă din patru spectacole: Twelfth Night,  Romeo and Juliet, The Merry Wives of  Windsor și Macbeth.  Deschidem stagiunea The Royal Shakespeare Company cu „Twelfth Night”,  povestea unei iubiri neîmpărtășite – amuzantă, sfâșietoare și plină de încurcături. Spectacolul care va fi difuzat t sâmbătă, 3 martie, de la ora 16:00.

Tot la Happy Cinema se văd marile muzee ale lumii în 3D. „Florența și Galeria Uffizi 3D: o călătorie în inima Renașterii” este mult mai mult decât un documentar clasic de artă: este o călătorie multidimensională, multi-senzorială în Renașterea italiană prin cele mai frumoase și reprezentative lucrări de artă ale perioadei.

The Vatican Museums 3D” aduce pentru prima dată în HD un film 3D produs în interiorul Muzeelor Vaticanului și al Capelei Sixtine, pentru a arăta capodoperele din aceste colecții așa cum nu au mai fost văzute vreodată. Camera se apropie de Pietà, de sculpturile moderne ale lui Fontana, de frescele lui Raphael, de picturile lui Giotto, Leonardo da Vinci și Caravaggio, dar și de cele ale artiștilor Van Gogh, Chagall și Dalì.

Biletele pot fi achiziționate de la Happy Cinema sau de pe www.happycinema.ro.
Pentru a viziona trailerele filmelor și spectacolelor noastre vă invităm să urmăriți canalul nostru de YouTube.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

8 lucruri pe care trebuie să le știi despre „Thor: Ragnarok”

Thor (Chris Hemsworth) – Zeul Tunetului, apărătorul Asgard-ului și cel mai arătos super-erou Marvel – s-a reîntors în cinematografe în „Thor: Ragnarok”, cea mai amuzantă parte a francizei. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le ştii despre noul film din Universul Marvel. Filmul „Thor: Ragnarok” este distribuit de Forum Film România și este disponibil în cinematografele din toată țara, în format...[Read More]

Mărețul Thor, Zeul Tunetului, revine pe marile ecrane în cel mai nou film Marvel

„Thor: Ragnarok” – noua producție a Studiourilor Marvel – îl are ca protagonist pe Zeul Tunetelor și reprezintă un spectacol cinematografic plin de acțiune, umor și efecte speciale. În această poveste, Thor (Chris Hemsworth) este ținut prizonier de cealaltă parte a universului, fără năprasnicul său ciocan. Loki (Tom Hiddleston), vicleanul său frate, a pus stăpânire pe Asgard. Dar atotputernica Hel...[Read More]

Ladies Night: Prietenia este răsplătită cu „O simplă favoare” în avanpremieră absolută la Cinema City

Filmul-revelaţie „O simplă favoare” se vede mâine seară, cu începere de la ora 19:30, în avanpremieră absolută la Cinema City, în cadrul evenimentului „Ladies Night”, ocazie perfectă pentru toate doamnele de a serba cu eleganţă prietenia. În plus, cartea „O simplă favoare” care a stat la baza filmului va fi cadoul garantat inclus în preţul biletului pentru proiecţia specială de maine seară. Bilete...[Read More]

Testează-ţi limitele alături de Lara Croft în „Tomb Raider. Începutul”

Cu Alicia Vikander în rolul principal, aventura epică din Tomb Raider spune povestea originală care îi transportă pe spectatori în prima expediţie a Larei Croft, dar şi în mintea şi sufletul unui personaj care, pentru a-şi găsi locul în lume, trebuie să facă legătura dintre viitorul şi trecutul său. Filmul explorează alegerile şi aventurile Larei, în timp ce descoperim cum a devenit cea mai popula...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader