Radu Vâlcan debutează cu rol de rege malefic în ,,My Little Pony: Filmul”

Prezentator al emisiunii ,,Insula iubirii” de la Antena 1, Radu Vâlcan îşi face debutul în dublajul de animaţie cu un rol negativ în ,,My Little Pony: Filmul”, unde îl interpretează pe Regele Storm din 13 octombrie, odată cu premiera filmului pe marile ecrane.

Cum animaţia ,,My Little Pony: Filmul” reprezină primul proiect de acest gen atât pentru Radu Vâlcan, cât şi pentru aleasa inimii sale, Adela Popescu, se poate spune că această lansare marchează un debut în familie.

 Pentru Radu Vâlcan întreaga experienţă a dublajului a fost o surpriză plăcută despre care a declarat: ,,Faptul că debutez ca personaj negativ într-un dublaj de desene animate, mie mi s-a părut o idee senzatională încă de la început. Am acceptat cu plăcere. Este pentru prima dată când fac aşa ceva. Nu ştiu dacă are legatură cu faptul că sunt tatic, însă abia aştept că fiul meu să meargă la cinema, atunci când va putea să înţeleagă ce se întâmplă şi să se bucure să mă audă.(…) Între mine şi personajul dublat nu există nicio asemănare.  Nu sunt atât de isteric. Din contră sunt un om foarte calm. Sper să nu se sperie copiii de mine.”, a concluzionat prezentatorul tv.

,,My Little Pony: Filmul” aduce în prim plan pe marile ecrane momentul în care o forţă întunecată ameninţă armonia din minunatul tărâm Ponyville, aşa că cele şase prietene curajoase – Twilight Sparkle, Applejack, Rainbow Dash, Pinkie Pie, Fluttershy şi Rarity – pornesc într-o memorabilă aventură dincolo de Equestria, unde vor întâlni atât personaje noi încântătoare, cât şi provocări dificile. Însă mai mult decât orice, acestea vor demonstra din nou că prietenia este magică şi are puterea de a salva lumea.

Din 13 octombrie, cei mai simpatici ponei îşi aşteaptă fanii în cinematografe, alături de vedetele care le-au împrumutat vocile, numai în animaţia eveniment ,,My Little Pony: Filmul”.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=HFv47JP66m0&feature=youtu.be” /]

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

8 lucruri pe care trebuie să le știi despre „Thor: Ragnarok”

Thor (Chris Hemsworth) – Zeul Tunetului, apărătorul Asgard-ului și cel mai arătos super-erou Marvel – s-a reîntors în cinematografe în „Thor: Ragnarok”, cea mai amuzantă parte a francizei. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le ştii despre noul film din Universul Marvel. Filmul „Thor: Ragnarok” este distribuit de Forum Film România și este disponibil în cinematografele din toată țara, în format...[Read More]

Cea mai titrată producție Marvel ajunge pe marile ecrane: Răzbunătorii: Sfârşitul jocului

Studiourile Marvel rup misterul din jurul celei mai așteptate lansări a anului, “Avengers: Endgame /Răzbunătorii: Sfârşitul jocului”, care va intra în cinematografe în data de 26 aprilie, și promite o aventură pe cinste fanilor, dar și o rezolvare neașteptată celei mai recente serii de evenimente cataclismice din universul Răzbunătorilor. În România biletele s-au pus deja în vânzare pentru 25 și 2...[Read More]

[AMC România] Humans, aclamatul serial dramatic AMC, revine pe 8 octombrie cu sezonul 3

AMC anunță premiera autohtonă a celui mai nou sezon din serialul „Humans”, al treilea: acesta va fi difuzat în fiecare luni, de la ora 22:00, din 8 octombrie. „Humans” aruncă o privire cutremurătoare în culisele evoluției tehnologice și analizează efectul acesteia asupra societății. Noul sezon al producției create de Sam Vincent și Jonathan Brackley („Spooks, Spooks: The Greater Good”) mărește miz...[Read More]

[Ziua Blockbusterelor din 2018] Pe 29 septembrie, hai la IMAX Day!

Ce e mai cool și mai spectaculos decât 1 film în IMAX? 6 filme în IMAX! Sărbătorește Ziua Blockbusterelor din 2018, în sălile T IMAX de la Cinema City din București și Timișoara. Doar pe 29 septembrie, te bucuri de IMAX Day și de o experiență cinematografică unică, la un preț de sărbătoare: 13 lei biletul la un film. Reîntâlnește-te cu (aproape) toți supereroii celebri din Universul Cinematografic...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader