„Star Wars: Ultimii Jedi” – filmul pe care nu îl puteți rata la cinema

„Star Wars: Ultimii Jedi” – cel mai recent film din celebra franciză – readuce Forța și mai aproape de fanii universului creat de George Lucas, reușind cu măiestrie să păstreze elemente din episoadele vechi, dar să le aducă un suflu nou în noua trilogie dezvoltată sub umbrela Disney. În regia lui Rian Johnson, pelicula reprezintă continuarea episodului VII, „Trezirea Forței”, apărut în 2015.

„Star Wars” reprezintă o amplă saga despre spațiul cosmic, concepută de George Lucas. Universul imaginat de el cuprinde aventurile unor personaje fantastice într-o galaxie îndepărtată, acum mult, mult timp. Anul acesta se sărbătoresc 40 de ani de la debutul seriei, primul film apărând în 1977. După acesta au urmat alte două filme, la o distanță de câte trei ani fiecare, generând o adevărată frenezie în rândul oamenilor și dând naștere unui adevărat fenomen cinematografic și nu numai.

După alți 15 ani, fanii au fost surprinși cu o mult-așteptată continuare de alte trei episoade, a căror acțiune se desfășoară înaintea primei serii. În anul 2012, Disney a cumpărat compania Lucasfilm și a anunțat noua trilogie a seriei, primul episod fiind lansat în 2015.

În noul film, eroii din „Trezirea Forţei” se alătură legendelor galactice într-o aventură epică, care descifrează mistere ale Forţei vechi de generaţii și scot la lumină adevăruri despre trecut care le vor surprinde atât pe personajele noi, cât și pe spectatori.

Dacă nu ați ajuns încă să vedeți „Star Wars: Ultimii Jedi” la cinema, vă asigurăm că o să vă țină cu sufletul la gură. „În mod remarcabil, noul film are un mare impact vizual, fiind în același timp foarte uman. Nu este puțin lucru pentru o mașinărie aproape indestructibilă, care a pornit acum 40 de ani și care încă merge, nedând semne de uzură”, scriu cei de la The New York Times.

Iar Ann Hornaday, de la The Washington Post, afirmă că: „Regizorul Rian Johnson și producătorul J.J. Abrams înțeleg emoția și spiritul acestei francize. La momentul potrivit și într-un mod cât se poate de real, emoțiile te vor copleși în acest film. Mergeți la film și încercați să urmăriți penultimele scene fără să vărsați vreo lacrimă, eu cred că nu veți reusi. Forța fie cu voi!”

În „Star Wars: Ultimii Jedi” îi revedem pe Mark Hamill (Luke Skywalker), Carrie Fisher (Leia), Adam Driver (Kylo Ren), Daisy Ridley (Rey), John Boyega (Finn), Oscar Isaac (Poe Dameron), Lupita Nyong’o (Maz Kanata), Gwendoline Christie (Căpitanul Phasma), Laura Dern (Amiralul Holdo) şi Benicio Del Toro (DJ).

Filmul este distribuit în cinematografe de Forum Film România şi este disponibil în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos, subtitrat si dublat.

Trailere:

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=qemXQyCq9qk” /]

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=1pJLbGjKPvU” /]

Ușor zăpăcită și încăpățânată, consideră că viața trebuie privită cu umor și cu un strop de ironie. Îi place să creadă că norocul ți-l faci singur, așa că și-a făcut un trifoi cu 4 foi și l-a pus pe pălărie. :)

[Recomandări] De văzut în aprilie pe HISTORY și CRIME+Investigation

HISTORY Top Gear (titlu original: TOP GEAR) Sezoanele 17 – 19, 20×60’ Începe din 2 aprilie, în fiecare joi, de la ora 21:00 Pentru prima dată, telespectatorii români vor avea șansa să urmărească ultimele șase sezoane ale celebrei serii de emisiuni auto găzduită de legendarul trio Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May. Timp de aproape două decenii, TOP GEAR a fost cel mai mare spectaco...[Read More]

Și Soarele e o Stea – costumele, muzica și New York-ul, ingredientele care fac posibilă iubirea

Filmul “The Sun Is Also a Star/ Și Soarele e o Stea”, o poveste de dragoste modernă și autentică, a fost vizionat în avanpremieră la Cinema City Cotroceni de către peste 100 de generatori de conținut ai momentului, printre care Mimi, Cristina Almășan, Valentin Luca, Maria Zvinca, Irina Deaconescu, Denisa Dinu, Larisa Iordache, Alex Ghiduș, Diana Bulimar, Andrei Grigorie, Ioana Vișănescu, Denisa Șt...[Read More]

Hohote de râs și aplauze la finalul proiecției de gală a comediei „Povestea unui pierde-vară”

Povestea unui pierde-vară, cea mai așteptată comedie a toamnei, are premiera în cinema pe 21 septembrie. O seară cu multe zâmbete, voie bună și vedete care au pășit pe covorul roșu, la lansarea comediei românești Povestea unui pierde-vară. Pavel Bartos, Tudor Giurgiu, Ioana Flora, Dana Rogoz, Iulia Rugină, Tudor Istodor și Raluca Aprodu, Irina Maria Mohora, Ioana Ginghină, Elvira Deatcu, Gojira, A...[Read More]

„Christopher Robin şi Winnie de Pluş”, o producție spectaculoasă și aproape magică

Realizarea unui proiect de anvergura filmului „Christopher Robin / Christopher Robin şi Winnie de Pluş” presupune nu numai un efort de producție impresionant, dar și o panoplie de informații care conferă peliculei o aură aproape mitică. Filmul „Christopher Robin / Christopher Robin şi Winnie de Pluş” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera în cinematografe pe 3 august 2018. Dar c...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader