Din 5 septembrie, DIVA va difuza în premieră sezonul 2 al serialului „Asistenți medicali”

Unul dintre cele mai noi seriale medicale revine la DIVA în septembrie cu un sezon în premieră în România. Sezonul doi al serialului Asistenți medicali urmează să fie difuzat din 5 septembrie, duminica, de la 20:00.

În noile episoade, cei cinci asistenți medicali începători revin la datorie în prima linie împotriva pandemiei: Grace Knight (Tiera Skovbye), Ashley Collins (Natasha Calis), Keon Colby (Jordan Johnson-Hinds),  Nazneen Khan (Sandy Sidhu) și Wolf Burke (Donald MacLean Jr.) sunt gata de acțiune. Spitalul St Mary devine scena unor situații tensionate, schimbări de personal și povești ce merită știute. Noul asistent șef Kate Faulkner (Rachael Ancheril) dirijează activitatea asistenților medicali cu o mână de fier îmbrăcată în catifea, ceea ce o transformă într-un mentor pentru personalul medical vulnerabil. La început de drum este și chipeșul asistent Matteo Rey (Jordan Connor), care nu pornește cu dreptul în noua sa carieră. Cu noi cazuri medicale riscante, mize mari și încurcături romantice, cei cinci asistenți medicali începători se vor strădui eroic să-și ajute pacienții în timp ce vor încerca din greu și vor învăța să se ajute și pe ei.

Primul episod al noului sezon este plin de acțiune. Grace tratează un pacient chipeș, care o surprinde, Wolf și Red continuă să încalce protocolul privind substanțele, Ashley trebuie să trateze un pacient comparat cu Hannibal Lecter, Naz tratează un șef și Keon se ocupă de doi pacienți cu infarct aflați în competiție. Nu există momente plictisitoare pentru acești începători, acțiunea este mereu prezentă și pare că problemele nu se vor termina.

Donald MacLean Jr. (Wolf) a declarat într-un interviu de pe platourile de filmare: „Povestea evoluează mult în noul sezon. Cred că în sezonul doi toți sunt puțin nebuni. Atenție ANATOMIA LUI GREY, serialul ASISTENȚI MEDICALI vine puternic din urmă!”.

Sezonul doi al serialului Asistenți medicali este difuzat din 5 septembrie, duminica, de la 20:00, doar la DIVA!

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Un artist numit dezastru · The Disaster Artist (2018)

Nu putem vorbi despre The Disaster Artist (pe care am să îl prescurtez TDA în continuare) fără a spune mai întâi două-trei cuvinte despre The Room (TR). Camera este cunoscut ca și cel mai bun film prost făcut vreodată. Nu lăsați acest nume să vă păcălească. Este, totuși, cel mai prost film făcut vreodată. Am văzut multe filme la viața mea, nimic nu este mai jos pe listă decât TR. Și nu cred că va ...[Read More]

Tulip Fever · Febra Lalelelor (2017)

Obsesiile sunt periculoase, nocive și imprevizibile. Sufocante, până în punctul în care limitele sunt șterse și orice dorință, oricât de primitivă sau de greșită este, devine cea mai bună alegere, singura pe care o poți lua pentru a câștiga. Obsesiile te macină și te distrug, provoacă doar suferință și durere, îți înșală simțurile și te împiedică să vezi diferența dintre Bine și Rău, dintre ceea c...[Read More]

Jurassic World: Fallen Kingdom · Jurassic World: Un regat în ruină (2018)

Congress Judge: Do these animals deserve the same protection given to other species? Or should they just be left to die?  Ian Malcolm: These creatures were here before us. And if we’re not careful… they’re going to be here after. Life cannot be contained. Life breaks free. Life… finds a way.  De câte ori ai văzut filmele din seria Jurassic Park? De câte ori te-ai întors pe ...[Read More]

Stranger Things (2016– )

Nu se întâmplă prea des ca un serial să atragă atenția unui număr foarte mare de telespectatori la scurt timp după ce a fost lansat. Se întâmplă și mai rar ca un serial să păstreze aproximativ aceeași notă pe IMDb și la 1000 si la 100.000 ratinguri. Stranger Things, hit-ul verii produs de nimeni altcineva decât platforma Netflix, este un subiect ultra-dezbătut și acum, la mai bine de o lună de la ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader