„Bigfoot Junior” continuă aventurile renumitului său tată la cinema

Protagonist al multor povești și animații, legendarul personaj Bigfoot este pus în faţa unei noi provocări, aceea de a învăța să fie tată și a ține pasul cu simpaticul și curiosul să fiu, Adam. O animație distribuită de Vertical Entertainment, „Bigfoot Junior” are premiera pe marile ecrane din țară din 3 noiembrie, în varianta dublată în limba română.

Un visător incurabil, Adam habar nu are ce aventură uriaşă îl așteaptă! N-ar fi prima dată când viața lui este învăluită în mister, însă acum toate secretele sunt pe cale să fie descoperite. Băiatul a fost crescut doar de mama lui și nu a știut niciodată unde a dispărut tatăl său.

Însă în momentul în care a descoperit mai multe scrisori de la el, împreună cu adresa destinatarului, găsirea tatălui devine cea mai importantă misiune.

Curând va afla că pericolele care l-au ținut pe Bigfoot la distanță încă nu au dispărut, iar în misiunea celor doi vor intra și cele mai haioase animăluțe din pădure, un urs pe cât de fioros, pe atât de afectuos, precum și cel mai guraliv raton din pădure.

Povestea animației „Bigfoot Junior” a luat naștere în 2012 după o discuție detaşată între scenariștii Cal Brunker și Bob Barlen. „Eram în prima zi de vacanță și la prânzul la care ne propuseserăm să nu discutăm despre muncă, a apărut rapid întrebarea: „Dacă Bigfoot ar avea un copil?” Până la finalul zilei, eram atât de încântați de noua idee și atât de implicați încât am început să scriem scenariul. Este incredibilă energia care apare în momentul în care ia naștere o idee atât de ofertantă.”, povestesc cu încântare cei doi scenarişti.

O producție nWave Pictures și StudioCanal, filmul animat „Bigfoot Junior” îi va cuceri atât pe copii cât și pe părinți cu o poveste plină de culoare și umor, care are premiera pe marile ecrane din 3 noiembrie.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=TKNYU_M6O5Y” /]

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

„Christopher Robin şi Winnie de Pluş”, o producție spectaculoasă și aproape magică

Realizarea unui proiect de anvergura filmului „Christopher Robin / Christopher Robin şi Winnie de Pluş” presupune nu numai un efort de producție impresionant, dar și o panoplie de informații care conferă peliculei o aură aproape mitică. Filmul „Christopher Robin / Christopher Robin şi Winnie de Pluş” este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera în cinematografe pe 3 august 2018. Dar c...[Read More]

Serile Filmului Românesc 2018: program complet, secțiuni și invitați

A 9-a ediție: documentare, expoziții, lansare „Proud to be Romanian”, seri speciale de film la Tiki Village, concerte, expoziție și documentar AGERPRES, „Serafimi” și români frumoși   Cea de a 9-a ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc aduce la Iași actori, regizori, filme românești, documentare, scurtmetraje și premiere, concerte românești, precum și noi evenimente-concept. Ediția SF...[Read More]

Filmul ,,Papillion” revine în cinematografe într-o nouă ecranizare de excepție

Rami Malek (,,Bohemian Rapsody”), câştigătorul ediţiei de anul acesta a Globurilor de Aur la categoria ,,Cel mai bun actor”, face echipă, de vineri, 18 ianuarie, cu Charlie Hunnam (,,King Arthur”) şi împreună dau viaţă personajelor principale din cea mai nouă ecranizare a romanului fenomen ,,Papillion”. Printre cei care consideră că au o legătură puternică şi personală cu întregul fenomen ,,Papill...[Read More]

Bătălia supremă Marvel se dă în filmul „Răzbunătorii: Războiul Infinitului”

Primăvara aceasta sărbătorim 10 ani de poveşti fantastice, de lecţii despre curaj, loialitate şi prietenie, alături de eroii preferaţi din Universul Cinematografic Marvel. În „Avengers: Infinity War / Răzbunătorii: Războiul Infinitului” – cea mai recentă şi mai spectaculoasă producţie Marvel – se reunesc toate personajele pentru a face front comun împotriva odiosului Thanos, adversarul nemilos car...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader