Bohemian Rhapsody (2018) · Roger, there’s only room in this band for one hysterical queen.

Cronici Filme
9.5

Uimitor

9.5

User Avg

Bohemian Rhapsody (2018) · Roger, there’s only room in this band for one hysterical queen.
Bohemian Rhapsody (2018) · Roger, there’s only room in this band for one hysterical queen.

Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock.

Premiera în România: 02. 11. 2018

Artist. Erou. Legendă. Freddie Mercury. Știu că e greșit, dar, de fiecare dată când ascult Queen, mă gândesc doar la el. Îi ignor pe Brian May, Roger Taylor și John Deacon, iar ochii mei îl urmăresc pe vocalist, care mai are puțin și își dă sufletul pe scenă. Trăiește fiecare melodie, fiecare notă muzicală. Dansează, gesticulează și zâmbește când își vede fanii fericiți, zeci, sute, mii de oameni care mențin ritmul și cântă cu foc, copleșiți de emoții, cu lacrimi în ochi și brațele în aer. Freddie Mercury nu a fost doar un artist talentat, care și-a găsit vocația în muzică. A fost The Voice, un geniu, dar și un bărbat dureros de singur.

Criticii și fanii nu au pierdut ocazia să se plângă de Bohemian Rhapsody. Nu să comenteze, nu să critice. Să se plângă. De Rami Malek, de timpul (aparent nefiresc) dedicat ascensiunii trupei Queen (în ideea că toți știm că formația a fost faimoasă, nu avem nevoie de un backstory), de Mary Austin, de cronologia ușor alterată a evenimentelor sau de abordarea „limitată” în ceea ce privește identitatea sexuală a lui Freddie Mercury și diagnosticarea artistului cu SIDA (de parcă aceste informații nu ne erau cunoscute). Nemulțumiri întotdeauna vor exista, dar nu pot să înțeleg conceptul de „răutate gratuită”, când nu reușești să găsești ceva de care să te bucuri, o scenă, o melodie, un personaj sau un moment istoric, cum a fost concertul Live Aid.

Dacă vrei să afli mai multe despre formația Queen, ai greșit articolul. Nu plănuiesc să țin o prelegere și să întocmesc o listă de realizări. Nu ar trebui să te intereseze câte albume au vândut, ce venituri au avut artiștii sau câți oameni au văzut concertul de pe stadionul Wembley din Londra. Vreau să mergi la Bohemian Rhapsody și să cânți, fără să îți pese de reacțiile celor din jur (bineînțeles, nu te încurajez să țipi în sală și să aplauzi, deși eu mi-am dorit foarte mult să renunț la inhibiții și să nu-mi ascund entuziasmul).

Vreau să îi însoțești pe Freddie, Brian, Roger și John pe scenă, să furi microfonul, să bați din palme și din picioare și să uiți. De sala de cinema, de problemele zilei de mâine, de obligații și regrete. Bohemian Rhapsody este un concert de 134 de minute, o celebrare, un omagiu și un film excepțional, pe care îl poți aprecia chiar și dacă Queen nu se numără printre formațiile tale preferate.

Urmărești drumul spre succes al trupei cu inima îndurerată. Finalul nu îți este străin și nu te poate șoca, dar când Freddie Mercury, pe numele lui adevărat Farrokh Bomi Bulsara, pășește în 1971 într-un club londonez și îi abordează pe chitaristul Brain May şi bateristul Roger Taylor, ți se face pielea de găină și aștepți cu nerăbdare clipa în care formația o să fie completă și pregătită să susțină primul concert.

Deși toată lumea îl laudă, nu am văzut Mr. Robot. Rami Malek nu mi s-a părut o alegere inspirată pentru Freddie Mercury, însă am învățat cum să îmi domolesc scepticismul și să nu mai am păreri preconcepute. Și mă bucur că am procedat așa. Așa cum Freddie Mercury se predă pe scenă și trăiește cu intensitate fiecare moment, Rami Malek sfidează camerele de filmat și ne hipnotizează din primele minute.

La final, când îl privești pe stadionul Wembley, când prinde microfonul și își flexează picioarele, când își încordează mușchii și își oferă sufletul pe scenă, o să uiți de prejudecăți și o să zâmbești. Nu o să fie un zâmbet fericit, mai mult unul dulce-amar, plin de regret, prin care 1) îți iei „rămas bun” de la Queen, 2) îți pare rău că au cântat doar 20 de minute la concertul Live Aid și 3) conștientizezi că șansele lui Rami Malek să fie nominalizat la Oscar sunt reduse, mulțumită criticilor.

Freddie Mercury a ignorat stereotipurile. A revoluționat industria muzicală. A improvizat, a creat, s-a jucat cu limitele și cu regulile, și-a „terorizat” colegii și impresarul, căutând perfecțiunea, schimbarea, vibe-ul ascuns, ce poate să fie resimțit abia când și ultima notă muzicală răsună în studio, marcând un nou hit și o nouă realizare. În aparență, Freddie si-a acceptat defectele, însă abia când o să-l vezi singur, într-un conac pustiu, după o petrecere ce ar putea să concureze cu cele organizate de Marele Gatsby, o să separi artistul de om. Artistul e energic, fericit, popular, iubit și invidiat, însă omul este nostalgic, trist și resemnat.

Sunt în minoritate, dar, în această viziune cinematografică, Queen nu este o familie. Bryan, Roger și John au nevoie de Freddie, de ideile lui și de stilul său revoluționar, dar Freddie este dependent de ei doar pentru că nu are la cine să apeleze, la cine să se întoarcă. Muzica îi unește, talentul îi dezbină. E foarte dificil să trăiești în umbra unui geniu, să știi că indiferent câte realizări vei avea, niciodată nu vor fi suficient de multe sau de mari pentru a ajunge la același nivel cu Freddie. Invidia este diferită pentru fiecare om în parte. Ceea ce ei nu au vrut să înțeleagă și au ales să ignore este dorința lui Freddie, atât de simplă, banal de simplă pentru unii, de a fi iubit și de a avea o familie.

Aș fi vrut să fie prieteni, nu colegi. Aș fi vrut să nu ne arate că muzica este singurul liant și că fără ea sunt doar patru străini, care nu știu cum să își exprime nemulțumirile și evită să discute anumite probleme din mândrie și orgoliu. Abia la final, când se reunesc și legăturile se refac, am simțit că își doresc să fie prieteni și să formeze o familie, că au ajuns în acel punct în care greșelile trecutului și-au pierdut influența.

Energia echipei e molipsitoare. Freddie e „regina isterică”, cum el însuși se proclamă, Roger e ușor arogant, îndrăgostit iremediabil de mașina sa și (un) afemeiat-nu-prea-fermecător în timpul liber, John e artistul retras și un bun observator, care vorbește doar în momente-cheie, iar Brian e vocea rațiunii, singurul care menține echilibrul și nu se lasă distras de faimă, bani sau posibilitățile (aparent) nelimitate.

Cum „funcționează” mintea lui Freddie? Cum „lucrează” imaginația lui? Este vorba doar de talent, pasiune și doza potrivită de spontaneitate, de nebunie? Îl inspiră cei din jurul său? Societatea? Fanii? Propriile dorințe, unele rămase nerostite? Răspunsul nu ar trebui să conteze. Fie că te afli alături de el într-un studio sau la o fermă abandonată, când își ocupă locul la pian și începe să cânte, nimeni și nimic nu mai contează. Vrei să oprești timpul, să vezi „originea” fiecărui hit, să repeți de zeci de ori Galileo și să îl avertizezi de șacalii din umbră.

Legătura lui cu Mary Austin (Lucy Boynton) ocupă un rol important în scenariu. Ea e (the) Love of My Life, ancora, prietena, iubita, logodnica și aliata lui Freddie. Schimbă în permanență rolurile, îl acceptă cu bune și cu rele, îl înțelege și îl lasă să fie el însuși. Din păcate, nu poate să îi fie întotdeauna alături, la un telefon distanță. El este dependent de ea, însă Mary observă înaintea lui că ea nu îi poate oferi siguranța și iubirea după care râvnește.

Sunt sigură că fanii Game of Thrones și Downton Abbey o să fie foarte fericiți să îi revadă pe Aidan Gillen (Littlefinger) și Allen Leech (Tom Branson). Nu vreau să îți divulg foarte multe informații despre rolurile lor din Bohemian Rhapsody, însă întotdeauna este o plăcere să-l revezi pe Gillen, ce nu se poate despărți de privirea vicleană și de acel zâmbet înșelător cu care a creat și distrus zeci de alianțe. Întâlnirea cu Leech a fost foarte diferită: eu voiam să-l revăd pe Tom Branson (știu, știu, sunt egoistă și nedreaptă), dar el s-a încăpățânat și a preferat să devină Paul Prenter, un oportunist și un șarpe.

Another One Bites The Dust. Killer Queen. Don’t Stop Me Now. We Will Rock You. We Are The Champions. Love of My Life. Bohemian Rhapsody este un concert de 134 de minute, o celebrare, un omagiu și un film excepțional, pe care îl poți aprecia chiar și dacă Queen nu se numără printre formațiile tale preferate. Ignoră-i pe critici și cântă până când răgușești (o să regreți mai târziu dacă te abții).

9.5

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader