[Editura Cartea Copiilor] „Chemarea mărilor” de Ali Mitgutsch: istoria navigaţiei pentru copii

Editura Cartea Copiilor lansează „Chemarea mărilor”, semnată de scriitorul şi ilustratorul german Ali Mitgutsch. Cartea, apărută iniţial în Germania în anul 1977, ne poartă prin povestea fascinantă a navigației și ne invită să descoperim lumea, așa cum au visat, acum zeci de mii de ani, primii îndrăzneți care s-au aventurat pe ape. Noua apariţie se remarcă prin abundenţa de informații istorice bine documentate, planșe pline de culoare și detalii minuţios pictate şi, nu în ultimul rând, prin mult umor.

Oamenii au fost dintotdeauna fascinați de ape şi au început să străbată râurile și fluviile, mările și oceanele ce se întindeau înaintea lor. În plus, apele au reprezentat mereu o sursă de hrană, dar și importante căi comerciale. Ambarcațiunile au evoluat de la simpli bușteni la corăbii cu pânze și vapoare cu aburi, iar astăzi există adevărate orașe plutitoare care transportă sute de containere de marfă, cantități imense de petrol sau mii de turiști.

Noua carte are 48 de pagini şi se împarte în mai multe capitole: Cele mai vechi forme de bărci • Povestea lui Ulise • Corăbiile vikingilor • Marile descoperiri geografice • Monștri marini • Corsari și pirați • Viața marinarilor • În primejdie pe mare • Tipuri de nave • Scufundarea • Navigația pe râuri.

Ali Mitgutsch (n. 1935, München) este ilustrator, sculptor, grafician și pictor. A început să ilustreze cărți pentru copii încă de tânăr, remarcându-se mai ales prin albume de format mare, cu ilustrații foarte detaliate și cu foarte puțin text. La această minunată carte despre istoria navigației a colaborat cu Deutsches Museum din München.

Cartea „Chemarea mărilor” este recomandată copiilor între 6 şi 12 ani și este disponibilă pe site-ul editurii Cartea Copiilor (www.carteacopiilor.ro). La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Fabule”, o antologie ilustrată de fabule clasice româneşti.


Despre editura Cartea Copiilor

Cartea Copiilor, prezentă de 12 ani în peisajul editorial din România, este una dintre cele mai iubite edituri de cărți pentru copii. De la început, Cartea Copiilor s-a dovedit a fi o deschizătoare de drum prin inițiativa curajoasă de a publica pentru prima dată în limba română unele dintre cele mai valoroase titluri din literatura universală pentru copii. Cartea Copiilor a oferit micilor cititori, în premieră, operele unora dintre cei mai buni scriitori: Astrid Lindgren, Eric Carle, Julia Donaldson, Dick Bruna, Richard Scarry, Roger Duvoisin, Arnold Lobel, Elsa Beskow, Peter Sís și mulți alții. De altfel, Cartea Copiilor îşi propune să traducă cât mai multe titluri din literaturi mai puţin cunoscute copiilor de la noi, cum ar fi cea suedeză, finlandeză sau japoneză.

Prin alegerea cu grijă a titlurilor, autorilor și ilustratorilor, Cartea Copiilor încurajează lectura de la o vârstă fragedă, educarea gustului literar și construirea unei culturi vizuale complexe, alături de stimularea creativității și a spiritului critic, dezvoltarea capacității de a gândi liber și formarea unei atitudini deschise și tolerante. Mai multe detalii despre cărțile editurii Cartea Copiilor sunt disponibile la www.carteacopiilor.ro.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Editura Litera la Gaudeamus 2017 – Noutăți și program de evenimente

În fiecare an, timp de cinci zile, iubitorii de carte se întâlnesc în același loc pentru a fi mai aproape de cărțile și de scriitorii pe care îi îndrăgesc: la Târgul Internațional Gaudeamus. Începând de miercuri, 22 noiembrie, până duminică, 26 noiembrie, Editura Litera își așteaptă cititorii la standul său din Pavilionul Central Romexpo, cu peste 1200 de volume, cu lansări de carte și sesiuni de ...[Read More]

Tunetul, de Neal Shusterman

Tunetul reia povestea lui Rowan și a Citrei de unde se încheiase volumul precedent al seriei, Secera. Romanul se află la precomandă cu 15% reducere până pe 23 septembrie pe site-ul editurii YoungArt. Într-o lume lipsită de foamete, sărăcie, boli sau războaie, Secerile și ucenicii lor au rămas stăpâni pe moarte semenilor. Statutul social înalt aduce însă cu sine aroganță, corupție și lăcomie. Cei d...[Read More]

Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani şi ¼ – „Bătrân, dar nu mort.”

„Trăim într-o ţară liberă şi fiecare poate să ţină în casă câţi biscuiţi cu unt vrea.” La 83 de ani şi-un sfert, Hendrik Groen mi-a (re) amintit cât de preţioasă, fragilă şi minunată poate să fie viaţa; a fost nemilos cu mine. M-a târât la ateliere de gătit şi pictat, pe terenuri de golf şi în parcuri. M-a învăţat cum „să conduc” un scuter şi mi-a arătat unde pot să ascund checul preparat de doamn...[Read More]

Simon şi planul Homo Sapiens · Becky Albertalli- – „Mă simt irelevant. Urăsc asta.”

„Chiar e uimitor, nu-i aşa? Cum cineva îţi poate declanşa criza identităţii sexuale fără măcar să aibă habar că a făcut-o.” În majoritatea romanelor YA contemporane pe care le-am citit, cei patru ani de liceu sunt prezentaţi drept perioada cea mai întunecată din viața unui adolescent. Liceul nu mai înseamnă baluri, prieteni, petreceri şi prima iubire, ci (doar)cyberbullying, droguri, bad boys, maj...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader