Născut în Miercurea Ciuc, România, Attila are o copilărie grea, petrecută în mare parte într-un internat. După expulzarea sa de acolo, ajunge la școala de corecție, unde va sta până când ajunge la vârsta necesară pentru a fi obligat în armată. Profund nefericit, dezertează în 1988, trecând granița în Ungaria.
Însă odată ajuns la Budapesta realizează că fără bani, fără acte și fără prea multe planuri de viitor, urmează să aibă o viață grea. Deși reușește să își găsească un loc de muncă, un apartament, mai mult, chiar și o iubită (Piroska Móga) Attila trăiește la limita sărăciei, de pe o zi pe alta. Asta până când îi vine ideea care îi schimbă viața: ar putea să fure banii de care are nevoie.
Luând în considerare aproprierea noastră geografică, istorică și chiar culturală, întotdeauna mi s-a părut ciudat cât de puține filme maghiare se dau la cinematografele din România. Așadar, când am primit invitația de a viziona Banditul Whisky la Cinema City am fost mai mult decât pregătită. Nu de alta, dar acest film este o poveste reală a unui maghiar din Miercurea Ciuc care a jefuit bănci în Budapesta.
Filmul funcționează pe o structură simplă și bine cunoscută. Ambrus Attilla (Bence Szalay) este prins de poliție. Agentul care îl urmărește de la început îl pune să își spună povestea, de la început. Astfel, Banditul Whisky este o clasică povestire în ramă, cu Attila spunându-și povestea vieții, cu mici întreruperi din partea detectivului Bartos (Zoltán Schneider).
Născut în Miercurea Ciuc, România, Attila are o copilărie grea, petrecută în mare parte într-un internat. După expulzarea sa de acolo, ajunge la școala de corecție, unde va sta până când ajunge la vârsta necesară pentru a fi obligat în armată. Profund nefericit, dezertează în 1988, trecând granița în Ungaria. Însă odată ajuns la Budapesta realizează că fără bani, fără acte și fără prea multe planuri de viitor, urmează să aibă o viață grea. Deși reușește să își găsească un loc de muncă, un apartament, mai mult, chiar și o iubită (Piroska Móga) Attila trăiește la limita sărăciei, de pe o zi pe alta. Asta până când îi vine ideea care îi schimbă viața: ar putea să fure banii de care are nevoie.
Deși primul jaf este la un simplu oficiu poștal, 6 ani și 27 de jafuri mai târziu îl găsesc pe protagonist în mijlocul a ceva ce nu și-a imaginat niciodată. Bani, călătorii, femei și mașini. Toate acestea erau de așteptat. Însă pentru un public care tocmai ieșise de câțiva ani de sub supremația comunistă, banditul whiskey a devenit un simbol de curaj, un fel de Robin Hood care fură de la bogați, de la bănci, un erou național. Astfel, cine ar fi sperat că prinderea lui nu va fi ultimul capitol din această poveste? Sincer, aparent, toată lumea. În definitiv, toată lumea trebuie cel puțin să aprecieze un hoț care lasă în urma lui miros de alcool. Nu îl cheamă pe el Banditul Whisky degeaba.
Filmul are un ritm foarte bun. Un pic mai lent în prima jumătate, compensează perfect în partea a doua. Jafurile sunt filmate în mod dinamic, iar coregrafia atât a a acestora cât și a celor câteva urmăriri cu mașinile dau un sentiment foarte realist filmului. Mai mult, bazat fiind pe o întâmplare adevărată, regizorul a încorporat filmări adevărate de la știrile din Budapesta. Pentru cineva care a văzut, măcar din greșeală un post de știri din Ungaria la viața sa, este imposibil să nu îi sară în ochi jurnalistul László Juszt la aproape toate televizoarele arătate în film.
Însă ceea ce mi s-a părut că a dat autenticitate filmului au fost scenele din România. Deși în multe părți ale Transilvaniei se vorbește limba maghiară, iar Banditul Whisky este un film unguresc, regizorul Nimród Antal nu s-a sfiit să insereze limba română acolo unde a fost necesar, fără ca acest lucru să deranjeze în vreun fel. Mai mult, cred că unul din cele mai bune momente actoricești din cadrul filmului apare atunci când personajul principal vede la televizor o știre despre moartea lui Ceaușescu.
În concluzie, este un film bun, cu un feeling modern, dar realist, care ne arată o bucată de istorie a noastră pe care nici nu știam că o deținem. Dacă nimic altceva, merită văzut doar pentru a realiza că, pe cât de scos dintr-un scenariu de Hollywood sunt multe din întâmplările filmului (detectivul părăsit de nevastă din cauza obsesiei lui pentru acest caz, anyone?) majoritatea acestor întâmplări sunt reale. Iar Ambrus Attila acum stă liniștit în casa lui de lângă Miercurea Ciuc și face obiecte din ceramică.
