A Quiet Place · Fără zgomot! (2018)

Orice zgomot poate să fie fatal.

În A Quiet Place/Fără zgomot!, dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie să înveţi cum să îţi controlezi emoțiile şi să îţi temperezi reacţiile. Indiferent de circumstanţe, indiferent cât de cumplită este durerea, nu poţi să ţipi. Îţi reţii suspinele şi rămâi nemişcat. Vorbeşti în şoaptă sau prin semne. Păşeşti cu grijă, atent la fiecare pas. Renunţi la orice sau oricine ar putea să atragă o atenţie nedorită asupra ta.

În A Quiet Place/Fără zgomot!, dacă vrei să supravieţuieşti… trebuie să trăieşti în linişte.

Timp de câteva minute, uită tot ce ştii despre film. Teasere, trailere, spot-uri, chiar şi distribuţia. Vreau să îţi aminteşti când ai fost ultima oară fericit. Cu adevărat fericit. Momentul în care ai simţit că nu mai există limite şi că orice este posibil. Când problemele şi grijile au devenit neimportante şi ai atins echilibrul mult râvnit. Când ai fost înconjurat de prieteni şi de familie şi te-ai simţit puternic, de neînvins.

Acum, elimină treptat toate sunetele din jurul tău. Elimină râsul, muzica şi glasurile tuturor celor pe care îi iubeşti. Închide telefonul. Stinge televizorul. Opreşte maşina. Extinde liniştea şi aşteaptă. Totul este nemişcat, lipsit de viaţă. Auzi doar şuieratul vântului şi susurul apei, picăturile de ploaie şi foşnetul frunzelor.

Cât timp crezi că poţi menţine această iluzie? Un minut? O oră? O zi? O săptămână? În funcţie de răspunsul tău, doar atât mai ai de trăit, pentru că în nefericita secundă în care ai renunţat sau ai fost luat prin surprindere, o să fii atacat şi ucis. Doar de atât este nevoie: de o secundă, o clipă de neatenţie, chiar şi puţin ghinon, pentru ca „ele” să te găsească şi să te răpună.

Probabil te întrebi cine sau ce sunt „ele”. Dacă te gândeai că efectele speciale o să fie limitate, iar ameninţarea se va rezuma la umbre şi câteva siluete neclare, vei avea parte de o mare surpriză, chiar şi de un close-up cu o specie de monştri ce par rezultatul unei întâlniri dintre creaturile din Stranger Things şi Xenomorphii din saga Alien. Nu ni se oferă o explicaţie pentru prezenţa lor, dacă sunt extratereştri sau rezultatul unei experiment „secret” al armatei. Sunt atraşi de sunete şi, din păcate pentru omenire, sunt înfricoşători, uriaşi, rapizi şi letali, imposibil de ucis.

La o fermă izolată, trăieşte familia Abbott, ferită, în aparenţă, de atacurile creaturilor. Îi însoţim pe membrii familiei în pelerinaje, când caută resurse, provizii şi unelte în oraşe abandonate. Îi urmărim cum îşi desfăşoară activităţile zilnice, cum îşi iau măsuri de precauţie de fiecare dată când se îndepărtează de fermă, cum comunică aproape doar prin semne, păstrând şoaptele, atât de rare şi de preţioase, pentru zile negre, când cineva este pe punctul de a ceda şi doar sunetul unui glas familiar îi poate reaminti de pericolul în care se află toţi.

Vieţile lor se desfăşoară păstrând o rutină sigură, împovărată de reguli şi de precauţii. Nimic nu este făcut la întâmplare, de la strânsul rufelor şi pregătitul mâncării, până la spălatul pe mâini şi strângerea vaselor. Ştiu, ţi se par lucruri banale, dar încearcă să finalizezi toate aceste activităţi, aparent nesemnificative, în linişte, în condiţiile în care mereu va exista şansa să te loveşti de ceva.

Este impresionant cum în urma unei tragedii, a unui accident nefericit, o familie reuşeşte să rămână unită şi să comunice chiar şi fără să vorbească. Emily Blunt, John Krasinski, Millicent Simmonds și Noah Jupe ne demonstrează că dragostea nu are întotdeauna nevoie de glas pentru a fi împărtăşită.

Se regăseşte în zâmbetul mamei, care plânge pe ascuns pentru a-şi proteja familia, păstrându-şi temerile doar pentru ea. Se observă în tristeţea cu care un tată temperează ambiţiile fiicei, chiar şi cu preţul unei „urlet” din partea ei, un urlet simbolizat printr-o îmbrăţişare respinsă şi o furie ce creşte zi de zi, ameninţând să distrugă echilibrul fragil creat. Se oglindeşte în încrederea cu care fiul îşi ascultă părinţii, în curajul cu care fiica îşi riscă viaţa pentru a ajunge la cei pe care îi iubeşte.

Legătura dintre părinţi şi copii este înduioşătoare, emoţionantă până la lacrimi. Oboseala şi neputinţa, acea neputinţă nedreaptă, prin care nu le poţi asigura copiilor tăi tot ce au nevoie, sunt egalate de o răbdare fără margini şi de un calm aproape palpabil, prin care Emily Blunt şi John Krasinski te fac să uiţi de ameninţarea ce trăieşte chiar şi la câţiva zeci de metri depărtare. Fiecare gest are o semnificaţie ascunsă. Fiecare tresărire îşi găseşte locul în poveste, un moment în acţiune.

Simt că nu este suficient să afirm că interpretarea a fost ireproşabilă. Când trăieşti în ritm cu personajele, când temerile şi dorinţele lor devin ale tale, când îţi ţii prosteşte respiraţia, sperând ca liniştea să nu fie tulburată şi duşmanul avertizat de prezenţa ta, ce cuvinte ar trebui să foloseşti pentru a aprecia, la justa lor valoare, talentul actorilor?

Şi aici nu mă refer doar la Blunt şi Krasinski, ci şi la Millicent Simmonds și Noah Jupe. Personajele lor, Regan şi Marcus, sunt doi copii forţaţi să se maturizeze la o vârstă fragedă. Le-a fost furată copilăria şi au fost martorii unor evenimente de nedescris, dar au acceptat realitatea şi s-au acomodat cu ea. Chiar dacă uneori mai au răbufniri şi sunt epuizaţi, îşi regăsesc singuri echilibrul, punând familia pe primul loc.

Singura mea problemă, legată de personaje, a fost o decizie luată de părinţi, pe care am considerat-o egoistă şi periculoasă. Indirect, şi-au pus copiii în primejdie şi le-au riscat vieţile. Am încercat să le găsesc scuze, dar niciuna nu a rezistat. Durerea cea mai mare este că la final, după un şir nesfârşit de necazuri, realizezi că dacă acea decizie nu ar fi existat, majoritatea tragediilor ar fi putut să fie evitate.

În triplu rol, de director, scenarist şi actor, John Krasinski, aka Jim Halpert din The Office pentru fani, mi-a reamintit semnificaţia cuvântului „tensiune”. Pe toată durata filmului, atmosfera este sumbră, întunecată şi apăsătoare. Electrizantă şi, la un anumit nivel, toxică. Timp de nouăzeci de minute, nu te vei mişca din scaun şi nu îţi vei dezlipi privirea de pe ecran. După ce te obişnuieşti cu ambianţa şi cu ritmul filmului, vei sesiza diferenţele. Sau, mai bine zis, lipsurile.

Când actorii vorbesc pentru prima oară, eşti şocat şi speriat. Te aştepţi să fie atacaţi, îţi doreşti să îi avertizezi, dar îţi aminteşti prima regulă: fără zgomot. Chiar dacă eşti tentat să vorbeşti cu cei de lângă tine, să le împărtăşeşti o observaţie sau o teorie, ceva o să te împiedice de fiecare dată. Apreciere şi înţelegere pentru personaje, respect pentru celelalte persoane din sală.

A Quiet Place/Fără zgomot! nu este doar un horror, o dramă sau un thriller. Este un film despre familie, sacrificii, supravieţuire şi speranţă. Despre limitele şi regulile încălcate pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubeşti, indiferent de consecinţe şi de preţul final ce trebuie să fie plătit. Este un film extraordinar, hipnotizant şi cutremurător, pe care nu îl vei uita prea curând.