Shazam! (2019) · Un erou atipic și o victorie pentru DC

Solomon. Hercule. Atlas. Zeus. Ahile. Mercur. Ei sunt eroii legendari care alcătuiesc inițialele celui mai atipic și simpatic erou DC, obișnuit (mai nou) să fie exploatat pentru cunoștințele sale vaste de muzică (singurul adversar pe măsură ar putea să fie Star-Lord), atunci când nu este asaltat cu întrebări despre numele său „original”, de debut: Captain Marvel. Conflictele legate de trademark au dispărut în anii ’70, iar Shazam! a revenit în atenția publicului după o pauză îndelungată, pregătit să își impresioneze fanii cu puterile sale de atragere și manipulare a electricității.

Spre rușinea mea, abia săptămâna trecută mi-am amintit de el. Și trișez când spun că mi-am amintit. M-am uitat la câteva episoade din Justice League și… nimic. Singura mea reacție a fost că seamănă prea mult cu Superman și că este un erou din umbră, conștient că niciodată nu va putea să îi ajungă, cu atât mai puțin să-i depășească, pe idolii fanilor DC. Din fericire, regizorul David F. Sandberg i-a oferit o șansă, iar scepticii, așa ca mine, care au intrat în sala de cinema fără așteptări, cu gândul la Avengers: Endgame și la un nou eșec DC, au fost uimiți, impresionați și vrăjiți de c(h)arismaticul Zachary Levi, cunoscut pentru Chuck (2007-2012), Heroes Reborn (2015-2016) și Alias Grace (2017).

Shazam! nu este un alt blockbuster, un film pe care îl poți eticheta drept enjoyable, urmând să uiți de el peste câteva zile. Sunt sigură că îți este cunoscut pattern-ul pentru filmele cu supereroi, de la copilăria nefericită și pierderea a cel puțin unuia dintre părinți, până la povestea de dragoste doar-ca-să-fie și villain-ul ce își dorește să distrugă sau să cucerească lumea (depinde de profeție, moștenire sau dorința de răzbunare). Poate că Shazam! nu îți prezintă o idee originală sau foarte complexă, însă renunță la o parte din stereotipuri și se agață de două teme mult prea des menționate/incluse, dar aproape niciodată dezvoltate: familie și prietenie.

Billy Batson (Asher Angel) și-a petrecut aproape întreaga viață fugind din orfelinate, cămine și centre de plasament. Singura lui dorință este să își găsească mama; nu se sfiește să încalce legile, să păcălească poliția sau să creeze probleme celor din jur, nu cât timp micșorează zilele, săptămânile sau lunile care îl mai despart de reuniunea așteptată de un deceniu. Mai taie un nume de pe listă, mai abandonează o familie, fără regrete sau mustrări de conștiință, până când… până când ajunge în casa Vasquez, unde Rosa și Victor „se luptă” să mențină ordinea și să le ofere copiilor un cămin vesel și oportunitatea unui viitor sigur.

Billy este un adolescent foarte isteț și inventiv. Nimic nu îl distrage de la misiunea sa, nici măcar tentativele celorlalți frați și surori de a-l integra în familie. Parcă îi este teamă să se atașeze de ei și să prindă „rădăcini”, să aibă un loc cald și primitor care să-l aștepte la finalul unei zile care ar putea reprezenta un nou eșec și o oportunitate pierdută de a-și găsi mama.

Producțiile de pe Disney Channel mi se par exagerat de colorate și de optimiste; prin urmare, este abia a doua „întâlnire” între mine și Asher Angel, dacă iau în considerare și un episod din Minți criminale: Dincolo de hotare. Are un viitor promițător în industria cinematografică, iar dacă stă departe de comediile comerciale pentru adolescenți, unde doar își va crește fandom-ul și numărul de admiratoare de pe Instagram, ar putea să ne impresioneze în câțiva ani și să nu rămână doar băiatul-Shazam!. Angel oscilează frecvent între roluri și emoții, până când uităm cine este/ce simte Bill, dacă este un fugar, fiu, prieten sau frate, dacă este speriat, nervos, confuz sau, de ce nu, relaxat, liniștit și fericit.

Cine este Shazam? Un suflet de copil (Billy) într-un corp superdotat. Trebuie să îi mulțumim vrăjitorului pentru harurile oferite, chiar dacă vin cu responsabilitatea de a-l învinge pe Thaddeus Sivana (Mark Strong). Fără supărare, dar, cu un astfel de nume, era clar că urma să accepte mantia de villain. Thaddeus este ușor de influențat de șoaptele celor Șapte Păcate și pare că se hrănește cu ele, trăiește dorințele și nevoia lor de libertate și control, chiar dacă are propriile motive pentru a-și dori putere absolută.

La fel ca și în cazul lui Shazam, motivația lui este legată de familie. Familia a transformat un copil speriat, obișnuit să fie discreditat și împins de ceilalți bărbați din viața lui, într-un adult ce trăiește doar pentru a le demonstra celor care nu au crezut în el că este capabil de lucruri mărețe. Strong este un villain convingător și lipsit de răbdare, însă tot își găsește timp pentru a ține un discurs specific celor răi, o scenă savuroasă, care parodiază un stereotip clasic.

Legătura dintre Thaddeus Sivana și cele Șapte Păcate este fascinantă. Refuz să cred că el nu este conștient de rolul său: este o simplă gazdă, lăcașul unor creaturi impresionante și înfricoșătoare, ce par să îi asculte toate ordinele și să recupereze într-un timp record anii în care au fost întemnițate și au fost obligate la o dietă fără oameni, țipete și durere.

Supereroii au nevoie de un sidekick, iar Shazam nu vrea să fie excepția de la regulă. Nu știu ce s-ar fi făcut fără Freddy Freeman (Jack Dylan Grazer, Eddie Kaspbrak din IT), care reușește să îți fure inima, sufletul și prietenia după primul monolog de zece minute. Pentru el încalc până și regula prin care evit folosirea cuvântului „genial”, pentru că acest sidekick-geek-nerd este pur și simplu fabulos. Optimismul lui este nelimitat; indiferent cât de gravă este situația sau cât de frecvent este transformat în țintă și sac de box la școală, Freddy poate să vadă partea bună a lucrurilor și refuză să se lase învins sau descurajat. E conștient de limitele sale și că este diferit. E „tonic”, simpatic și prietenul de care Billy are nevoie.

Shazam! surprinde prin foarte multe scene emoționante, fără să fie excesiv de dramatice sau de lacrimogene. Preferatele mele au fost sesiunile de antrenament, când Freddy, specialistul în supereroi și devorator de benzi desenate, vrea să descopere puterile lui Shazam. Aveam un gol în stomac de fiecare dată când Freddy zâmbea. Billy a înțeles mult prea târziu cât de dependent a devenit Freddy de el, de provocările și experimentele prin care sidekick-ul vrea să trăiască și să simtă măcar o parte din emoțiile și puterile eroului.

Da, este distractiv să fii supererou, mai ales când ai 14 ani și ești „închis” în trupul unui adult, dar când se trage linia dintre fun & games și serious stuff? Când știi ce viață dificilă a avut Billy, cât de mult a luptat pentru visul său, ești tentat să renunți la critici și să-l lași să se distreze, să se bucure și să vadă și partea frumoasă a vieții. Apoi apare acel „dar” care schimbă lucrurile, testează prietenii și îl aruncă pe erou în calea lui Thaddeus Sivana.

Copiii Vasquez formează un grup în care diferențele culturale și rasiale pun bazele unei echipe inedite. Probabil că fanii așteaptă cu nerăbdare o anumită dezvăluire și o scenă memorabilă, însă nu am să vă stric surpriza (după reacția din sală, cred că a avut efectul dorit). Mi-ar fi plăcut să îi cunosc mai bine pe Daria, Mary, Eugene și Pedro, să petrec mai mult timp cu ei și să aibă roluri mai clar definite și mai mult screen time, dar poate că dorința mi se va îndeplini în sequel.

Shazam! oferă și o vânătoare intensă de Easter Eggs (the skate ramp!!!) și aproape (!) că a parodiat o scenă emblematică din primul Avengers. Nu trebuie să fie catalogat drept un alt film cu supereroi, pentru că a depășit din prima jumătate de oră acest statut. Umorul nu ascunde problemele legate de bullying sau de parenthood, copiii nu au toate răspunsurile, adulții se ascund în spatele scuzelor în loc să admită că au greșit, iar la cinele din familia Vasquez ar trebui să fim și noi invitați (să vorbim în rime).

P.S.: Soundtrack-ul este bestial și am fost la câteva secunde distanță să cânt Don’t Stop Me Now (Queen) sau Eye of the Tiger (Legend).