Truth or Dare · Adevăr sau Provocare (2018)

Filmele de groază contemporane au o misiune complicată. Majoritatea celor care aleg să se uite la unul nu se află la primul lor rodeo. Și este destul de greu să iei aceeași idee de bază (speriatul oamenilor) și să o ecranizezi din nou și din nou, fără a fi repetitivă, ușor de anticipat și, cel mai important, plictisitoare.

Să faci un film de groază despre adolescenți care se joacă adevăr sau provocare și lucrurile merg prost nu e o noutate. Mai exact, un film cu exact același titlu a apărut acum nici jumătate de an. Motivul pentru care ați auzit de cel nou, dar nu și de celălalt, este că acesta are nume cunoscute pentru publicul mai tânăr, cum ar fi Lucy Hale (Pretty Little Liars) și Tyler Posey (Teen Wolf).

Dar să revenim la ale noastre.

Filmul urmărește un grup de prieteni ce pleacă în vacanța de primăvară în Mexic. Olivia (Lucy Hale) ar fi vrut să se ducă la voluntariatul Habitat for Humanity, însă prietenii ei îi opresc înscrierea, cu promisiunea că la vară o vor acompania cu toții. Astfel, se lasă convinsă și merge cu ei.

În ultima seară a vacanței îl întâlnește pe c(h)arismaticul Carter, care propune grupului o excursie la o mănăstire abandonată. Acolo, joacă adevăr sau provocare, până când Carter le spune că i-a păcălit ca să îi aducă aici, iar jocul e cât se poate de real. Desigur că nu îl crede nimeni, până când, ajunși acasă, tinerii descoperă că acesta avusese dreptate.

Regulile jocului sunt simple: nu minți, du provocarea până la capăt și (în niciun fel) nu evita să răspunzi la chemarea jocului. Încălcarea oricăreia dintre aceste reguli duce la o moarte imediată și, de obicei, destul de sângeroasă. Pe măsură ce grupul inițial devine tot mai mic, supraviețuitorii trebuie să găsească o cale de a opri jocul, dacă așa ceva există.

Am avut câteva probleme cu acest film, dar cred că cea mai mare dintre ele au fost morțile personajelor. Mai exact, urmările lor. De ce am avut o problemă cu asta, mă întrebați? Pentru că ele nu există. Prima lasă impresia unui accident. Bine. A doua, în schimb, este o sinucidere în biroul directoarei universității. Totuși, nu par a fi luate niciun fel de măsuri. Mai mult, deși poliția ar trebui să se implice activ în rezolvarea cazului, aceasta nu pare să insiste prea mult, nici chiar după moartea fiului unui polițist.

Cum se poate să moară 4 persoane (despre care forțele de ordine știu că fac parte din același grup de prieteni) și în continuare să nu facă nimic în acest sens? Nu îi suspectează, nu îi interoghează, se comportă de parcă nu ar avea nicio legătură cu cele 4 morți. Dimpotrivă, le dau prietenilor rămași informațiile necesare cu o ușurință alarmantă, pentru că asta fac polițiștii inteligenți și competenți cu persoane care ar trebui să fie pe lista suspecților. Încă nu mi-am răspuns la întrebare, poate o puteți face voi pentru mine.

Ca să mă fac înțeleasă, filmul nu e rău. Jocul actoricesc e bun, au fost atât momente amuzante cât și sentimentale, arată tinerii din ziua de azi cât se poate de realist (la amenințarea cu moartea cineva răspunde cu un poop-emoji; dacă asta nu ne definește ca generație, nimic nu o face) și nu își bazează tot horror-ul pe jump scare-uri. Dar e greu să faci un film credibil de groază și să uimești în continuare veteranii acestui gen.

În concluzie, dacă vreți să vedeți un film cu o (ușoară) tentă horror, cu actori buni, într-o după amiază de mai, mergeți fără nicio grijă la Truth or Dare. Nu veți putea să mă convingeți că morala filmului nu este „fă voluntariat sau toți prietenii tăi vor muri”, dar sunteți invitați să încercați.