Deși contextul este foarte important, filmul nu se vrea a fi despre război. Darkest Hour este un biopic despre Churchill, una din cele mai strălucite minți politice ale secolului 20. Este vorba despre felul în care acesta a navigat scena politică și greutatea unui post pe care, deși fusese pus cu bună știință, nimeni nu se aștepta să îl ocupe cu succes.
Este, cu siguranță greu să faci un film istoric bun. Mai ales dacă alegi o perioadă mai cunoscută, va fi greu să impresionezi un public care știe deja ce se va întâmpla. Majoritatea filmelor încearcă să uimească privitorul, oferind un final neașteptat și cel puțin un moment pe la jumătatea filmului în care să îți pui întrebări legat de tot ceea ce ai văzut până atunci.
Cu un film care îți arată evenimente reale care se predau în școală încă din clasa a 5-a, cum îți ții publicul interesat? Nu știu răspunsul la această întrebare, dar vă rog din suflet, dacă îi întâlniți vreodată pe Joe Wright și Anthony McCarten, să îi întrebați și din partea mea. Pentru că în Darkest Hour au reușit cu brio.
Hitler a început cucerirea Europei de Vest odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Marea Britanie trebuie să ia o hotărâre importantă: dacă să lupte sau să își negocieze pacea. Însă actualul prim ministru, Neville Chamberlain, nu se bucură de susținere din partea opoziției și este obligat să demisioneze.
Așadar, într-o perioadă politică atât de complicată, trebuie ales un înlocuitor care să fie acceptat de către toată lumea. De bine, de rău, această sarcină îi revine lui Winston Churchill. Ce se întâmplă mai departe, e, cum s-ar spune, istorie.
Deși contextul este foarte important, filmul nu se vrea a fi despre război. Darkest Hour este un biopic despre Churchill, una din cele mai strălucite minți politice ale secolului 20. Este vorba despre felul în care acesta a navigat scena politică și greutatea unui post pe care, deși fusese pus cu bună știință, nimeni nu se aștepta să îl ocupe cu succes.
Propriul său partid era împotriva lui. Regele, era nesigur în puterile lui, asta ca să zicem chiar că avea o antipatie față de el sau, în cuvintele lui, „îl sperie”. Cetățenii, al rândul lor, nu par să aibă o părerea anume, din cauza hotărârilor luate anterior de a-i ține în întuneric legat de situația Europei și înaintarea lui Germaniei pe jumătatea vestică a continentului. Și în mijlocul a toate acestea este el, Churchill. Acest lucru se poate vedea foarte bine în faptul că puținele scene în care acesta nu apare sunt cele în care adversarii lui politici vorbesc despre el.
Ceea ce mi-a plăcut mult la acest film este faptul că, deși este un film despre cel de-al doilea război mondial, Hitler apare cât se poate de puțin. Da, toată lumea știe că el este răul cel mare, balaurul care subjugă orice îi iese în cale. Dar războiul a fost mai mult decât „lumea împotriva lui Hitler”.
Războiul a însemnat politică internă, a însemnat alegeri făcute poate doar în jumătate de cunoștință de cauză, a însemnat oameni simpli care au fost aruncați în mijlocul unui lucru pe care poate nu l-au înțeles cu adevărat. Ni se arată, nouă celor care știm cum se termină totul ne este ușor să ne dăm cu părerea asupra a ce ar fi trebuit făcut sau ce ar fi trebuit făcut diferit. Dar atunci trebuia să iei alegeri și să speri că se vor dovedi a fi cele corecte, poate chiar și atunci când nu e nimeni care să te susțină în ele. Despre asta este, cu adevărat, vorba în Darkest Hour.
În cele din urmă, nu putem vorbi despre acest film fără a-l discuta un pic pe Gary Oldman, cel care îl joacă pe personajul principal. Acest rol, după părerea mea, este de Oscar, iar dacă Oldman nu va fi cel puțin pe lista celor nominalizați la categoria de Cel mai bun actor, am să îmi pierd puțina încredere pe care o mai am în premiile academiei americane. Numai nenumăratele ore petrecute în cabina de machiaj (200, potrivit internetului) pentru a-l transforma pe actor în aproape o replică identică a politicianului trebuie să își dea o idee despre dedicarea acestui actor.
Mersul, modul de vorbire, micile ticuri, toate au fost studiate îndeaproape și redate într-una din cele mai bune performanțe ale anului acesta. Și suntem de abia în luna ianuarie. Iar filmul a fost lansat, la festivaluri, la finalul anului trecut. Dar da, îmi păstrez opinia și vă invit și pe voi să îmi dați dreptate sau nu după ce veți vedea acest film.
În concluzie, indiferent dacă sunteți pasionați de istorie sau doar amatori de filme bune, Darkest Hour nu ar trebui să lipsească de pe lista de filme de vizionat a nimănui. Este real, este serios, are minunatul umor englezesc, o regie stilată și o distribuție pe măsură. Iar dacă la final nu aveți sentimentul că poate și voi ați vrea să luptați pentru independența Marii Britanii atunci nu mai știu ce să spun. Dar nu cred că va fi cazul.
