Noutăţile și evenimentele editurii Cartea Copiilor la Bookfest 2019

Editura Cartea Copiilor îşi așteaptă cu drag cititorii și prietenii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIV-a (29 mai – 2 iunie), în pavilionul B2 al Romexpo. Miercuri, joi şi duminică, Salonul de Carte este deschis între orele 10:00 și 20:00, iar vineri şi sâmbătă programul se prelungeşte până la 21:00. Editura Cartea Copiilor va avea peste 100 de titluri disponibile la standul său, ce vor beneficia de reduceri de 25-30%.

Printre noutățile absolute ale editurii pe care cititorii le vor descoperi la Bookfest 2019 se numără:

  • „Jurnalul din cutiile de chibrituri”, de Paul Fleischman, cu ilustraţii de Bagram Ibatoulline: Aflată în vizită la străbunicul ei, o fetiță găsește o colecție neobișnuită de cutii de chibrituri. În fiecare cutie se află o amintire și o poveste: un sâmbure de măslină, o agrafă, un bilet la meci, câteva litere de plumb folosite pe vremuri în tipografii și multe alte lucruri pe care străbunicul le-a adunat încă de când era copil pentru a nu-și uita satul sărac din Italia unde s-a născut, călătoria cu familia spre America și anii de greutăți și lipsuri trăiți ca imigrant. Mai multe detalii aici.
  • „Plimbarea domnului Pleaşcă”, de John Burningham: Domnul Pleașcă pleacă la plimbare cu barca și toată lumea vrea să vină cu el. Nu e prea mult loc, dar dacă pasagerii sunt înțelegători, va fi o plimbare frumoasă și liniștită pe râu. Dar… dacă nu?
  • „Vesta şoricelului”, de Yoshio Nakae, cu ilustraţii de Noriko Ueno: Un șoricel are o vestă nouă, tricotată de mama lui. E roșie și îi stă foarte bine cu ea. Atât de bine, încât vor și alții s-o probeze: rața, maimuța, foca, leul, antilopa, chiar și elefantul. S-o probeze, de ce nu? Ce s-ar putea întâmpla?
  • „Superiepure”, de Stephanie Blake: A fost odată un Superiepure. Când mama îi spunea: „Ce-ai de gând să faci azi, iepurașul meu?” el răspundea: „Mami, zău așa, eu nu sunt un iepuraș. Sunt Superiepure! Superiepurii prind bandiți, doar știi foarte bine!”. Dar până și Superiepure are nevoie uneori de mămica lui. Mai multe detalii aici.

Cartea Copiilor va prezenta la standul său şi celelalte noutăţi ale primăverii: „Chemarea mărilorde Ali Mitgutsch, „Ăsta e al meu de Michen Van Zeveren, „O casă mai mică decât o cutie” de Julia Donaldson, cu ilustraţii de Axel Scheffler, şi „Ghici cât de mult te iubesc” de Sam McBratney, cu ilustraţii de Anita Jeram, într-o nouă ediţie cartonată integral.

În standul său, editura Cartea Copiilor va organiza trei sesiuni de lectură, însoţite de ateliere creative, realizate de Brandi Bates, fondatoarea Citim Împreună România:

  1. Sâmbătă, 1 iunie, la ora 12:00 – citim împreună din cărţile „Plimbarea domnului Pleaşcă” şi „Vesta şoricelului”;
  2. Sâmbătă, 1 iunie, la ora 15:00 – citim împreună din cartea „Jurnalul din cutiile de chibrituri”;
  3. Duminică, 2 iunie, la ora 10:00 – citim împreună din cartea „Plimbarea domnului Pleaşcă”.

Vizitatorii standului Cartea Copiilor vor putea participa şi la o tombolă, unde vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele cinci premii a câte trei cărți la alegere, expediate gratuit de editură la sfârșitul târgului.

Anul acesta, invitatul de onoare al Bookfest este Marea Britanie. Literatura britanică este reprezentată din plin şi la standul editurii Cartea Copiilor, prin cărţile unor autori emblematici precum Julia Donaldson, John Burningham, Michael Rosen, Marin Waddell, Sam McBratney sau Jill Murphy.

Intrarea la Bookfest este liberă.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Volumul „Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei” este disponibil pentru precomandă

Volumul Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei este a doua carte din monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor, dinastia care a condus Rusia timp de mai bine de trei secole, până în 1917. Volumul este disponibil pentru precomandă exclusiv pe site-ul Editurii ALL. Pe durata campaniei de precomandă, volumul are un preț spe...[Read More]

Ești un cititor cu dor de ducă? Descoperă surprizele de la Librarium!

Insigne. Semne de carte. Căni. Lumânări parfumate. Figurine. Brățări. Agende. Și lista poate continua. Poate nu la nesfârșit, dar librăriile și editurile mereu ne încântă cu zeci de produse ce ne „decorează” biblioteca (un ajutor binevenit pentru bookstagramers, care își doresc diversitate și merchandise de calitate), cadouri pentru bookaholici și amintiri ce le țin „companie” romanelor noastre pr...[Read More]

Ubik · Philip K. Dick

Philip K. Dick este o legendă! Cel puțin așa mă anunță ediția mea din 2006 a culegerii de povestiri Furnica Electrică. Și, deși nu m-am delectat cu prea multe romane sau povestiri de ale sale (dacă poți defini citirea unei opere marca Philip K. Dick ca fiind o delectare), pe mine m-a convins poate prea ușor. Teme SF cât se poate de arhifolosite, și, totuși, poveștile lui K. Dick aduc ceva nou. O n...[Read More]

Grupul Editorial Art – Cele mai râvnite cărți la Gaudeamus 2017

EDITURA ARTHUR Harry Potter și Ordinul Phoenix (#5), J.K. Rowling, (colecția Arthur Gold, traducere din limba engleză de Tatiana Dragomir); Cronicile din Narnia VI. Jilțul de argint, C.S. Lewis (colecția Arthur Gold, traducere din limba engleză de Irina Oprea și Radu Paraschivescu); Samurai: Război și onoare în Japonia medievală, Pamela S. Turner (colecția Violet History, traducere din limba engle...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader