[Grupul Editorial Trei] Ficțiune și non-ficțiune la Gaudeamus 2018

Doar două săptămâni ne mai despart de cea de-a 25-a ediție a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învățătură, care în acest an se desfășoară în perioada 14-18 noiembrie 2018.

Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, de la ora 17.00, vă așteptăm la o întâlnire cu Chris Simion-Mercurian și cel mai recent volum al său CARE  DINTRE NOI / WHICH ONE OF US, proiect realizat îmreună cu prietena sa Cătălina Flămânzeanu, fotograf. Evenimentul va avea loc în sala Cupola din Pavilionul Central al Romexpo, iar dialogul dintre Chris Simion-Mercurian și Cătălina Flămânzeanu va fi moderat de Magdalena Mărculescu, director editorial Trei.

Albumul eveniment CARE DINTRE NOI / WHICH ONE OF US este un ghid atât pentru sufletul persoanei care trece printr-o astfel de poveste, dar și al celui care îl/o însoțește.

În standul Editurii Trei, cititorii vor găsi pentru 500 de titluri din colecțiile de ficțiune și de popularizare a științei – Fiction Connection, Young Fiction Connection, Istorie, Acum pentru viitor și Eroscop, precum și volume publicate de editura Lifestyle Publishing, imprint al Grupului Editorial Trei.

Una dintre cele mai bune cărți ale anului 2017 o veți găsi în colecția Fiction Connection a Editurii TreiÎnainte să fim ai voștri este un roman inspirat de cazul real al Georgiei Tann, directoarea unui orfelinat din Memphis care răpea și vindea copii familiilor bogate. Lisa Wingate spune povestea tulburătoare a unor frați cu destine frânte, care reușesc, în cele din urmă, să-și găsească izbăvirea. Clare Mackintosh revine cu un roman ingenios și subtil, Lasă-mă să mint, iar Ruth Ware ne oferă în Femeia din cabina 10 un thriller intens și imprevizibil, în care îmbină stilul Agathei Christie cu atmosfera din Fata din tren.

Tinerii cititori se vor bucura de două noi apariții editoriale: Privind la stele de Gae Polisner și Pasagera de Alexandra BrackenPrivind la stele este o poveste îndrăzneață și subtilă despre un adolescent care trece printr-o criză personală profundă, dar care găsește puterea de a-i face față. Cititorii vor râde, vor plânge și vor suferi alături de Klee în timp ce-l însoțesc în procesul de vindecare. Autoarea trilogiei Minți primejdioase se întoarce cu o nouă serie Pasagerii. Primul volum – Pasagera – este un roman de aventuri cu călătorii în timp și o poveste de dragoste care îți va tăia respirația.

Colecția Eroscop le propune cititorilor: În brațele lui de Jodi Ellen Malpas, continuarea seriei AmantulFiica de Anna Giurickovic Dato, care descrie relația ambiguă dintre o mamă și fiica ei, atunci când se luptă pentru favorurile sexuale ale aceluiași bărbat, și Minciunile seducției de Zara Cox, o poveste tulburător de frumoasă, de un erotism intens, cu intrigă complexă și imprevizibilă, care te va face să o citești pe nerăsuflate.

Colecția Istorie ne propune o incursiune în fascinanta Bavarie cu uluitoarele ei castele Neuschwanstein, Linderhof, Herrenchiemsee sau Rezidens, toate martore tăcute ale vieții și destinului tragic al lui Ludovic al II-lea al Bavariei. Cartea lui Jean des Cars – Ludovic al II-lea al Bavariei sau Regele nebun – este o captivantă poveste a unui destin cu aură romantică, un omagiu adus unei moșteniri artistice incontestabile, dar totodată și o încercare temerară de reabilitare a unui mare nedreptățit al istoriei.

Blues pentru găurile negre și alte cântece din spațiul cosmic de Janna Levin este o carte potrivită pentru oricine e interesat de felul în care funcționează știința și de forța ingeniozității umane. Acest volum se alătură celorlalte titluri din colecția Acum pentru viitor.

Editura Lifestyle Publishing, imprint al Grupului Editorial Trei, ne propune o nouă carte scrisă de celebra Oprah Winfrey – Înțelepciunea duminicilor. Pentru prima dată, momentele de revelație care au inspirat milioane de oameni în emisiunea Super Soul Sunday, laureată a trei premii Emmy, sunt reunite acum în această carte.

Lasă totul în ordine, de Margareta Magnusson, bestseller New York Times, este o carte plină de înțelepciune, directă și nesentimentală, o metodă practică și fermecătoare care te învață cum să-ți lași casa în ordine în timp ce reflectezi la micile bucurii care înfrumusețează o viță lungă.

În Frumosul (ne)spus despre Muntele lui VenusNina Brochman & Ellen Støkken Dahl au realizat un tur de forță în biologie, anatomie și realitatea corpului feminin, examinând modurile multiple în care informațiile greșite, dar larg răspândite, precum și tăcerea în ceea ce privește organele genitale au dăunat femeilor de-a lungul timpului.

Vă așteptăm în standul 16 din Pavilionul Central de la Romexpo în perioada 14-18 noiembrie 2018.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Vraja dorințelor (Tărâmul poveștilor #1) · Chris Colfer – „Un personaj negativ e doar o victimă a cărei poveste nu a fost spusă.”

„Uneori ne uităm propriile calități pentru că ne concentrăm pe ceea ce ne lipsește.” Un vârtej copleșitor de sentimente transpuse în gânduri, dorințele sunt inspirate din amintiri și din fantezii, ele fiind atât o sursă de bucurie, cât și o sursă de tristețe, împletind entuziasmul cu speranța, curajul cu ambiția. Dorințele se agață de vise și ne hrănesc iluziile; uneori, ne consumă energia și ne a...[Read More]

Urgia și zorile (Urgia și zorile #1) · Renée Ahdieh

„- Mi-e teamă de moarte, îi răspunse ea, printre șuierăturile de vânt.” Și mi-e teamă că aș putea pierde acest război în fața ta.” Poveștile ne ajută să visăm. Fugim de realitate când ne ascundem în cameră sau la picioarele bibliotecii, când ne strecurăm nevăzuți din sălile de clasă, cu o carte în mână și un zâmbet plin de înțelesuri așternut pe chip, pregătiți pentru o nouă aventură, la finalul c...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Cercul de piatră #1, de Diana Gabaldon

INVERNESS 2 MAI 1968 – Sigur e mort! Glasul lui Claire devenise ascuțit din cauza agitației; răsuna puternic în biblioteca pe jumătate goală, creând ecou printre rafturile cu cărți răsfoite. Ca un prizonier care așteaptă în fața plutonului de execuție, a rămas în picioare, lipită de peretele acoperit cu plută, privind când la fiica ei, când la Roger Wakefield. – Nu cred. Roger se simțea cumplit de...[Read More]

Regina roșie (Regina roșie #1) · Victoria Aveyard – „Nimeni nu își amintește de umbre.”

Am închis cartea în urmă cu câteva minute și nu știu dacă am să găsesc cuvintele potrivite pentru a îți descrie cât de mult mi-a plăcut. Sunt foarte critică atunci când vine vorba de romanele YA și nu mă pot abține să nu îmi dau ochii peste cap când remarc asemănări cu alte serii citite, dar la Regina roșie… elementele care m-au deranjat în trecut au adus un plus neașteptat lecturii. Mi-a am...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader