1969. Ted (Zac Efron) este un tip foarte arătos, deștept, cu farmec și afectuos. Liz Kloepfer (Lily Collins), o mamă care-și crește singură copiii, cedează șarmului acestuia. Pentru ea, Ted e bărbatul visurilor ei, așa că lasă deoparte toate precauțiile, și se îndrăgostește până peste cap de acest tânăr. Cei doi par cuplul ideal cu o viață ca-n filme, până într-o zi, când, parcă de nicăieri, totul se prăbușește, și viața lor perfectă se face țăndări.
Premiera în România: 03. 05. 2019
John Wayne Gacy. Albert Fish. Jeffrey Dahmer. Jack Spintecătorul. Pedro López. Ted Bundy. Omul poate să fie etichetat drept un animal rațional, însă ce îi diferențiază pe criminalii în serie de monștri? Specialiștii vor veni cu teorii, motivații și scuze, vor cerceta antecedentele prădătorilor și le vor analiza copilăria, căutând acel moment de ruptură când rațiunea a cedat în fața nebuniei sau a unei nevoi primare, satisfăcută doar prin fapte atroce, unele aproape imposibil de imaginat, cu atât mai puțin de înțeles.
Nu este un secret că ucigașii au admiratori, fani și susținători (hybristophilia). Există o fascinație greșită pentru tot ce este interzis și imoral, o curiozitate ce ne încurajează să urmărim documentare, seriale și filme despre criminali în serie, de parcă doar dacă privim și aflăm mai multe despre ei putem să ne convingem că 1) au existat și vor exista întotdeauna, 2) răul are de cele mai multe ori chip de om și nu are nevoie de o explicație pentru a-și motiva existența, 3) violența este nelimitată și absoarbe, într-un final, orice urmă de rațiune.
Sunt dependentă de serii polițiste (seriale și cărți). Îmi place să găsesc indicii și să formez legături, să analizez suspecții și să aflu răspunsul înainte de plot twist și prinderea ucigașului. Fiecare caz este un puzzle: dacă pierzi o singură piesă, chiar dacă ai imaginea de ansamblu, procesul nu poate să fie încheiat. Trebuie să protejezi dovezile și să renunți la cele care pot să fie folosite de ambele tabere (ofensivă și defensivă), cu ochii pe scopul final: condamnarea acuzatului și obținerea sentinței de care se teme cel mai mult. Devino un hoț și fură-i libertatea. Nu o merită. Nu după tot ce a făcut.
Cine este Extrem de pervers, șocant de violent și diabolic? Ted Bundy. Criminal în serie. Violator. Hoț. Necrofil. Te îngrozești când citești lista cu capetele de acuzare și afli cât de mult au suferit cele treizeci de femei și fete pe care a recunoscut că le-a ucis. Numărul victimelor sale nu este cunoscut, însă se presupune că a fost mult mai mare.
În timp ce numeroși doctori și psihologi au încercat să-i explice comportamentul și să-i ofere un diagnostic, schimbat de câteva ori în timpul șederii lui în închisoare (personalitate multiplă, tulburare bipolară, tulburare de personalitate antisocială), fanii lui (90% fiind femei) i-au susținut în continuare nevinovăția, trecând de la admirație la obsesie.
Regizorul Joe Berlinger (producător executiv pentru Conversations with a Killer: The Ted Bundy Tapes) nu se axează pe vânătoarea lui Bundy sau pe victime. Extrem de pervers, șocant de violent și diabolic nu este un thriller clasic; suspansul și misterul sunt înlăturate din primele minute și rămâi cu un film biografic atipic, ce îi oferă criminalului o latură umană, înțelegere, doza potrivită de optimism (de parcă dovezile adunate sunt neconcludente), chiar și șansa de a-și demonstra nevinovăția.
Îl vedem pe Ted Bundy (Zac Efron) prin ochii lui Liz Kloepfer (Lily Collins), o mamă singură care nu poate să creadă cât este de norocoasă. L-a întâlnit pe el, alesul. Ted este fermecător, ambițios, chipeș, amabil și inteligent, visul oricărei femei. Îi acceptă cu bucurie copilul, o răsfață și îi promite un viitor prosper, aproape magic: ei împotriva lumii, tineri, îndrăgostiți și (aproape) de neînvins. Dragostea este oarbă, însă Liz are câteva momente de ezitare, când se teme de atât de multă fericire, înainte să ignore precauțiile și semnalele de alarmă, să riște totul pentru el, bărbatul perfect.
Am crezut că Zac Efron întotdeauna o să fie Troy Bolton (High School Musical). Unii actori sunt recunoscuți doar pentru un rol și o serie de filme; din păcate, oricât de mult ar încerca, nu se pot distanța suficient de mult de acel debut exploziv, când și-au câștigat primii fani, pentru a primi roluri mai complexe, în producții care depășesc stadiul enjoyable și/sau blockbuster, și îi provoacă să își depășească limitele, să își testeze abilitățile, să ne demonstreze că întotdeauna au putut mai mult.
Nu am fost foarte entuziasmată când am aflat că Zac Efron urma să fie Ted Bundy, dar interpretarea lui m-a pus (bine) pe gânduri. A reușit să se despartă de Troy Bolton și de comediile de duzină, de filmele care l-au blocat la statutul de cute boy… și cam atât. Are șarm, e c(h)arismatic și o privire atât de inocentă, de cuminte, încât refuzi să crezi că Ted Bundy este vinovat de crimele și disparițiile ce ocupă prima pagină a ziarelor. Cum ar putea un bărbat curtenitor și amabil, care își iubește prietena și pregătește cu atât de mult drag micul dejun pentru un copil, să devină un prădător la lăsarea întunericului? Un monstru?
Efron își joacă perfect rolul de nevinovat. Niciodată nu clipește sau ezită când este acuzat, arestat sau condamnat. Atacă fiecare probă, transformă procesul într-un spectacol și profită de fiecare apariție a ziariștilor și reporterilor pentru a pune paie pe foc, folosindu-se până și de politică și alegeri pentru a-și explica „ghinionul”. Până la urmă, au fost 20.000 de suspecți. El a tras paiul cel scurt și a devenit o victimă a forțelor de ordine, mielul de sacrificiu al poliției, „nevoită” să aibă pe cineva în arest înainte ca presa să o acuze de incompetență.
De partea cealaltă a baricadei, în tribună sau în fața televizorului, o avem pe Liz. Lily Collins își aruncă personajul în îmbrățișarea reconfortantă a băuturii și îi distruge treptat încrederea în Ted, până când temerile, rușinea și îngrijorările sunt înlocuite de paranoia, depresie și neputință. Transformarea lui Liz este dureroasă, subliniată mult prea brusc de flashback-uri. Într-un cadru este tânără și zâmbitoare, îndrăzneață și îndrăgostită, apoi o vedem la apogeu, prăbușită și rănită, un copil în haine de adult, o victimă care trage cu nesaț din țigări și colecționează sticle pe orice suprafață disponibilă. Suferința ei este diferită, însă groaza resimțită e mai mare. Oare Ted și-a imaginat-o pe ea în timp ce le tortura pe acele femei? A avut astfel de gânduri și cu fata ei? Când a devenit bărbatul perfect un criminal psihopat?
Nu am studii în domeniu și nu sunt critic de film, dar flashback-urile nu s-au potrivit întotdeauna cu firul acțiunii. Unele sunt introduse forțat, altele se repetă, prelungind scene mai puțin importante, cele în care viața domestică îmblânzesc „fața” criminalului. Nu este ceva greșit, în condițiile în care Extrem de pervers, șocant de violent și diabolic este imaginea lui Liz despre Ted (doza de umanitate menționată mai devreme), însă ceva lipsește. Ceva nu se leagă. Așa cum îl vedem de câteva ori pe el la pândă, flashback-urile ar fi trebuit să fie strecurate în momente-cheie, când Ted este nesigur sau nervos, ca să putem vedea fisurile din mască. Sunt mici și fragile, dar există. Și îl pot condamna.
Scena finală dintre Ted și Liz a fost incredibilă. Zac Efron și Lily Collins ne-au oferit o provocare, o mărturisire și un atac în mai puțin de cinci minute. Tensiunea este aproape palpabilă, atmosfera este toxică și lugubră, dar niciunul dintre ei nu cedează. Se privesc cu furie, adorație, neliniște și curiozitate, conștienți de cât de puțin timp le-a mai rămas. Ea are nevoie de o confirmare, iar el de ea. Pentru că întotdeauna a fost Liz. În felul lui bolnav și inuman, fiindcă refuz să cred că o persoană capabilă de astfel de fapte mai poate să fie considerat o ființă umană, Ted și-a ținut demonii și obsesiile departe de Liz, oferindu-i o iluzie și un vis.
Procesul capătă gustul unei parodii după prima reprezentație a lui Ted Bundy. E foarte isteț, își alege cu grijă cuvintele și adoptă o atitudine umilă când vede că lucrurile se întorc împotriva lui, căutând mereu noi căi de a-și atrage simpatia juraților sau aprobarea judecătorului Edward D. Cowart (John Malkovich). M-am trezit zâmbind la schimburile de glume între Ted și Edward, în timp ce ultimele cuvinte rostite de judecător rostesc un adevăr cumplit și un scenariu ce ar fi putut să devină realitate dacă mâinile lui Ted nu ar fi fost pătate cu sângele a treizeci de femei și fete.
Aproape că nu am recunoscut-o pe Kaya Scodelario în rolul lui Carole Anne Boone, cea mai înfocată susținătoare a lui Ted. Am detestat-o, dar mi-a fost și milă de ea, cu toate că nu am putut să trec peste o anumită scenă, atât de grotescă și de înjositoare, încât aproape că mi-am dorit ca Ted să o lovească pentru a o trezi la realitate. Adevărul stă în fața ta, iar tu ai impresia că un tip chipeș nu poate să fie capabil de crimă? De tortură? În ce lume trăiești, Carole? Cât de naivă, ca să nu folosesc un termen mai dur, poți să fii?
Jim Parsons (Sheldon din The Big Bang Theory) se folosește din plin de puținul timp alocat pe marile ecrane pentru a-și îndeplini îndatoririle de procuror cu o eficiență de admirat. E interesant contrastul dintre personajul lui, Larry Simpson, un bărbat care nu are timp de pierdut și își prezintă ideile și teoriile cu un calm „arctic”, dorind să încheie procesul cât mai repede, și Ted, veșnic glumeț și amabil, cu costumele lui impecabile și deciziile sale haotice, care îi șochează, fascinează sau uimesc pe cei prezenți în sala de judecată.
Extrem de pervers, șocant de violent și diabolic este un film insensibil și crud pentru familiile victimelor, portretizând un criminal în serie drept un bărbat nevinovat și (uneori) lipsit de apărare, însă am putut să-l apreciez abia la final, după confruntarea dintre Zac Efron și Lily Collins, și secvențele post credits în care ne sunt arătate înregistrări cu adevăratul Ted Bundy. Scenele din film sunt copy-paste, de la primul gest până la ultimul cuvânt. O imagine în oglindă. Oricât de neverosimile par, cel puțin la prima vizionare, ele nu au fost create de echipa de producție a filmului. Sunt reale și te împing spre o întrebare interzisă, pe care îți este rușine să o iei în considerare: Dar dacă nu a fost el?
