Fabrica de păpuși · Elizabeth Macneal

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
9

Uimitor

9.8

User Avg

Fabrica de păpuși · Elizabeth Macneal
Fabrica de păpuși · Elizabeth Macneal

Sufocată de constrângerile societății victoriene și de o familie conservatoare, Iris îndrăznește să își ia viața în propriile mâini atunci când un membru al Frăției Prerafaelite îi oferă șansa să își perfecționeze talentul de pictoriță. În schimbul orelor de pictură oferite de acesta, Iris va trebui să-i pozeze ca model, ceea ce îi va schimba radical existența și o va duce pe un drum greu de imaginat.

Goodreads: 3.77

Poate un tablou să fie o scrisoare de dragoste? Să prindă viață și să încurajeze o obsesie? Să manipuleze și să seducă, poate chiar să sfideze realitatea, creând o halucinație irezistibilă? Elizabeth Macneal ne răspunde la întrebări printr-o călătorie în Londra anului 1850, când îi cunoaștem pe membrii Frăției Prerafaelite, participăm la vernisaje și ne închidem în atelierul de pictură al boemului Louis Frost, prinși între copertele volumului Fabrica de păpuși: roman istoric, thriller psihologic, odă închinată artei și poveste pătimașă de iubire.

Să afirm că „doar” mi-a plăcut debutul autoarei ar fi o minciună. L-am devorat cu o lăcomie nefirească, fascinată de (aparenta) ușurință cu care Macneal îmbină atât de armonios diferite genuri literare, alternând momentele tandre dintre îndrăgostiți cu planurile unui psihopat bântuit de gânduri neverosimile, lecțiile de pictură cu discuții excentrice, decadența luxului cu sărăcia și mizeria ce învăluie străzile londoneze, firul narativ culminând atât cu o conștientizare dureroasă, cât și cu un echilibru precar între familie și aspirații.

Arta este imprevizibilă, nemuritoare și capricioasă. Sfidează reguli, jertfește suflete, distruge minți. Poate să fie respinsă, criticată și distrusă, însă nimeni și nimic nu îi răpește influența, nimeni și nimic nu îi contestă puterea. Artiștii se ascund în spatele șevaletelor, cu mânecile suflecate și pete de vopsea pe obraji, susținând cu ardoare că nu caută recunoștință, apreciere și laude, însă în momentul în care află că tablourile lor urmează să fie expuse la Expoziția de Vară a Academiei Regale sau la Marea Expoziție, emoțiile ies din nou la iveală, iar entuziasmul cu greu mai poate să fie ținut sub control.

Pictorii nu sunt nici pe departe singurele „victime”, singurii care se bucură de o astfel de reușită, dar sunt cei care țes intrigi și hrănesc visuri în Fabrica de păpuși, în timp ce un taxidermist își folosește talentul pentru a săvârși opere ce nasc teamă și dezgust în sufletele privitorilor. Și printre mii de exponate, sub lumina candelabrelor, o regină își așteaptă salvatorul și îi întâmpină pe critici, conștientă de viziunea revoluționară a artistului ce i-a oferit glorie eternă, reformând idealurile acelei perioade.

Societatea victoriană este nemiloasă, chiar ușor parșivă, cu femeile. Sunt mult prea ușor denigrate, iar părerile le sunt ignorate sau luate în derâdere prin râsete și ridicări din umeri, de parcă însuși faptul că gândurile lor au prins glas reprezintă o glumă sau o situație nefirească, la limita absurdului. În ochii lumii, nu există nicio diferență între o prostituată și o femeie care alege să pozeze, să fie muză și model. Ambele primesc bani. Ambele satisfac dorințele bărbaților, fie ele de natură artistică sau carnală. În ochii lumii, ele nu mai există. Nu trebuie să mai existe.

„Când s-a sfârșit dorința ei de a picta și s-a născut cea pentru Louis?”

Iris Whittle lucrează la marele magazin de păpuși al doamnei Salter, alături de Rose, sora ei geamănă. Visează să devină pictoriță și să își vadă tablourile expuse la vernisaje, aspirații nepotrivite pentru o tânără a secolului al XIX-lea. Când i se oferă șansa să pozeze pentru artistul prerafaelit Louis Frost, ea riscă să fie respinsă de familia ei conservatoare și să se afle la mila bârfelor și a supozițiilor. Însă nu îi pasă. După numeroase remușcări și o discuție aprinsă cu sora ei, Iris își face bagajele și întoarce spatele unei vieți monotone, scufundată în nuanțe de gri, pentru a gusta savoarea unei vieți boeme și a simți fiorii primei iubiri.

E muză și artistă, femeie și regină, concubină și tablou. Își șlefuiește talentul cu răbdare și minuțiozitate, muncind fără întrerupere și punând în practică toate sfaturile lui Louis. Cărbunele își schimbă consistența între degetele ei, creioanele alunecă pe hârtie, iar culorile răsar pe pânză, mii de ore închinate unei pasiuni copleșitoare. Iar când Louis o privește printre gene, cu un zâmbet nostalgic abia vizibil pe chipul veșnic visător, când o atrage într-o lume necunoscută, unde pictorii, poeții și criticii îi amintesc, chiar și involuntar, de lipsa ei de cultură, se întreabă dacă o astfel de legătură ar putea fi posibilă, dacă el i-ar accepta limitele și ar cuteza să o vadă drept egala lui.

Știe că nimic nu se poate întâmpla între ei, că dorința pe care o simte e un păcat, primul semn al depravării. A fost atenționată și nu este o fată naivă. Nu vrea să fie o aventură trecătoare, o altă muză ce se rătăcește printre cearșafurile lui de mătase. Tensiunea dintre ei e mistuitoare, aproape palpabilă. Brusc, arta nu mai ocupă primul loc în inimile lor. Cum ar putea Iris să se concentreze când degetele lui Louis îi ghidează mâna pe șevalet? Cum ar putea Louis să își finalizeze capodopera când propriul model îi întunecă judecata, provocându-l să schimbe normele artei, să nu mai surprindă pe pânză mituri false, ce vorbesc despre o perfecțiune imposibil de atins?

Mi-a plăcut atât de mult de Iris! E vulcanică, ambițioasă și îndrăzneață. Se dedică trup și suflet artei, urăște și iubește cu patimă, are curajul să rostească adevărul și să-și apere onoarea, să lupte pentru ceea ce își dorește, în ceea ce crede, dar este de nerecunoscut când se îndrăgostește. Legătura dintre ea și Louis nu este toxică sau înșelătoare. Capătă diverse forme, de la o înțelegere „imorală” încheiată între doi străini la o relație mentor-ucenic, cu toate că atracția întotdeauna a existat. Însă amândoi sunt conștienți de norocul lor, de cât de mult depind unul de celălalt. Ea înflorește ca artistă, iar el se maturizează și își reconsideră prioritățile.

„Iar Louise se uită la ea. Se uită la ea cu adevărat, ca și cum e un obiect care merită studiat, prețuit, apreciat. Ochiul lui e ațintit asupra unui mic pătrat din obrazul ei, creionul nemișcat pe hârtie. Are o privire la fel de puternică precum atingerea.”

Atmosfera din studioul de pictură, care este atât casă, cât și loc de întâlnire pentru membrii Frăției Prerafaelite, este feerică. Un wombat, un mamifer blănos foarte des „întâlnit” în picturile lor, îți fură zâmbete când te aștepți cel mai puțin. Mirosul e amețitor: uleiuri de cânepă și de terpentină, și straturi groase de vopsea, „condimentate” cu trufe și delicatese ce îți lasă gura apă. Zeci de schițe și de tablouri neterminate, perne aruncate pe podea și materiale împrăștiate într-o dezordine aproape studiată. Pensule, scoici și cochilii, palete și idei ce „amenință” o revoluție artistică.

Autoarea romanului Fabrica de păpuși resuscitează cu măiestrie epoca victoriană, evocând diferențele dintre clasele sociale, natura conservatoare a societății și normele nescrise ale epocii. Resimți efectele sărăciei prin ochii lui Albie, un băiat știrb și cu intenții onorabile, nevoit să strângă cadavre pentru taxidermistul Silas pentru a câștiga câțiva bani în plus, sperând să răscumpere datoriile surorii sale, care își vinde trupul pentru a le oferi un acoperiș deasupra capului. E un copil obligat să mintă și să fure, amenințat și persecutat, respins de cei din jur pentru că nu s-a născut cu lingurița de argint la gât. E un supraviețuitor și un erou, chiar dacă are limba ascuțită și negociază mișelește. Cine știe… poate că s-ar fi înțeles cu Oliver Twist (roman disponibil pe Libris).

Antiteza dintre cele două surori este fascinantă. Ambele au un defect fizic, doar că rolurile s-au schimbat: Rose și-a pierdut chipul frumos, iar Iris a răsărit ca un trandafir în anotimpul greșit, eclipsându-și sora fără niciun efort. Niciodată nu și-a dorit să o rănească sau să fie mai bună ca ea, mai frumoasă, mai delicată. Când erau mici, toți ochii erau ațintiți asupra lui Rose. O boală i-a distrus trăsăturile și a împins-o în ghearele umbrelor. Acum își ferește privirea, iar Iris îi amintește în fiecare zi cum ar fi trebuit să arate și ce a pierdut. Invidia și gelozia le despart și le testează dragostea de soră, până în punctul în care insultele amenință să fie rostite, iar scheletele tânjesc să fie eliberate din dulap.

„- Câteodată, zice el, de-abia pot da crezare gândului că vom muri cu toții. Că eu voi înceta să mai exist și că lumea pur și simplu va merge mai înainte ca întotdeauna, iar picturile mele vor fi singura dovadă că am trăit vreodată. Când a murit mama – știu că sună stupid, știu că așa e, dar îmi amintesc că am rămas surprins că soarele a răsărit în acea dimineață. Mi se părea că totul ar fi trebuit să se oprească în loc, ca și cum soarele n-ar mai fi avut de ce să strălucească de vreme ce ea nu mai era acolo să-l vadă.”

Obsesiile pot să fie ținute în frâu, cât timp numele tău nu este Silas și nu ești un taxidermist vrăjit de tânăra noastră muză. E nerăbdător să îi atragă atenția și să îi arate atelierul său. Mintea umană poate să fie o cutie cu comori sau o cușcă a ororilor: Silas nu a avut noroc când a avut loc tragerea la sorți. Mă furnica pielea când vedeam și simțeam prin ochii lui, când se lăsa absorbit de iluzii și trăia o minciună, păcălit de Elizabeth Macneal printr-o serie de coincidențe și simboluri strecurate cu viclenie de-a lungul poveștii.

Vrei să îți fie milă de el și să îl avertizezi, să-i spui că are nevoie de ajutor. Dar nu îndrăznești să te apropii de atelierul lui, cu atât mai puțin să cobori în subsol, fiindcă știi că nu ai nicio șansă să evadezi… sau să uiți. Asemenea tuturor oamenilor, Silas vrea să fie recunoscut și apreciat. El se consideră un artist, doar că operele lui sunt subapreciate sau neînțelese. Cum ar putea o persoană care își pierde vremea cu uleiuri și cărbune să înțeleagă cât de importantă este munca lui? Oare nimeni nu realizează că el conservă o ființă, că îi oferă o nemurire materială?

Tragedia (te) lovește necruțător, chiar dacă intuiești o parte din deznodământ. Arta nu poate exista fără tragedie, fără cuvinte înșelătoare, rostite la mânie, fără lacrimi și ură. Semnele au fost mereu acolo, cu toate că ultimul capitol îți oferă o rază de speranță, o privire pe furiș în viitorul apropiat. Din păcate, am simțit că autoarea s-a grăbit fix la final; parcă lipsesc câteva zeci de pagini, inclusiv două scene după care tânjeam. Am fost furată, însă asta nu mă va împiedica să recomand Fabrica de păpuși tuturor cititorilor, indiferent de preferințele lor – un avantaj când debutezi cu un roman complex, care alternează genurile literare.

9

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader