Favoritul tuturor, ursul Paddington revine la cinema

Expert în bune maniere şi mare consumator de marmeladă, prietenosul urs Paddington își continuă aventura din 1 decembrie, la cinema, cu o cuceritoare expediție de familie prin cele mai importante obiective turistice londoneze. Distribuit de Vertical Entertainment, filmul „Paddington 2” va putea fi urmărit atât în varianta subtitrată, cât și dublată.

Copiii l-au cunoscut pe Paddington mai întâi în cartea lui Michael Bond din 1958 – „Un urs pe nume Paddington”. Ultima carte scrisă de Bond, care a trecut în neființă anul acesta la vârsta de 91 de ani, a fost lansată în ianuarie 2017. De-a lungul anilor, Bond a scris mai bine de douăzeci de cărți despre acest urs iubitor de sandviciuri cu marmeladă, cărți care s-au vândut per total în peste 35 milioane de copii în întreaga lume și care au fost traduse în 40 de limbi. Personalitatea micului urs din Peru, ale cărui maniere impecabile și bune intenții conduc frecvent către momente extrem de comice, a captivat publicul de toate vârstele, iar aventurile lui sunt recunoscute acum drept povești clasice pentru copii.

Paddington a ajuns pentru prima dată pe marile ecrane în 2014, iar personalitatea lui călduroasă și amabilitatea fermecătoare l-au transformat în mascotă naţională, recunoscută peste tot în lume. În aceeași măsură, filmul a fost extrem de apreciat de criticii de specialitate care i-a oferit distincția de „Cea Mai Bună Comedie” la Empire Awards 2015.

Cu încasări de peste 250 de milioane de dolari la nivel mondial, aventura a devenit cel mai   profitabil film de familie independent non-american, din toate timpurile, un record absolut care a sursprins echipa de producție și a determinat-o să se gândească la o continuare.

Filmul continuă povestea lui Paddington, un urs peruvian care vine la Londra în căutarea unui cămin și a unei familii. Adoptat de familia Brown din Windsor Gardens, personajul devine unul dintre cei mai îndrăgiţi locuitori din cartier. În timp ce caută cadoul perfect pentru aniversarea de o sută de ani a mătușii Lucy, Paddington vede o carte tridimensională unică în magazinul de antichități al domnului Gruber și se angajează în tot felul de job-uri ciudate pentru a aduna bani să o cumpere. Dar cartea a intrat și în atenția unei celebrități locale, actorul Phoenix Buchanan (Hugh Grant), care are scopuri ascunse și nu ar vrea să o împartă cu altcineva.

Actorii Hugh Grant și Brendan Gleeson se alătură distribuției primei parţi, alcătuită din Hugh Bonneville, Sally Hawkins, Julie Walters, Jim Broadbent, Peter Capaldi, Madeleine Harris și Samuel Joslin, Ben Whishaw ca voce a lui Paddington și Imelda Staunton ca voce a mătușii Lucy. O producţie StudioCanal, „Paddington 2” are lansarea pe marile ecrane din ţară începând cu 1 decembrie.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=2AlPjEjy3E8″ /]

Ușor zăpăcită și încăpățânată, consideră că viața trebuie privită cu umor și cu un strop de ironie. Îi place să creadă că norocul ți-l faci singur, așa că și-a făcut un trifoi cu 4 foi și l-a pus pe pălărie. :)

Păzea! Proud MaryAsasina ia cinematografele cu asalt!

Primul week-end din februarie aduce pe marile ecrane din România “Proud Mary” / „Asasina”, un palpitant thriller de acțiune, cu Taraji P. Henson și Danny Glover în distribuție. Adevărată explozie de adrenalină, cu arme letale și cai putere furioși, dar și o poveste aparte de viață, filmul va rula la cinema începând de vineri, 2 februarie 2018. Mary (interpretată de actrița Taraji P. Henson) a fost...[Read More]

Angelina Jolie revine pe marile ecrane în Maleficent II

Filmările pentru „Maleficent II” – care le are ca protagoniste pe Angelina Jolie şi Elle Fanning – au început la Studiourile Pinewood şi în câteva locaţii din Marea Britanie. Noua producţie Disney vine în continuarea filmului din 2014, care s-a bucurat de un succes impresionant în rândul spectatorilor. Jolie, câştigătoarea unui premiu Oscar şi a trei Globuri de Aur, intră din nou în pielea persona...[Read More]

Patrizia Paglieri ne învață să gătim „Ca la mama acasă”

Rețete savuroase și gustoase, preparate inedite, un decor festiv, de toamnă, și un zâmbet strălucitor: așa am fost întâmpinată la lansarea oficială a producției „Ca la mama acasă – cu Patrizia Paglieri”, o emisiune filmată la sfârșitul acestei veri în studioul TV Paprika din Ungaria. Pe lângă atmosfera relaxantă de la 13 la 11, o degustare de vinuri și un colț de rai de la Velluto, dedicat devorat...[Read More]

„Povestea unui pierde-vară”: cea mai așteptată comedie a toamnei

Mult umor, un bărbat la 40 de ani prins între atracția către tinere și posibilitatea unei relații mature și un București luminos. Sunt doar câteva dintre atributele comediei „Povestea unui pierde-vară”, regizată de Paul Negoescu. Realizatorii succesului de box-office din 2016 „Două lozuri” revin din 21 septembrie în cinematografe și promit o porție sănătoasă de zâmbete și bună dispoziție. Petru (A...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader