Gerard Butler luptă pentru salvarea omenirii în Geostorm: Pericol Global

Odată cu lansarea filmului „Geostorm: Pericol Global” în cinematografe din 20 octombrie, Gerard Butler revine în atentia publicului, de această dată sub îndrumarea lui Dean Devlin, care debutează acum şi ca regizor, după ce a devenit cunoscut ca scenarist şi producător al SF-ului de referinţă „Independence Day”.

Atunci când o serie de dezastre naturale au amenințat planeta, conducătorii lumii s-au întâlnit pentru a pune la punct o rețea complicată de sateliți, prin intermediul căreia şi-au propus să controleze clima globală și să mențină populaţia în siguranță.  Însă acum sistemul construit pentru a proteja Pământul îl atacă și este o cursă contra cronometru pentru descoperirea realei amenințări înainte ca o furtună mondială să măture tot… și pe toți odată cu ea.

Distribuția filmului „Geostorm: Pericol Global” îl prezintă în rol principal pe Gerard Butler (“Olympus Has Fallen,” “300”) alături de: Jim Sturgess (“Cloud Atlas”), Abbie Cornish (“Limitless”), Alexandra Maria Lara (“Rush”), Daniel Wu (“The Man with the Iron Fists,” “Warcraft: The Beginning”), Eugenio Derbez (“How to Be a Latin Lover”), cu nominalizații la Premiul Oscar: Ed Harris (“The Hours,” “Apollo 13”) și Andy Garcia (“The Godfather: Part III” – Nașul: Partea III).

Gerard Butler apare în rolul lui Jake Lawson, un om de știință care, împreună cu fratele său, Max, interpretat de Sturgess, trebuie să rezolve disfuncțiile din programul satelitului. Cornish o interpretează pe agent Servicii Secrete Sarah Wilson; Lara apare în rolul lui Ute Fassbinder, astronautul ISS care conduce stația spațială; Wu în rolul lui Cheng Long, supervizorul din Hong Kong al programului satelit; Derbez în rolul membrului de echipaj de la stația spațială Al Hernandez; cu Garcia în rolul Președintelui S.U.A. Andrew Palma; și Harris în rolul Secretarului de Stat Leonard Dekkom. Tot în distribuția filmului îi regăsim și pe Zazie Beetz (viitorul „Deadpool 2,” „Atlanta”), Adepero Oduye („The Big Short,” „12 Years a Slave”), Amr Waked („Lucy,” „Syriana”), și Robert Sheehan („The Mortal Instruments: City of Bones,” „Season of the Witch”).

Scris de Dean Devlin & Paul Guyot, „Geostorm: Pericol Global” este produs David Ellison, Devlin și Dana Goldberg de la Skydance. Herbert W. Gains, Marc Roskin de la Electric Entertainment și Don Granger de la Skydance sunt producători executivi. Rachel Olschan de la Electric Entertainment și Cliff Lanning sunt co-producători.

Echipa de creație din spatele camerelor de filmat îi include pe: directorul de imagine Roberto Schaefer (“Finding Neverland,” “Quantum of Solace”); designerul de producție Kirk M. Petruccelli (“White House Down”); editorii Ron Rosen (“Godzilla”), nominalizatul la Premiul Oscar Chris Lebenzon (“Crimson Tide,” “Top Gun”) și nominalizatul la Premiul Oscar John Refoua (“Avatar”); designerul de costume Susan Matheson (“The Big Short,” “Safehouse”); și supervizorul VFX Jeffrey A. Okun (“Clash of the Titans,” “The Day the Earth Stood Still”). Muzica îi aparține lui Lorne Balfe (“The LEGO® Batman Movie”).

Warner Bros. Pictures și Skydance prezintă, o producție Skydance şi Electric Entertainment, un film realizat de Dean Devlin, „Geostorm: Pericol Global” va fi distribuit din 20 octombrie pe marile ecrane, în formatele 3D, 2D, IMAX şi 4DX.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=EuOlYPSEzSc” /]

Ușor zăpăcită și încăpățânată, consideră că viața trebuie privită cu umor și cu un strop de ironie. Îi place să creadă că norocul ți-l faci singur, așa că și-a făcut un trifoi cu 4 foi și l-a pus pe pălărie. :)

,,Câinele, adevăratul meu prieten 2” așteaptă iubitorii de animale în cinematografe din 21 iunie

Unele prietenii durează mai mult de o viață. Acesta este şi cazul filmului ,,Câinele, adevăratul meu prieten 2”, care din 21 iunie va avea premiera pe marile ecrane din România. Continuarea succesului internațional care şi-a adjudecat inimile a milioane de spectatori, o nouă ecranizare în care îndrăgitul patruped Bailey vrea să îşi împlinească un nou destin şi alături de cei dragi ajunge în locuri...[Read More]

Din 5 septembrie, DIVA va difuza în premieră sezonul 2 al serialului „Asistenți medicali”

Unul dintre cele mai noi seriale medicale revine la DIVA în septembrie cu un sezon în premieră în România. Sezonul doi al serialului Asistenți medicali urmează să fie difuzat din 5 septembrie, duminica, de la 20:00. În noile episoade, cei cinci asistenți medicali începători revin la datorie în prima linie împotriva pandemiei: Grace Knight (Tiera Skovbye), Ashley Collins (Natasha Calis), Keon Colby...[Read More]

Balázs Hajós a fost numit Vice Președinte Affiliate Sales, pentru AMC Networks International – Europa Centrală și de Nord

AMC Networks International (AMCNI) – Europa Centrală și de Nord a anunțat astăzi promovarea lui Balázs Hajós în funcția de Vice Președinte Affiliate Sales. Din noul său rol extins, Hajós va supraveghea managementul vânzărilor afiliate AMCNI – Europa Centrală și de Nord în peste 30 de teritorii. Responsibilitățile actuale ale lui Hajós se vor extinde și vor include și supravegherea întregilor activ...[Read More]

Din 13 februarie amatorii genului thriller vor descoperi la DIVA miniseria „Mi-am ucis soțul”

„Mi-am ucis soțul” (J’ai tué mon mari, 2021) este o miniserie franțuzească, difuzată în premieră la DIVA din 13 februarie, produsă de Next Episode și scrisă de Sophie Dab, Rémy Silk Binisti, Lucie Fréjaville și Justine Kim Gautier, după ideea originală a lui Henri Debeurme (Trauma). Cele șase episoade sunt programate duminica, câte două episoade de la ora 21:00. „Mi-am ucis soțul” este o pro...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader