Mia și leul alb (2019) · Mia and The White Lion

 Îmi amintesc filmele de duminică din copilărie, difuzate la TV dimineața sau la prânz, probabil intervalele cu cea mai mică audiență din zi. Erau proiecții de duzină, menite să umple timpii morți până la orele la care oamenii deschideau televizoarele, pentru a căuta diverse emisiuni sau seriale săptămânale. Urmăream povestea cu un vag interes, deoarece important pentru mine era să aflu cum este prezentat punctul culminant. Exact acest sentiment l-am avut la vizionarea Mia și leul alb, de aceea voi cataloga filmul drept unul nostalgic.

Animalele au farmecul lor aparte în cinematografie, ba chiar sunt ingredientele unei rețete care atrage mai multe tipuri de public. Să luăm ca exemplu Alpha (căruia i-am dat nota 5 pentru simplul fapt că a fost narat de ați-ghicit-cine Morgan Freeman), în care un homo preistoricus aflat la vârsta adolescenței se pierde de tribul de care aparținea și ajunge să se împrietenească cu un lup. Un scenariu care din start pleacă de la premisă falsă, deoarece lupul este un mamifer special ce nu poate să fie dresat.

La nici jumătate de an distanță, suntem puși în fața unei noi relații om-animal, de data aceasta un pic mai plauzibilă. Charlie, un nume care, din punctul meu de vedere, se potrivește ca o mânușă de blană Regelui Animalelor, este un leu alb despre care Mia (Daniah De Villiers) crede că s-a născut pentru a împlini profeția legată de animalul care îi va salva pe toți, iar pentru asta trebuie să ajungă în micuțul lui trib din Africa, de care aparține.

Charlie se naște la ferma lui John Owen (Langley Kirkwood), tatăl Miei, care visa să transforme locul într-o atracție turistică. La fel ca aurul alb, acest leu face orice ochi să sticlească, în fața unui orizont plin de câștiguri financiare fabuloase. Vestea apariției unui trofeu atât de rar circulă extrem de repede și imediat sosesc oferte din partea oamenilor care plătesc o avere doar ca să împuște un animal exotic. Mia află de planul tatălui de a-l vinde pe Charlie și hotărăște să-l reunească de una singură cu tribul din profeție.

Toate bune și frumoase, dar, din nefericire, de aici încep să apară lacunele. Leul este deja trecut de 3 ani, vârsta la care aceste mamifere ating maturitatea, și totuși rezistă instinctului primar de a se hrăni cu carne. Mia, pe de altă parte, conduce atât de bine o mașină la 14 ani, de parcă aceasta ar fi vârsta din carnetul de conducere și nu din buletin. Deci călătoria lor spre tribul de origine este o succesiune iritantă de trecem peste.

Însă mai sunt și alte lucruri importante, dar peste care nu poți să treci. De exemplu, interpretarea dezamăgitor de slabă și vădit lipsită de interes a actriței Melaniei Laurent, mama Miei. Misiunea ei a fost să-mi arate că nu-și dorea să trăiască la fermă, dar că sacrificiul făcut în favoarea familiei este mai presus decât propriile dorințe egoiste. Însă ea mi-a dat senzația că nu-și dorea să joace în film și că așteaptă cu nerăbdare să se termine filmările. Norocul meu că toată pelicula nu a durat decât o oră și jumătate.

Totuși, în ciuda așteptărilor personale legate de calificativul filmului, Mia și leul alb primește din partea mea notă de trecere. Iar motivul este simplu: după ce mi-am făcut temele, am aflat că regizorul Gilles de Maistre a început acest proiect curajos, în care a vrut să redea întocmai relația dintre un leu și un copil, dintr-un soi de încăpățânare. Un aspect impresionant, mai ales datorită faptului că șansele erau împotriva lui și nimeni nu-l încuraja în direcția asta. Filmările au durat 2 ani și jumătate, adică vârsta aproximativă a lui Charlie. Așadar, imaginile cu Mia, în care este prezentată relația ei foarte apropiată cu leul, sunt autentice și deci demne de admirat.

Poate dacă ar fi fost făcut de Național Geografic, Mia și leul alb ar fi impresionat prin cadre spectaculoase trase în natură și autenticitatea sunetelor din junglă. Din păcate, după vizionarea lui, rămân cu sentimentul că intenția a fost bună, dar execuția extrem de slabă. Poate Maistre se va întoarce peste alți 3 ani cu altă producție curajoasă, după ce va fi învățat din greșelile făcute de prezentul manifest împotriva împușcării leilor.