Povestea incredibilă a lui Enzo (2019) · The Art of Racing in the Rain

Cronici Filme Recenzii
Comandă cartea
8

Grozav

9.6

User Avg

Povestea incredibilă a lui Enzo (2019) · The Art of Racing in the Rain
Povestea incredibilă a lui Enzo (2019) · The Art of Racing in the Rain

Bazat pe cel mai bine vândut roman al lui Garth Stein, Povestea incredibilă a lui Enzo este o relatare emoționantă, văzută prin ochii lui Enzo, un cățel inteligent și spiritual (dublat de Kevin Costner). Prin legătura cu stăpânul său (Milo Ventimiglia), un dornic șofer de curse de Formula 1, Enzo dezvoltă o viziune extraordinară asupra condiției umane și înțelege că tehnicile necesare pe pista de curse pot fi, de asemenea, folosite pentru a naviga cu succes în călătoria prin viaţă.

Premiera în România: 16. 09. 2019

An publicare carte:Editură:Gen film:, An lansare film:Regizori:Actori:, , Rating:Distribuitori:Autor:

Într-un secol în care stresul, grijile și oboseala par să învingă speranța, optimismul și sănătatea, evit filmele cu animale și dramele de familie. Sunt nostalgice, triste și emoționante. Întotdeauna va exista un conflict domestic, un accident neprevăzut, o boală ce nu poate să fie respinsă prin medicamente/tratamente sau o scenă ce îți va consuma tot stocul de șervețele, pregătit în avans, mai ales dacă ai o „slăbiciune”, asemenea mie, și vrei să adopți și să protejezi aproape toate animalele din lume. Am știut că Povestea incredibilă a lui Enzo nu le va permite ochilor mei să rămână uscați, dar nu am crezut că voi trișa și că îi voi închide la final, mândră de Enzo, Denny, Eve și Zoë.

Am încălcat o regulă „vitală” pentru un cititor împătimit: nu am citit romanul înainte să văd filmul. Am remediat imediat situația, mulțumită prietenilor de la Leda Edge, prezenți la avanpremiera organizată de Odeon Film. M-am simțit puțin vinovată, cu cartea necitită în geantă, martora unei adaptări ce aduce o schimbare neașteptată după prima oră, evitând un subiect delicat pentru tinerii cinefili. Probabil că regizorul a dorit ca Povestea incredibilă a lui Enzo să rămână un film potrivit pentru întreaga familie, chiar dacă o scenă specifică unui horror a reușit să se strecoare în montajul final (există un termen ce descrie „teama de zebre”?).

Contrar așteptărilor, filmul nu s-a axat pe scene exagerat de dramatice pentru a obține o reacție din partea publicului. La limita dintre comic și tragic, Povestea incredibilă a lui Enzo surprinde fragilitatea vieții umane, efemeră și nedreaptă, prin ochii celui mai bun prieten al omului, un câine filosof pasionat de curse de mașini, dependent de televizor, plimbări în parc și jocuri ce implică șosete murdare, un detectiv iscusit și un cinefil devotat (Al Pacino este unul din actorii lui preferați și nu doar pentru excelenta interpretare din După-amiază de câine / Dog Day Afternoon).

Nu este un secret că Enzo este sufletul familiei și liantul dintre personaje. Poate că ești tentat să atribui rolul unui copil, Zoë fiind, fără voia ei, declanșatorul unui lanț intern de conflicte, minciuni și sacrificii, toate avându-l drept „creditor” pe Denny Swift (Milo Ventimiglia), stăpânul lui Enzo și „cel mai bun om din lume”, însă labradorul-terier reușește să rezolve problemele oamenilor, să le ofere alinare și să-i împiedice să comită o greșeală imposibil de îndreptat.

Te uimesc calitățile lui Enzo? Și pe mine. Este foarte perseverent și atent la detalii, ascultă și memorează tot ce i se spune, îi este loial familiei Swift și ar face orice ca să-i protejeze, însă foarte rar încalcă limitele și le arată cât de conștient este de problemele lor. Preferă să adopte o mască, mai ales în preajma străinilor sau a persoanelor care refuză să îi accepte inteligența, alegând să fie „un câine prost”, așa cum oamenii se așteaptă să fie.

Mă bucur enorm de mult că „vocea” lui Enzo este Kevin Costner. Actorul american știe când să fie ironic și circumspect, cum să surprindă audiența cu un monolog melancolic, neașteptat de apăsător și de veridic, criticând prin intermediul lui Enzo absurditățile și obsesiile umanității, răutatea colectivă și dorința primordială a oamenilor de a învinge în orice situație, indiferent de circumstanțe sau de suferința provocată celor din jur.

Prin ochii lui Enzo, te vezi într-o lumină nouă. El îți împărtășește o parte din obiceiuri și preferințe, mai ales la capitolul mâncare, însă are un suflet mult prea nobil pentru a accepta nedreptățile „gratuite” dintre oameni. Viața ar putea să fie atât de simplă și de frumoasă dacă ne-am accepta diferențele și părerile, în loc să le folosim pe post de arme și declanșatoare de conflicte. Tragediile ar trebui să-i unească pe oameni, nu să-i dezbine, să-i facă mai puternici, nu să-i arunce în brațele disperării. Oricât de dureros este adevărul, Enzo învață să facă diferența dintre ficțiune și realitate, să salveze doar anumite informații de la televizor, dezvoltându-și într-un ritm fulgerător principiile și idealurile.

Totul era atât de simplu, atât de ușor. Când era pui, când erau doar ei doi, Enzo și Denny. Apoi a apărut ea, frumoasa Eve (Amanda Seyfried), care se spală mult prea des și îl face pe Denny să zâmbească în miez de noapte. Ar putea să fie o competiție pentru inima celui pe care îl iubesc cel mai mult pe lume, însă Eve și Enzo ajung repede la un armistițiu și formează propria lor familie când Denny este plecat cu zilele sau săptămânile, urmărindu-și visul de a deveni pilot de curse. Are susținerea lor nemărginită, chiar dacă absența lui se resimte. Eve îl încurajează să participe la cât mai multe competiții și să capete experiență, să lupte pentru ce își dorește și să nu își regrete deciziile. Ea întotdeauna o să fie acasă, cu Enzo și cu fiica lor Zoë, cei mai înfocați susținători ai lui Denny Swift.

Ar putea distanța să ascundă semnele? Teama? Durerea? Ar putea distanța să fie o scuză, o modalitate prin care respingi adevărul și alegi să te bucuri doar de prezent? Ignori simptomele și zâmbești. Zilele se scufundă în monotonie și aproape că îți accepți minciunile. Problema? Enzo știe. Enzo simte. Și Enzo suferă pentru că nu poate să vorbească și să identifice din timp dușmanul, cel care amenință să-i distrugă familia și să-i separe pe Denny, Eve și Zoë.

În gând îl strigați Jack Pearson (This is Us), dar, pentru mine, Milo Ventimiglia întotdeauna o să fie Peter Petrelli (Heroes). Până în 2016, numele lui ajunsese să fie asociat cu seriale anulate și filme ușor de uitat, care refuzau cu încăpățânare să sară de nota 6 pe IMDb. Dacă This is Us a fost colacul lui de salvare, Povestea incredibilă a lui Enzo confirmă că Milo știe să fie fermecător chiar și atunci când scenariul nu este o provocare.

Legătura dintre Denny și Enzo este surprinsă încă de la „naștere”, când un mic labrador-terier îi atrage atenția viitorului pilot de curse. Feeling? Intuiție? Noroc? Soartă? Nu știu ce l-a îndemnat pe Denny să-l aleagă pe Enzo. Și nici măcar nu contează. Din momentul în care în cei doi decid să își petreacă viața împreună și să devină cei mai buni prieteni, frați de curse aproape imposibil de despărțit, nimeni și nimic nu poate să-l convingă pe Enzo că Denny nu este un om bun sau pe Denny că este mult prea îngăduitor și atașat de Enzo.

Mi-ar fi plăcut să fie credibilă povestea de iubire dintre Milo Ventimiglia și Amanda Seyfried, însă nu puteam să scap de sentimentul că sunt buni prieteni sau, și mai rău, frate și soră. Lucrurile se schimbă după nașterea lui Zoë; scenele devin mai dramatice, temerile îl împiedică pe Enzo să doarmă, iar Milo și Amanda își iau „rămas bun” de la cei doi îndrăgostiți lipsiți de probleme pentru a deveni părinți ce trebuie să oscileze între obligații, slujbe, pasiuni, vise și un viitor cu surprize neanunțate. Suferința oferă credibilitatea care lipsește în prima parte a filmului, oglindită de o iubire capabilă să reziste oricărui obstacol.

Denny și Eve au noi provocări de înfruntat și își oferă reciproc alinare, curaj și încredere, fără să aducă în discuție subiectul delicat, evitat până în clipa în care situația scapă de sub control. Atunci s-ar putea să simți prima înțepătură a lacrimilor: Enzo știe și e furios pentru că nu poate să le spună. E furios pentru că este un câine și că nu are degete opozabile. E furios pentru că nu poate să vorbească, doar să fie alături de ei și să le vegheze somnul. Și îți spune ție toate gândurile și nemulțumirile sale, sperând că astfel cineva o să știe, la rândul său, că nu este „un câine prost” și că teama lui cea mai mare este să devină o povară sau o simplă responsabilitate.

Așa cum am spus și la începutul articolului, există o singură diferență majoră între film și carte, însă nu schimbă acțiunea, doar evită folosirea unei teme nepotrivite pentru un public mai tânăr. Există mici „artificii”, personaje care arată și se comportă diferit, dar nimic deranjant sau care să îi supere pe cititori. În plus, majoritatea replicilor sunt copy-paste, iar Enzo își păstrează personalitatea și curiozitatea chiar și pe marele ecran.

În comparație cu cartea, filmul nu surprinde atât de bine pasiunea lui Enzo pentru cursele de mașini. Senzația. Mișcarea. Viteza. Suprafața pistei. Zona de frânare. Cauciucurile. Sunetul. Aici intervine autorul Garth Stein, ce îl îndrumă pe Enzo pe pistă și îi oferă libertatea mult râvnită. E curios și dependent de adrenalină. Urmărește cu atenție înregistrările cu Denny și îi ascultă comentariile. Cum ar putea să nu fie atras de viteză și de promisiunea necunoscutului? Cum ar putea să nu își dorească să fie alături de Denny în mașină, să fie acolo când acul sare de 200km/oră?

Adaptarea îmblânzește dificultățile întâmpinate de Denny în roman: acuzațiile ce îi sunt aduse rămân neschimbate, însă martorul de bază are o motivație diferită, cuvintele sale având puterea să-l transforme într-un infractor de cea mai joasă speță. Socrii de pe marile ecrane sunt mai cumpătați și par să aibă o coloană vertebrală, în timp ce Stein insistă pe ideea clasică, un tată ce își pune fiica pe piedestal și o mamă care nu are curajul, puterea sau voința să își termine ideile și să preia inițiativa.

Enzo și Denny se află mereu în lumina reflectoarelor. Celelalte personaje au rol fix, care nu le permite să te impresioneze sau să îți mențină atenția mai mult de câteva capitole, pentru ca tu să fii întotdeauna alături de frații de curse. Voiam mai multe scene cu Eve și Enzo. Voiam ca Zoë să nu fie ignorată sau să fie monedă de schimb. Voiam ca duo-ul să nu îi eclipseze pe cei din jurul lor, ca Enzo să își continue seria de comentarii și observații sarcastice pe un număr mai mare de pagini, fermecată de sinceritatea lui brutală, savuros de „spumoasă”.

Acțiunea dintre coperte încetinește când Enzo își pune ochelarii de filosof și trasează o paralelă între obiceiurile zilnice și etapele unei curse de mașini. Indiferent de situație, mereu va găsi o asemănare între aspirațiile personale și traseul unei curse. Analiza pare o formulă de matematică cu prea multe variabile. Te sperie numărul de posibilități și obstacolele ascunse, scenariile ce depind de un traseu aflat în continuă schimbare, de rezistența, creativitatea sau experiența piloților, care pot oricând să îți distrugă teoriile și să fie atrași de risc, punându-i pe toți în pericol.

În adrenalina momentului, când sărutul vitezei te ademenește cu promisiunea victoriei, Enzo este singurul care vede imaginea de ansamblu. Și e uimit, curios, trist. Poate și puțin speriat. Ce se întâmplă la finalul unei curse? Când știi că următoarea competiție o să fie și ultima, că a sosit momentul să te retragi și să alegi siguranța în detrimentul riscului?

Aș vrea să îți spun că toate răspunsurile se regăsesc în Povestea incredibilă a lui Enzo, însă filmul este abia primul tău antrenament pe pistă și un test de anduranță. Romanul îți oferă instrucțiuni și sfaturi, te avertizează din timp de pericol și îți menține optimismul la cote înalte, apoi te trezește la realitate, te împinge înapoi în sala de cinema și te abandonează la final, când încă nu știi ce te va ajuta mai mult: să râzi sau să plângi. După un film emoționant și o carte ce îți testează umanitatea, singurul remediu poate să fie o îmbrățișare de la Enzo (doar să nu-i dai înainte ardei iuți).

8

Grozav

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader