Studiu despre magie, de Maria V. Snyder (fragment)

Studiu despre magie, de Maria V. Snyder, continuarea romanului Studiu despre otravă și al doilea volum al Cronicilor din Ixia, apare la finalul lunii ianuarie în colecția Leda Edge. Traducere de Oana Stănescu.

TREBUIE SĂ ÎȘI CONFRUNTE TRECUTUL TREBUIE SĂ ÎȘI STĂPÂNEASCĂ VIITORUL.

Yelena s-a reîntors în patria sa natală, în Sitia. Numai că reuniunea cu membrii neamului Zaltana nu este chiar așa cum s-ar fi așteptat: deși părinții pe care nu și-i amintește o primesc cu brațele deschise, fratele mai mare o acuză că ar spiona pentru comandantul suprem al Ixiei. Tânăra își începe instruirea în arta practicării magiei, doar pentru a se trezi, în curând, prinsă în vâltoarea unui complot pentru cucerirea Ixiei de către un tânăr care pretinde c-ar fi cel din urmă prinț rămas în viață al fostei familii domnitoare. Cu un frate care îi vrea moartea, o profesoară care nu se dă în lături să o împingă dincolo de limite și magicieni care îi invidiază puterile, Yelena descoperă cât de important e să ai prieteni vechi dispuși să te ajute să le faci față noilor dușmani.

„Încântător și plin de viață, romanul Mariei V. Snyder este o combinație de fantezie și poveste de dragoste, care îi va cuceri pe cititori.” Publishers Weekly

 


 

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Bursa Nemira – cărți pe viață pentru elevi, ediția 2018 (8 octombrie – 13 decembrie)

Un cititor trăiește o mie de vieți înainte de a muri. Cel care nu citește niciodată trăiește doar una. (George R.R. Martin) Editura Nemira anunță organizarea celei de-a doua ediții a Bursei de cititor Nemira, un proiect concurs, care răspunde nevoii sociale de a educa prin lectură, de a promova cultura scrisă și obișnuința de a citi de plăcere. Proiectul se va desfășura în perioada 8 octombrie – 1...[Read More]

Volumul „Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei” este disponibil pentru precomandă

Volumul Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei este a doua carte din monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor, dinastia care a condus Rusia timp de mai bine de trei secole, până în 1917. Volumul este disponibil pentru precomandă exclusiv pe site-ul Editurii ALL. Pe durata campaniei de precomandă, volumul are un preț spe...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Ghid de jupoane și piraterii pentru doamne, de Mackenzi Lee

Luna aceasta la Leda Edge: Ghid de jupoane și piraterii pentru doamne, de Mackenzi Lee, traducere de Carmen Ion, continuarea bestsellerului Ghid de vicii și virtuți pentru gentlemeni. Bonus în această ediție: nuvela Ghid pentru gentlemeni: Cum să ai noroc în amor. Revenită în Anglia, după uimitoarele sale aventuri în compania destrăbălatului frate mai mare, Monty, Felicity Montague și-a pus în min...[Read More]

Ia uite cine s-a întors · Timur Vermes

Hitler se trezește pe o stradă din Berlinul anului 2011. Vede cerul albastru. Vede o gașcă de copii care se joacă fotbal. Prea tineri pentru armată, dar destul de mari să facă parte din tineretul hitlerist. Lipsit de un simț al umorului și înfrânt de imperiul capitalist, Hitler ține un discurs analitic al societății noastre, care aprofundează toate defectele societății moderne, văzute dintr-o pers...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader