Studiu despre magie, de Maria V. Snyder (fragment)

Studiu despre magie, de Maria V. Snyder, continuarea romanului Studiu despre otravă și al doilea volum al Cronicilor din Ixia, apare la finalul lunii ianuarie în colecția Leda Edge. Traducere de Oana Stănescu.

TREBUIE SĂ ÎȘI CONFRUNTE TRECUTUL TREBUIE SĂ ÎȘI STĂPÂNEASCĂ VIITORUL.

Yelena s-a reîntors în patria sa natală, în Sitia. Numai că reuniunea cu membrii neamului Zaltana nu este chiar așa cum s-ar fi așteptat: deși părinții pe care nu și-i amintește o primesc cu brațele deschise, fratele mai mare o acuză că ar spiona pentru comandantul suprem al Ixiei. Tânăra își începe instruirea în arta practicării magiei, doar pentru a se trezi, în curând, prinsă în vâltoarea unui complot pentru cucerirea Ixiei de către un tânăr care pretinde c-ar fi cel din urmă prinț rămas în viață al fostei familii domnitoare. Cu un frate care îi vrea moartea, o profesoară care nu se dă în lături să o împingă dincolo de limite și magicieni care îi invidiază puterile, Yelena descoperă cât de important e să ai prieteni vechi dispuși să te ajute să le faci față noilor dușmani.

„Încântător și plin de viață, romanul Mariei V. Snyder este o combinație de fantezie și poveste de dragoste, care îi va cuceri pe cititori.” Publishers Weekly

 


 

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

[CONCURS] #DescoperăAmerica la #Bookfest13 și câștigă unul dintre cele 3 vouchere de 100 de lei

La sfârșitul lunii mai, Pălăriile se reîntâlnesc la a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest! Târgul va avea loc între 30 mai și 3 iunie, la Romexpo, în noul pavilion B2. Intrarea este liberă, iar Invitatul de Onoare este SUA. Pentru că lista unui bookaholic crește exponențial (nu încercați să ne mințiți, știm adevărul), iar editurile ne-au dezvăluit doar o parte din noutățile ș...[Read More]

Fangirl · Rainbow Rowell – „Sunt prea mulţi oameni. Şi nu am ce căuta printre ei.”

„- De ce scriem ficțiune? întrebă profesoara Piper. Cath se uită în jos, în caiet. Ca să dispar.” Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul defangirl, internetul nu este (tocmai) blând în explicaţii: o persoană obsedată de un film, de un serial, de o carte, de un artist, un stalker începător, ce are reacţii puternice, uneori nesănătoase, prin care îşi împărtăşeşte entuziasmul şi nerăbdarea...[Read More]

Veronica Roth, autoarea seriei „Divergent”, vine la FILIT Iaşi (3-7 octombrie)

Scriitoarea Veronica Roth, numărul 1 în topul The New York Times al celor mai bine vânduţi autori, pentru Trilogia Divergent (Divergent, Insurgent, Experiment), va fi prezentă la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT în perioada 3-7 octombrie, anunţă organizatorii. Trilogia Divergent a fost adaptată într-o serie de filme, cu actorii Shailene Woodley şi Theo James î...[Read More]

„Trei femei”, de Lisa Taddeo, cea mai dezbătută carte a anului, va fi lansată la București în prezența autoarei!

Editura Litera vă invită vineri, 18 octombrie, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la întâlnirea cu Lisa Taddeo, autoarea celei mai importante cărți contemporane despre dorința feminină. În ultimii opt ani, jurnalista Lisa Taddeo a traversat de şase ori Statele Unite pentru a cunoaşte femei obişnuite, din diverse regiuni şi din diverse medii. Rezultatul, Trei femei, este cel mai...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader