A Monster Calls · Copacul cu povești (2017)

Cronici Filme FilmeFX Foxisme
9

Uimitor

8

User Avg

A Monster Calls · Copacul cu povești (2017)
A Monster Calls · Copacul cu povești (2017)

Bazat pe romanul omonim scris de Patrick Ness, „A Monster Calls” este povestea emoționantă a unui băiat cu o copilărie umbrită de boala gravă a mamei sale și vizitele nocturne ale unui monstru milenar.

În fiecare seară, Conor merge la culcare cu teamă și speranța ca măcar o noapte să aibă un somn liniștit. Inevitabil însă, imediat după miezul nopții, are același coșmar: din întunericul nopții, vântul îi aduce la fereastră un monstru înspăimântător. Acesta îi va spune trei povești impresionante, după care îi va cere ceva cu adevărat important în schimb.

 pe IMDb

The Monster: Stories are wild animals… if you let them loose, who knows what havoc they may wreak.

Știam că o să plâng, dar asta nu m-a împiedicat să uit cele două pachete de șervețele „pregătite” din timp și uitate pe noptieră. Știam că o să fie dramatic, uneori greu de urmărit, dar tot am vrut să îl văd. Nu am putut să dorm în noaptea în care am terminat cartea. Mi-am revenit, cât de cât, în următoarele zile, în continuare „bântuită” deChemarea monstrului. E imposibil să zâmbești, să îți amintești cum e să fii fericit sau să râzi după ce ai citit un roman scris de Patrick Ness. Din păcate, pentru mine, asta nu mă va împiedica să-i devorez cărțile; prin urmare, voi suferi în continuare.

Nu vă lăsați înșelați de titlu. Din punctul meu de vedere, Copacul cu povești ar trebui să fie interzis copiilor. Și adulților. Sub treizeci de ani. Pe la jumătatea filmului, îmi era rușine că plângeam. Mă gândeam că eram singura „sensibilă” din sală, singura persoană incapabilă să își controleze emoțiile. La câteva minute după acest gând, cineva și-a suflat nasul. Apoi, fetele de lângă mine au renunțat să își mai acopere ochii și au plâns în liniște, împărțind cu mine un pachet de șervețele (nu a fost suficient).

Bine, bine… sunt sigură că te-ai prins că o să plângi la Copacul cu povești. Acum să vedem de ce.

Viața este crudă și inumană cu Conor (Lewis MacDougall). Connor e un copil răpus de teamă, de coșmaruri și de soartă. La o vârstă atât de fragedă, el are grijă de mama lui (Felicity Jones), care este foarte bolnavă și își petrece cea mai mare parte din timp dormind, slăbită după atât de multe tratamente eșuate, atât de multe speranțe spulberate. Nu o să îl vezi pe Conor plângându-se de situația în care se află sau cerând ajutor. El este adultul în familie. Își îngrijește mama zi de zi, asigurându-se că își ia medicamentele și că mănâncă tot ce îi pregătește. Gătește, spală, face curat și nu lipsește de la școală, unde este bătut aproape în fiecare zi, pentru că… pentru că respiră? Pentru că există?

Lewis MacDougall merita un Oscar pentru prestația sa: joacă ireproșabil. Este obosit, la limita dintre epuizare și abandon, trist și deprimat, de parcă ar vrea ca fiecare minut în care îl interpretează pe Conor să fie unic și memorabil. Și îi reușește. Oh, cum îi reușește. Am simțit că rămân fără aer când l-am văzut pe Conor dezlănțuit: furios pe viață, pe mama lui, pe toți cei care încearcă să-i vorbească sau să-l încurajeze, de parcă el ar putea să închidă ochii și să vadă partea bună a lucrurilor. Nu există o parte bună, nu pentru el. Lewis e cutremurător și a fost alegerea potrivită, pentru că nu am sesizat nicio diferență între Conor din carte și Conor din film. Este talentat, charismatic și îi voi urmări cu mare interes viitoarele roluri.

Singurele momente în care l-am văzut pe Conor liniștit, detașat de drama care-l înconjoară, sunt cele în care desenează. Atunci, el este liber: nu este speriat, epuizat sau deprimat. Desenele sunt oaza lui de liniște, biletul său către libertate și echilibru. Până când ora afișată pe cadran este 12:07. Atunci începe coșmarul. Atunci vine monstrul.

Monstrul este un arbore de tisă magnific, care întruchipează tot ce este mai rău și mai bun în lume. Este un sfetnic înțelept și un povestitor pe măsură, pe care îl invidiezi pentru amintirile sale, în ciuda tristeții și a melancoliei cu care îți vorbește, de parcă ar regreta o parte din faptele sale. Vocea lui Liam Neeson este ultimul retuș, ultimul ingredient pentru realizarea unui personaj fascinant și complex, alături de care Conor formează o „echipă” neobișnuită, care depășește cu mult granița dintre iluzie și realitate.

Conor: How does the story begin?

Monster: With a boy too old to be a kid, too young to be a man.

Conor: What did he do?

Monster: He called for a monster.

Legătura care se formează între cei doi m-a distrus treptat, cu fiecare poveste pe care monstrul i-o relata lui Conor. Trei din partea lui, una din partea copilului, adevărul pe care el îl ține ascuns și care îl împiedică să socializeze sau să îi pese de ce i se întâmplă, secretul care îi mărește golul din suflet când își vede mama bolnavă, obosită și slăbită, la un pas să-i alunece din brațe.

Poveștile istorisite de monstru sunt dramatice, ușor macabre, cu o „morală” îndoielnică. Nu poți separa Binele de Rău, personajul pozitiv de cel negativ, pentru că oamenii se află undeva la mijloc: uneori, vor răni și vor distruge pentru un scop nobil, își vor încălca principiile și vor lua decizii inumane, urmărind o victorie rapidă și înlăturarea adversarului, fără a se obosi să descopere sau să înțeleagă intențiile celui din urmă.

Conor: Your stories never made sense to me.

The Monster: Because humans are complicated beasts. You believe comforting lies, while knowing full well the painful truth that makes those lies necessary. In the end, Conor, it is not important what you think. It is only important what you do.

Nu vreau să vă divulg foarte multe informații, dar poveștile sunt ilustrate spectaculos în film. Așa cum Conor desenează după miezul nopții, vocea monstrului recreează amintiri îndepărtate, meleaguri fantastice și personaje controversate, sub forma unor animații (nu sunt sigură dacă este termenul potrivit sau corect) superbe, făurite de pensula unui artist invizibil.

Sursa: aici

Nu am ce să le reproșez lui Felicity Jones sau Sigourney Weaver, însă performanțele lor pălesc în comparație cu surpriza pe care a reprezentat-o Lewis MacDougall. Dacă scenele dintre Conor și bunica lui au fost „umbrite” de un umor sec, care reușeau (cu greu) să îți smulgă un zâmbet timid, în colțul gurii, pe cele mamă-fiu abia am putut să le urmăresc, pentru că mi se încețoșa mult prea repede privirea.

Mum: …and if you have to break things, then by God, you break them!

Sfatul meu? Mergeți la A Monster Calls. Nu-l ratați. Nu-l evitați. Poate că este un film trist și emoționant, iar finalul este dulce-amar, însă simbolistica este înfricoșătoare și monstrul vrea să vă cunoască și să vă împărtășească poveștile sale.

Partea „rea”? Așteaptă un adevăr de la voi.

P.S.: Citiți cartea (înainte să vedeți filmul).

Trailer

No items found.
9

Uimitor

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader