New York, 1896. Jurnalistul John Schuyler Moore este chemat de doctorul Laszlo Kreizler – psiholog sau „alienist” – să vadă trupul mutilat al unui adolescent, abandonat pe podul Williamsburg, aflat încă în construcție. De aici, cei doi prieteni încep o călătorie revoluționară pentru lumea criminalisticii: crearea profilului psihologic al ucigașului pe baza detaliilor crimelor sale. În timpul aventurii lor periculoase, descoperă atât trecutul traumatizant, cât și mintea perversă a unui criminal care va ucide din nou, înainte ca vânătoarea lor să se termine.
Goodreads: 4.06
La sfârșitul secolului al XIX-lea (New York), protejat de o societate depravată și lipsită de umanitate, un criminal își privește cu nostalgie și tristețe „opera”. A pregătit cu meticulozitate scena, trupul, mesajul și simbolurile, păstrând drept amintire un țipăt mut și un suvenir ce va îngrozi și fascina în egală măsură forțele de ordine. Presa îi va oferi porecle și iluzia celebrității. Cititorii îl vor numi „depravat”, „monstru”, „pervers” și „nebun”. Iar de la distanță, pierdut printre metodologii, analize și teorii, doctorul Laszlo Kreizler îi va asculta confesiunea, dornic să-și testeze cunoștințele în Alienistul, cel mai bun roman din colecția Leda Edge.
Ah, oare e greșit să afirm că mi-a plăcut la nebunie? Că l-am devorat într-o singură zi, cu ochii lipiți de pagini? Că am văzut ecranizarea de trei ori și că aștept cu nerăbdare Angel of Darkness? În timp ce atât de mulți autori afirmă că au scris thrillere psihologice, uitând cât de important este profilul criminalului sau un backstory relevant, Caleb Carr ne oferă o lectură intrigantă și delicios de captivantă. Subiectul este macabru, crimele sunt înfiorătoare, iar atmosfera este sufocantă, toxică și lugubră, însă am savurat romanul cu vinovăție și cu doza potrivită de remușcare, intrigată de viclenia lui Laszlo și îngrozită de cruzimea antagonistului.
Lecțiile de criminalistică s-ar putea să fie plictisitoare sau neinteresante pentru cititorii dornici de un thriller clasic, alert și cursiv, construit pe schema ghicește-cine-este-criminalul. În Alienistul regăsim capitole întregi despre antropometrie și dactiloscopie, discuții filosofice despre cum religia, copilăria și logica pot distruge sau modela o minte ușor de influențat, expusă constant la violență și diferite forme de abuz, recomandări de specialitate și o listă impresionantă de cercetători, doctori, oameni de știință și psihologi, cu ajutorul cărora completăm în permanență un profil psihologic cum rar vom mai întâlni în literatură.
Dacă multe thrillere pică în capcană și rămân la stadiul de guilty pleasures sau literatură ușoară/de consum (aș vrea să scăpăm de aceste „complimente” și să nu mai punem atât de ușor „etichete”, mai ales în condițiile în care întotdeauna vor exista excepții), Alienistul nu se folosește de arhetipuri și clișee pentru a-ți menține interesul. Romanul înlocuiește suspansul-fulger și obișnuitele cliffhangers de la finalul fiecărui capitol cu un caz grotesc, o minte diabolică și o anchetă complexă, ce nu se axează pe urmăriri spectaculoase și o poveste de dragoste între protagoniști, ci pe fapte, dovezi concrete și o analiză neașteptat de intimă, ce se extinde dincolo de mintea criminalului, absorbind un oraș aflat la câțiva pași de prăbușire și osândă veșnică.
„Oamenii nu se bucură de schimbare, chiar dacă e un semn de progres.”
Victimele criminalului sunt copii, imigranți ce supraviețuiesc prin bodegi și bordeluri, băieți bătuți, violați și exploatați inclusiv de „crema” societății, care își îmbrățișează viciile prin cartiere rău famate sub masca anonimatului. Prostituția infantilă nu pare să atragă atenția forțelor de ordine, unde corupția și lipsa de experiență susțin o confruntare inegală, ajustată treptat de reformele propuse de comisarul Theodore Roosevelt. Ziarele resping ideea abordării unor astfel de subiecte, homosexualitate, depravare și pedofilie, până la apariția criminalului în serie, ce confirmă prezența unei clase sociale căreia majoritatea îi ignora existența.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, între promisiunea unui viitor prosper și amenințarea unui nou conflict internațional, Caleb Carr te strecoară în spatele cortinei. Aici nu te mai afli în siguranță. Aici te pierzi pe alei lăturalnice și pășești în lumea interlopă, unde gangsterii, politicienii și polițiștii corupți obțin aproape tot ce își doresc. Departe de muzică și de lumină, de operă și de lumea bună, descoperi un tablou deprimant, îngropat în gunoaie și pătat de sânge. Mizeria este de nedescris, miasmele sunt respingătoare, iar imigranții trăiesc de pe o zi pe alta, pierzându-și identitatea și voința de a supraviețui.
Este o imagine tulburătoare, personificarea depravării. Simțurile îți sunt acaparate și vrei să respingi realitatea, brutal de crudă, chiar dacă printr-un astfel de gest refuzi să accepți că ai contribuit la întocmirea unui astfel de scenariu. Prin indiferență, antipatie, dezgust. Prin milă, teamă și repulsie. Toți locuitorii New York-ului împart blestemul depravării, însă puțini încearcă să salveze un suflet damnat sau să ofere o soluție. Cât timp cele două lumi nu se întâlnesc, cât timp cei asupriți de soartă se află la câteva cvartale distanță, sentimentul de vinovăție este abandonat.
Laszlo Kreizler este un personaj controversat și aproape imposibil de simpatizat, indiferent cât de nobile îi sunt intențiile. Acceptă cu dificultate un refuz sau o părere care îi contestă supozițiile, preferă să aibă ultimul cuvânt și să controleze conversațiile, impunându-și fără drept de apel punctul de vedere, obișnuit să fie the smartest person in the room. Nu îi contest inteligența și devotamentul, departe de mine acest gând. Are o minte sclipitoare și o sete de cunoaștere „contagioasă”, însă este arogant, dificil și lipsit de c(h)arismă.
Este profesorul pe care nu îndrăznești să-l contrazici, ce știe cum să își transforme cursurile într-o lecție imposibil de uitat. S-ar putea să fii tentat să-l consideri un om rece, imposibil de impresionat… și nu ai fi departe de adevăr. Aici intervine magistral Caleb Carr: cu eleganță, subtilitate și rafinament, autorul reușește să formeze o paralelă între alienist și criminal, aducând în atenția cititorilor trăsăturile comune și un profil psihologic ce capătă o ramificație nouă, greu de ignorat.
Vânătoarea se desfășoară în umbre, departe de lumina reflectoarelor. Cum disprețul pentru alieniști ar putea să pericliteze soarta anchetei, Laszlo Kreizler decide să-și formeze o echipă proprie de investigații. Le pune la dispoziție un sediu secret, un volum înfricoșător de informații, precum și un separeu unde se desfășoară dezbateri și cele mai fascinante discuții în contradictoriu. Stomacul meu s-a revoltat de câteva ori, torturat de atât de multe mese îmbelșugate. Mă bucur că personajele nu și-au pierdut pofta de mâncare, dar ar fi putut să aibă puțină milă de mine (nu îmi place să salivez în timp ce citesc).
Cunoști acel minunat sentiment când „întâlnești” un colectiv din care ai vrea să faci parte? Când urmărești cu dor și invidie conversațiile, dornic să intervii? Atmosfera intimă, camaraderia, devotamentul, prietenia și legătura dintre aliații lui Laszlo sunt doar câteva din motivele pentru care am iubit Alienistul. A fost o plăcere să cercetez și să învăț alături de ei în sediu, să particip la „filaje” și în misiuni sub acoperire, să îi observ cum se tachinează și cum se susțin reciproc, chiar și în momentele în care tensiunea amenința să scape de sub control și să le pună în pericol ancheta.
„Kreizler a subliniat că nu are sens să îl considerăm pe criminal un monstru, fiindcă orice persoană, bărbat sau femeie, fusese pe vremuri un copil. Mai întâi și mai presus de toate, trebuia să cunoaștem copilul, să-i cunoaștem părinții, frații, lumea lui completă. Totodată, n-avea rost să discutăm despre rău, barbarie sau nebunie; niciunul dintre concepte nu ne va apropia mai mult de el. Dar dacă am fi putut să capturăm copilul în imaginația noastră, atunci am putea prinde în fapt și omul matur.”
Sara Howard este o eroină și un model de urmat, un personaj feminin ce îți câștigă imediat admirația. Încăpățânată și curajoasă, cu o predilecție aparte pentru replici acide, comentarii ironice și un sarcasm absolut savuros, Sara percepe profilul psihologic dintr-o ipostază diferită și vine cu numeroase ajustări și completări, spre veșnica nemulțumire a doctorului Kreizler, ce îi înlătură fără menajamente teoriile. Sunt ca șoarecele și pisica: ar putea să se înțeleagă și să ajungă la un compromis, dar preferă să răbufnească sau să își pună ego-ul în față. În timp ce Sara are o minte deschisă și acceptă o viziune contradictorie, alienistul periclitează constant ancheta prin idei fixe și teorii universale.
Din fericire, nu este singură. Îi are alături pe jurnalistul John Moore și pe frații Isaacson, cu ajutorul cărora își strecoară ideile în profil, primind confirmarea îndelung căutată, chiar dacă nu este o specialistă în domeniu. Pentru un bărbat cu o astfel de experiență de viață, Moore este neașteptat de naiv și de inocent, ușor de impresionat sau de păcălit. Are un suflet nobil și un simț al dreptății ce evoluează gradat, în ritm cu acțiunea, până în punctul în care își pune viața în primejdie pentru a-l opri pe monstrul ce își expune cu dezinvoltură victimele. De asemenea, are o bunică amuzantă și excentrică. Și e un burlac atipic, vrăjit de picioare lungi și voci diafane.
Frații Isaacosn sunt responsabili cu medicina legală și criminalistica, un duo inseparabil și comic, „copiii” grupului. Se completează unul pe celălalt, îți prezintă numeroase mijloace și metode tehnico-științifice pentru colectarea dovezilor și completarea profilului psihologic, iar apetitul lor este off the charts, o scuză în plus pentru glume nevinovate. Dacă la început sunt entuziasmați să lucreze sub acoperire, în afara legii, când numărul victimelor crește și munca lor stagnează, impactul este copleșitor. Mândria dispare, înlocuită de o furie rece. La fel ca Moore și Sara, nu ezită să își pericliteze carierele și să întocmească experimente aflate la limita dintre ficțiune și realitate pentru a micșora distanța dintre ei și criminal. Niciun preț nu este prea mare, cât timp vinovatul este identificat și pedepsit.
Nu cred că există o teorie universală care poate explica de ce un individ alege să ucidă și să fie un monstru. Unii omoară din plăcere, alții din vinovăție. Unii pot să fie considerați nebuni sau victime, la rândul lor, însă fiecare individ are un set diferit de valori morale, o concluzie pe care alienistul o modelează după bunul său plac. Alienistul Laszlo Kreizler consideră că psihopații apar datorită unor împrejurări și experiențe extreme, că acțiunile lor pot să fie înțelese și anticipate încă din copilărie (surprinzător sau nu, reprezentanții bisericii refuză să creadă o astfel de teorie – cum ar putea mintea umană să fie modelată la o vârstă atât de fragedă?).
Are și nu are dreptate. Mintea este o enigmă și, mai mult ca sigur, va rămâne în continuare. Nu poți să prezici orice va face o altă ființă umană, chiar dacă ai acces la toate amintirile din copilăria sa. Oricând poate să intervină o schimbare de comportament, declanșată – cel puțin la prima vedere –, de un detaliu nesemnificativ pentru observator. Laszlo trebuie să accepte că suntem unici și că elementele comune nu ne asigură o soartă asemănătoare. Afirmăm atât de des că suntem egali, însă aici nu ne referim la lege, ci la minte, trup și suflet. Sunt trei variabile ce formează o infinitate de posibilități. Uneori, teoria și indiciile se potrivesc. Găsești toate piesele de puzzle și soluția se află acolo, negru pe alb. Dar o victorie nu este întotdeauna un punct de reper, iar greșelile se înmulțesc când refuzi să te abați de la model.
Cu un „repertoriu” ambițios (abuz, corupție, depravare, imigranți, prostituție infantilă), Caleb Carr ne abandonează pe străzile din New York la mila proxeneților, gangsterilor, politicienilor și a polițiștilor corupți. Depravarea și lipsa de umanitate sunt puse în umbră de „opera” unui ucigaș în serie în Alienistul, cel mai bun roman din colecția Leda Edge (în umila mea părere), un thriller psihologic #mustread, macabru și înfricoșător, ecranizat într-un serial de succes de Netflix și tradus impecabil de minunata Monica Șerban.
P.S.: Poți citi aici un fragment din Alienistul.
