„Bigfoot Junior” continuă aventurile renumitului său tată la cinema

Protagonist al multor povești și animații, legendarul personaj Bigfoot este pus în faţa unei noi provocări, aceea de a învăța să fie tată și a ține pasul cu simpaticul și curiosul să fiu, Adam. O animație distribuită de Vertical Entertainment, „Bigfoot Junior” are premiera pe marile ecrane din țară din 3 noiembrie, în varianta dublată în limba română.

Un visător incurabil, Adam habar nu are ce aventură uriaşă îl așteaptă! N-ar fi prima dată când viața lui este învăluită în mister, însă acum toate secretele sunt pe cale să fie descoperite. Băiatul a fost crescut doar de mama lui și nu a știut niciodată unde a dispărut tatăl său.

Însă în momentul în care a descoperit mai multe scrisori de la el, împreună cu adresa destinatarului, găsirea tatălui devine cea mai importantă misiune.

Curând va afla că pericolele care l-au ținut pe Bigfoot la distanță încă nu au dispărut, iar în misiunea celor doi vor intra și cele mai haioase animăluțe din pădure, un urs pe cât de fioros, pe atât de afectuos, precum și cel mai guraliv raton din pădure.

Povestea animației „Bigfoot Junior” a luat naștere în 2012 după o discuție detaşată între scenariștii Cal Brunker și Bob Barlen. „Eram în prima zi de vacanță și la prânzul la care ne propuseserăm să nu discutăm despre muncă, a apărut rapid întrebarea: „Dacă Bigfoot ar avea un copil?” Până la finalul zilei, eram atât de încântați de noua idee și atât de implicați încât am început să scriem scenariul. Este incredibilă energia care apare în momentul în care ia naștere o idee atât de ofertantă.”, povestesc cu încântare cei doi scenarişti.

O producție nWave Pictures și StudioCanal, filmul animat „Bigfoot Junior” îi va cuceri atât pe copii cât și pe părinți cu o poveste plină de culoare și umor, care are premiera pe marile ecrane din 3 noiembrie.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=TKNYU_M6O5Y” /]

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

În această toamnă AMC prezintă filme pe bandă rulantă!

Actori îndrăgiţi, regizori premiaţi şi acţiune la cote înalte, sunt ingredientele cu care AMC invită telespectatorii în faţa micului ecran, în luna octombrie! Pe lângă serialele de mare succes marcă proprie, AMC demonstrează că vine şi cu lungmetraje cunoscute, oferindu-ne multe momente plăcute, de relaxare. Astfel, în luna superproducţiilor, în fiecare noapte se vor difuza filme nominalizate la O...[Read More]

Balázs Hajós a fost numit Vice Președinte Affiliate Sales, pentru AMC Networks International – Europa Centrală și de Nord

AMC Networks International (AMCNI) – Europa Centrală și de Nord a anunțat astăzi promovarea lui Balázs Hajós în funcția de Vice Președinte Affiliate Sales. Din noul său rol extins, Hajós va supraveghea managementul vânzărilor afiliate AMCNI – Europa Centrală și de Nord în peste 30 de teritorii. Responsibilitățile actuale ale lui Hajós se vor extinde și vor include și supravegherea întregilor activ...[Read More]

Din 13 februarie amatorii genului thriller vor descoperi la DIVA miniseria „Mi-am ucis soțul”

„Mi-am ucis soțul” (J’ai tué mon mari, 2021) este o miniserie franțuzească, difuzată în premieră la DIVA din 13 februarie, produsă de Next Episode și scrisă de Sophie Dab, Rémy Silk Binisti, Lucie Fréjaville și Justine Kim Gautier, după ideea originală a lui Henri Debeurme (Trauma). Cele șase episoade sunt programate duminica, câte două episoade de la ora 21:00. „Mi-am ucis soțul” este o pro...[Read More]

10 lucruri de știut despre Judecătoarea Judy

O știm cu toții pe Judecătoarea Judy (75 de ani), protagonista emisiunii omonime care este difuzată de CBS Reality și în luna mai. Nu ratați câte 5 episoade consecutive din producție în fiecare weekend (de la ora 14:30) și câte 2 episoade consecutive, de luni până vineri (de la 12:00, 16:10 și 21:10). Dar ce ascunde în spatele scenei Judith Susan Sheindlin, supranumită „regina sălilor de judecată”...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader