Casa Pământului și a Sângelui, de Sarah J. Maas
Casa Pământului și a Sângelui, primul volum din seria Orașul semilunii, de Sarah J. Maas, apare pe 27 noiembrie la toate punctele de difuzare a presei (tiraj limitat, ediție paperback/broșată, 29.99 lei) și pe site-ul Editurii Litera (preț de listă, 49.90 lei). Traducere din limba engleză și note: Loredana Voicilă.
Bryce Quinlan avea o viață perfectă – muncea din greu în fiecare zi și petrecea de zor în fiecare noapte – până când un demon i-a ucis cei mai buni prieteni și a lăsat-o sfâșiată de durere, rănită și singură. Când acuzatul ajunge în spatele gratiilor, dar crimele continuă, Bryce se trezește în mijlocul cercetărilor și își jură că va face tot ce poate pentru a-și răzbuna prietenii.
Hunt Athalar este un celebru înger căzut, sclav la Arhanghelii pe care a încercat mai demult să-i răstoarne de la putere. Abilitățile lui feroce și puterea incredibilă au fost folosite cu un singur scop: să-i asasineze pe dușmanii stăpânului său, fără să pună întrebări. Dar fiindcă un demon a dat peste cap tot orașul, i se oferă o șansă incredibilă: va fi liber, dacă o va ajuta pe Bryce să găsească criminalul.
Bryce și Hunt ajung în subsolurile cele mai insalubre ale Orașului Semilunii, unde descoperă o putere întunecată ce amenință tot ce au mai drag pe lume. În același timp, sunt cuprinși de o pasiune înflăcărată, care ar putea să-i elibereze pe amândoi dacă s-ar lăsa în voia ei.
Cu personaje de neuitat, o poveste incitantă de iubire și pagini întregi de acțiune plină de suspans, Casa Pământului și a Sângelui, primul volum din seria Orașul Semilunii, îi dă ocazia autoarei să ne arate ce înseamnă durerea pierderii, prețul libertății și puterea dragostei.
„O adevărată lecție despre cum se creează o lume în ficțiune. Nu ratați această carte!“ – Charlaine Harris, autoarea romanelor care au inspirat serialul True Blood
Capitolul 1
În fața ușii de la galerie se afla un lup.
Ceea ce însemna că trebuie să fi fost joi. Ceea ce însemna că Bryce trebuie să fi fost al naibii de obosită, dacă avea nevoie să se orienteze după plecările și venirile Danikăi pentru a‑și da seama ce zi era.
Ușa grea din metal de la Griffin Antichități bubui în urma impactului cu pumnul lupului, un pumn despre care Bryce știa că se termină în unghii vopsite mov‑metalic, care aveau nevoie urgent de o manichiură. După câteva clipe, se auzi vocea răstită a unei fete, pe jumătate înăbușită de ușa din oțel:
– B, deschide naibii! E cald de mori aici!
De la biroul ei din modesta sală de expoziții a galeriei, Bryce zâmbi afectat și deschise camera video de la ușa din față. Își dădu după urechea ascuțită o șuviță din părul ei de culoarea vinului roșu și întrebă prin stație:
– De ce ești acoperită de pământ? Arăți de parcă ai scociorât prin gunoi.
– Ce dracu’ înseamnă „a scociorî“?
Danika țopăia de pe un picior pe altul, cu sudoarea lucindu‑i pe frunte. Încercă să și‑o șteargă cu o mână murdară, împrăștiind și mai rău lichidul negru cu care era stropită.
– Ai fi știut dacă ai fi pus mâna vreodată pe o carte, Danika.
Bucuroasă de pauza apărută în ceea ce fusese o dimineață de cercetări anoste, Bryce se ridică de la birou zâmbind. Pentru că nu existau ferestre spre exterior, camerele scumpe de supraveghere erau singurele care o avertizau în privința celor care se aflau în afara pereților groși ai galeriei. Chiar și cu auzul ei ascuțit de semi‑Fee, nu putea auzi prea multe din spatele ușii de fier, în afara bubuiturilor ocazionale. Pereții din gresie ai clădirii, lipsiți de ornamente, nu trădau tehnologiile de ultimă oră și farmecele care îi asigurau funcționalitatea și care conservau multe dintre cărțile din arhivele de jos.
De parcă ar fi invocat‑o chiar gândul lui Bryce, îndreptat spre nivelul aflat sub tălpile pantofilor ei cu toc, o voce mică se auzi din stânga ei, adică din spatele ușii groase de cincisprezece centimetri de la arhive:
– E Danika?
– Da, Lehabah.
Bryce apucă clanța ușii de la intrare. Farmecele din jurul acesteia îi vibrară în palmă, alunecând ca fumul deasupra pielii ei aurii, acoperite de pistrui. Strânse din dinți și li se împotrivi, încă neobișnuită cu acea senzație după un an de lucru la galerie.
Din spatele ușii aparent simple din metal de la arhive, răzbi avertismentul lui Lehabah:
– Jesibei nu îi place când vine pe aici.
– Ție nu îți place când vine pe aici! o taxă Bryce.
Își încruntă privirea spre ușa de la arhive și spre mica silfă de foc care, era sigură, plutea de cealaltă parte, trăgând cu urechea, așa cum făcea întotdeauna atunci când cineva era afară.
– Întoarce‑te la lucru!
Lehabah nu răspunse. Se întorsese probabil jos, ca să păzească tomurile. Bryce își dădu ochii peste cap și trase cu putere de ușa de la intrare. Fu izbită de o pală de căldură uscată, năucitoare. Și vara abia începuse.
Danika nu doar arăta ca și cum ar fi scociorât prin gunoi, dar mai și mirosea ca atare!
Smocurile din părului ei blond argintiu – în mod normal, drept și mătăsos –, desprinse din coada lungă, strâns împletită, erau încrețite, iar șuvițele în nuanțe de ametist, safir și trandafiriu erau mânjite cu un soi de substanță întunecată și uleioasă, care duhnea a metal și a amoniac.
– Ți‑a luat ceva! mormăi Danika.
Fata intră făloasă în galerie, cu sabia prinsă de spate săltând la fiecare pas. Coada i se încurcase în teaca uzată din piele și, după ce se opri în fața biroului, Bryce își luă libertatea de a i‑o elibera.
Abia reușise să o descurce, când Danika desprinse cu degetele ei subțiri curelele care țineau sabia prinsă în teacă peste jacheta ei uzată, de motociclistă.
– Trebuie să las asta aici pentru câteva ore.
Trase sabia de la spate și o aținti spre dulapul cu provizii, ascuns în spatele unui panou din lemn, în celălalt colț al încăperii.
Bryce se rezemă de marginea biroului și își încrucișă brațele, trecându‑și degetele peste materialul elastic al rochiei ei negre, strânse pe corp.
– Geanta ta de la sală a umplut deja locul ăsta de duhoare. Jesiba se întoarce mai târziu, în după‑amiaza asta! Îți va arunca troacele din nou la coșul de gunoi dacă le găsește aici.
Era cel mai blând lucru pe care Jesiba Roga l‑ar fi putut face în cazul în care era provocată.
O farmazoană de patru sute de ani, care se născuse vrăjitoare și apoi dezertase, Jesiba se alăturase Casei Focului și a Umbrei, iar acum răspundea doar Regelui din Adâncuri însuși. Focul și Umbra i se potriveau – poseda un arsenal de vrăji cu care ar fi putut concura împotriva oricărui mag ori necromant din cea mai întunecată dintre Case. I se dusese vestea că transformă persoanele1 în animale atunci când e scoasă cu adevărat din sărite. Bryce nu îndrăznise niciodată să o întrebe dacă animalele mici din zecile de acvarii și terarii din galerie fuseseră dintotdeauna animale.
Așa că Bryce încerca să nu o enerveze, deși nu prea aveai cum să te pui la adăpost atunci când venea vorba de Vaniri. Chiar și cel mai slab membru din Vanir – un grup care includea toate ființele din Midgard, cu excepția oamenilor și a animalelor comune – te‑ar fi putut oricând omorî.
– Le voi lua înapoi mai târziu! promise Danika.
Apoi împinse panoul ascuns, pentru a‑l deschide. Bryce o avertizase deja de trei ori că dulapul pentru provizii al expoziției nu era vestiarul ei personal. Și, cu toate acestea, Danika motivase de fiecare dată că galeria, aflată în inima Pieței Vechi, era amplasată mai central decât Bârlogul lupilor din Codrul Lunii. Și cu asta basta.
Dulapul se deschise și Danika îşi flutură o mână prin fața nasului.
– Geanta mea de la sală umple locul ăsta de duhoare?
Atinse cu vârful ghetei ei negre geanta deșelată în care se afla echipamentul pentru dans al lui Bryce, proptit între mop și găleată.
– Când naiba ai spălat ultima oară hainele alea?
Bryce își încreți nasul, simțind mirosul de pantofi nespălați și haine transpirate care răzbătea dinăuntru. Era adevărat – uitase să ducă acasă colanții și costumul de balerină după un curs de după‑amiază pe care îl avusese cu două zile în urmă.
Și asta, în mare parte mulțumită Danikăi, care îi trimisese o înregistrare cu mormanul de mirt de pe blatul din bucătăria lor, în care muzica bubuia deja din casetofonul vechi de lângă fereastră, poruncindu‑i să se grăbească acasă. Bryce o ascultase. Fumaseră într‑atât, încât era foarte posibil ca Bryce să fi fost încă intoxicată dimineața trecută, când venise târâș la muncă.
Nu exista nici o altă explicație pentru faptul că îi luase zece minute să scrie două propoziții dintr‑un e‑mail în acea zi. Literă cu literă.
– Lasă asta! zise Bryce. Am o răfuială cu tine.
A cincea oară în decembrie · James Kestrel
Unele romane te surprind încă din primele capitole cu acel sentiment de familiaritate aproape ireal. În cazul de față, simți că intuiești încotro se îndreaptă acțiunea sau ce decizii ar putea lua protagonistul, însă realizezi mult prea târziu că intenția autorului a fost, de la bun început, să întețească brusc flacăra nostalgiei din sufletele cititorilor de literatură polițistă clasică, doar ca să...[Read More]
Prima mea carte – o campanie Nemi și OvidiuRo de Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineri
Editurile Nemira și Nemi în parteneriat cu Asociația OvidiuRo lansează pe 2 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineri, campania Prima mea carte. Prima mea carte este o campanie de conștientizare a importanței cititului de la vârste fragede, cu un mesaj important de diseminat: cititul e plăcere. Pe copii nu trebuie să-i învățăm doar să citească, trebuie să-i învățăm să citeasc...[Read More]
Recomandare: 8 cărți de citit de la Paladin și Young Art (2+1 CADOU)
Anul trecut am luat o pauză îndelungată de la două dintre genurile mele preferate: fantasy și YA. Am preferat să recitesc autori clasici și să descoper o altă latură a literaturii contemporane, să mă axez pe ficțiune istorică și pe colecții pe care le evitam până în acel moment, să îmi diversific lista de to-read și să revin (puțin) cu picioarele pe pământ, unde nu mă lupt cu demoni ai focului și ...[Read More]
Tot ce nu ți-am spus · Celeste Ng – „Am avut dintotdeauna o altfel de viață în minte.”
„În fiecare dimineață, trezindu-se în paturile lor, Nath și Lydia se întrebau pentru o clipă dacă nu cumva universul se îndreptase singur.” Tot ce nu ți-am spus e una din acele cărți pentru care nicio altă lectură anterioară nu te pregătește cu adevărat. Alunecă pe lângă tine precum o umbră, ți se strecoară pe sub piele și te ia complet pe nepregătite, provocându-ți sentimente la care nici nu te g...[Read More]