Alabama se pregătește pentru înfruntarea cu uraganul Tammy, cel mai mare din istoria Americii. În același timp, un grup de hoți profită de oportunitate pentru a încerca să fure 600 de milioane de dolari din Trezoreria Statelor Unite ale Americii, bani ce urmează să fie distruși. Deși nu mai erau oricum în circulație, spălarea lor pare o muncă mult mai dificilă ca furtul în sine.
Americanii au două lucruri pe care probabil Europa nu o să le aibă vreodată: Hollywood și uragane. După ce le-au combinat pe cele două, a ieșit un Cod roșu de jaf. Un dezastru natural de asemenea proporții implică o muncă enormă, de la construirea mesajelor transmise pe TV și radio, până la transportarea și cazarea oamenilor. Acesta este transpus pe ecran cu o asemenea neglijență încât aș îndrăzni să-l numesc superficial. Teama generală, lupta pentru supraviețuire, măsurile luate de către autorități, nu sunt deloc tratate. Ori au fost intenționat omise pentru a nu da naștere încă unui subiect controversat, ori este un dezastru cinematografic.
Alabama se pregătește pentru înfruntarea cu uraganul Tammy, cel mai mare din istoria Americii. În același timp, un grup de hoți profită de oportunitate pentru a încerca să fure 600 de milioane de dolari din Trezoreria Statelor Unite ale Americii, bani ce urmează să fie distruși. Deși nu mai erau oricum în circulație, spălarea lor pare o muncă mult mai dificilă ca furtul în sine.
În mijlocul acestei lupte dintre lăcomia umană și natura dezlănțuită sunt prinși Casey (Maggie Grace, pe care poate că o recunoașteți din LOST), o agentă FBI care ar face orice ca să-și recâștige reputația și Will (Toby Kebbell), un meteorolog guvernamental ce urmează cariera tatălui său. Liderul grupării semi-teroriste este Perkins (Ralph Ineson), un personaj care se străduiește să inspire frică, dar nu reușește decât să te impresioneze cu vocea lui de bass, utilă dacă el ar fi făcut parte dintr-un cor.
Dialogurile sunt fade și inconsistente, replicile sunt „aruncate” sau improvizate de către actori, pe un accent sudic fals și neexersat.
Personajele sunt slab conturate: știm despre fiecare că ar trebui să fie bun sau rău, dar interpretarea nu pare să se sincronizeze cu job description-ul. Perkins spune că el merită acei bani (“I deserve that money”), însă nu ne oferă un motiv sau o explicație. Guvernul Statelor Unite ale Americii a furat de la el? Exces de grandomanie? A trimis scrisori la Trezorerie și nu a primit niciun răspuns? De ce insistă că banii ar trebui să îi aparțină? Iar Will, care, după cum am precizat puțin mai sus, este meteorolog guvernamental, „simte” că uraganul va fi de gradul 5: “I just feel it. It is going to be the biggest hurricane in American history”.
Efectele speciale nu se ridică la nivelul așteptărilor și nu reușesc să transpună, din niciun punct de vedere, vastitatea urmărilor unui astfel de eveniment. Sunt nerealiste și ușor comice. Ceea ce ar trebui să fie un uragan, este un amestec de ploaie torențială și vânt puternic. Oamenii merg contra vântului, în timp ce se feresc de mașini care zboară pe lângă ei. Bonus: traiectoria gloanțelor nu este nici măcar deviată de forțele naturii.
Cod roșu de jaf trebuie văzut neapărat cu prietenii: poate să fie foarte amuzant, dacă este analizat în detaliu. Eu sper că va exista și un sequel unde ni se va explica cum poți ajunge să te folosești de 600 de milioane de dolari care nu mai există. Până atunci poate vedem și cum ar trebui să arate cel mai puternic uragan din istorie.
